altmarius

cultură şi spiritualitate

Sf. Anton de Padova, pr. înv.

Sfântul Anton de Padova a primit la botez numele de Ferdinand; el nu este de loc din Padova – Italia, ci s-a născut la Lisabona – Portugalia, probabil în ziua de 15 august a anului 1195. Lăsarea în uitare a numelui de botez şi a locului de naştere este motivată de schimbările mari intervenite în viaţa lui.
La vârsta de 15 ani, este trimis în Colegiul Canonicilor Augustinieni din Coimbra; aici îşi însuşeşte o cunoaştere atât de adâncă a Sfintei Scripturi, încât Papa Grigore al IX-lea îl va numi „Chivotul Testamentului”, fiind sigur că, dacă s-ar fi pierdut toate exemplarele Bibliei, Anton ar fi scris-o singur din memorie. Alături de teologie, şi-a însuşit o temeinică cultură filozofică şi ştiinţifică, cultură foarte dezvoltată atunci sub influenţa filozofiei arabe. Această formaţie i-a fost de mare folos în activitatea din ultima parte a vieţii, când a predicat în părţile din nord ale Italiei şi în Franţa, pentru a-i readuce la lumina adevărului pe cei care căzuseră sub influenţa învăţăturilor cathare şi albigense.
În tinereţe, Anton dorise un alt fel de viaţă. Pe când era încă la Coimbra, au fost aduse din Maroc trupurile celor dintâi misionari franciscani martirizaţi. Când procesiunea solemnă a trecut prin faţa colegiului, tânărul Anton simte o dorinţă imensă de a deveni şi el martir. Pentru atingerea acestui scop, se gândeşte că cea mai scurtă cale ar fi să devină şi el franciscan şi să fie trimis în ţările necreştine. Cu toată împotrivirea profesorilor şi a familiei, Ferdinand cere şi primeşte haina franciscană, schimbându-şi cu această ocazie numele în Anton. Se alătură primului grup de misionari care se îndreptau spre Maroc şi, fericit, pune piciorul pe pământul Africii. Aici, însă, urmările bolii de care suferea, hidropizia, devin foarte supărătoare, şi conducătorul grupului de misionari îi porunceşte să se întoarcă în Portugalia. O furtună violentă îndreaptă corabia spre Sicilia şi fratele Anton este primit în mănăstirea franciscanilor din Messina. Când, pentru sărbătoarea Rusaliilor a anului 1221, toţi fraţii sunt chemaţi la adunarea generală de pe câmpia de la marginea oraşului Assisi, între cei peste 5000 de participanţi se află şi Anton. Deşi cu totul necunoscut, Sfântul Francisc află despre pregătirea lui, îl cheamă, stă de vorbă cu el şi, confidenţial, îi spune „episcopul meu” şi-l roagă să-i îndrume pe fraţi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. Este repartizat la o mănăstire din provincia Romagna, unde i se încredinţează diferite munci gospodăreşti, iar timpul liber şi-l petrece în reculegere şi rugăciune. Era perioada de maturizare spirituală a unuia dintre marii apostoli ai păcii şi ai credinţei. Cu prilejul unei ceremonii la care nu s-a prezentat preotul desemnat să ţină predica, Anton este rugat să încerce a face el ceva: superiorul se gândea că, în caz de nereuşită, nimeni nu va fi surprins. Anton se reculege, face o mică rugăciune şi începe. Numai după câteva minute şi-au dat seama că în mijlocul lor aveau un tezaur de ştiinţă, talent, credinţă şi zel. Din acel moment, timp de nouă ani, Anton va fi trâmbiţa care va ridica în picioare mase imense de creştini adormiţi în indiferenţă sufletească şi îndârjiţi în lupte fratricide. La cuvântul lui Anton, se risipesc rătăcirea din minţi şi ura din inimi. Locul de plecare al expediţiilor sale este oraşul Padova, lângă care un prieten bun i-a pregătit o locuinţă răcoroasă între ramurile mari ale unui nuc bătrân. De aici coboară şi, în anul 1231, locuitorii din Padova urmăresc cel din urmă curs de predici, în Postul Mare, pe care Anton l-a ţinut. Din toate părţile veneau ştiri despre fapte minunate petrecute la invocarea în gând a Sfântului Anton. Paduanii erau convinşi că în mijlocul lor se află un mare sfânt. În ziua de 13 iunie, Anton se afla la Mănăstirea „Camposanpietro”, din afara oraşului; simţindu-se foarte rău, a cerut să fie adus în Padova. Aşezat pe un car cu fân, este transportat cu deosebită atenţie, dar, ajunşi la „Arcela”, o altă mănăstire, la 1 km de oraş, Anton îi roagă să oprească, mai priveşte o dată oraşul, îl binecuvântează iar şi închide ochii. Peste câteva momente, cete de copii alergau pe străzile oraşului, vestind cu bucuria nevinovată a copilăriei: „A murit Sfântul A murit Sfântul ” Clopotele tuturor bisericilor din oraş s-au întâlnit într-o solemnă cântare de triumf, de recunoştinţă, de nemărginită durere. O tradiţie spune că, în aceleaşi momente, şi clopotele din Lisabona, fără a fi trase de cineva, au început să sune, cutremurând inimile care au simţit că Ferdinand al lor a ajuns pe culmea de la hotarul dintre pământ şi cer.
Abia după un an, 1232, în sărbătoarea Rusaliilor, „Sfântul” este ridicat la cinstea altarelor; de atunci, cu fiecare veac ce a trecut, amintirea lui a devenit tot mai vie, şi astăzi numele lui este rostit cu încredere pe toate meridianele pământului, de către oameni de toate convingerile, din toate rasele, din toate treptele sociale şi culturale. Deşi nu au rămas de la el decât câteva cicluri de predici, au fost suficiente pentru a dovedi că autorul lor este o lumină puternică dăruită Bisericii şi, pentru aceasta, în 1946, Papa Pius al XII-lea l-a declarat pe Sfântul Anton de Padova învăţător al Bisericii, cu titlul de „Doctor Evangelicus”. Se aminteşte astfel că izvorul din care Anton a sorbit înţelepciune şi har este Sfânta Evanghelie: el ne invită pe toţi la acest izvor.

Cu toate că numele Anton a fost şi este purtat de foarte mulţi oameni, înţelesul lui rămâne necunoscut; probabil este un nume de familie de origine etruscă. Tradus în greceşte, a devenit Antónios. Apropierea de cuvântul anthos – floare – este poetică, dar nu are bază etimologică. Pornind de la o rădăcină primară, s-a format o mare familie de nume pentru bărbaţi: Anton, Antonie, Antoniţă, Antul, Tule (a), Antin, Antache, Tone, Tonie, Toniţa, Antoca, Tonca etc. Pornind de la pronunţia modernă greacă, Andonie, au rezultat numele: Andonie, Andon, Don (a), Done (a), Doncea, Donciu, Donici, Doniga. Pentru femei: Antonia, Antona, Antoaneta, Antoneta, Antonela, Antonina, Antoniada, Donca etc. Purtătorii acestor nume îşi pot aminti cu drag că marele făcător de minuni, Sfântul Anton de Padova, este unul dintre patronii lor.

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor