altmarius

cultură şi spiritualitate

Duminica a II-a din Advent
Ant. la intrare (Cf. Is 30,19.30)
Popor al Sionului, iată, Domnul va veni să mântuiască neamurile; el va face auzit glasul măririi sale, spre bucuria inimii voastre.

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule atotputernic şi milostiv, dă-ne, te rugăm, harul ca nici o grijă pământească să nu ne împiedice în drumul nostru spre întâmpinarea Fiului tău, iar cunoaşterea înţelepciunii cereşti să ne facă părtaşi la viaţa lui, el, care, fiind Dumnezeu.

LECTURA I

Dumnezeu îşi va arăta strălucirea sa în tine.

Citire din cartea profetului Baruh (5,1-9)

Dezbracă-te, Ierusalime, de haina întristării şi a suferinţei tale şi îmbracă-te pentru totdeauna cu veşmântul slavei lui Dumnezeu. Îmbracă mantia dreptăţii, pune cununa slavei Celui Veşnic pe capul tău. Dumnezeu va arăta tuturor popoarelor de sub cer strălucirea ta. Numele tău se va chema de la Dumnezeu pentru totdeauna: „Pacea dreptăţii” şi „Strălucirea evlaviei”. Ridică-te, Ierusalime, ţine-te la înălţime şi priveşte spre răsărit; priveşte la fiii tăi adunaţi de la apus până la răsărit prin cuvântul Celui Sfânt, bucurându-se că Domnul şi-a adus aminte de ei. Căci ei te-au părăsit mergând pe jos sub paza vrăjmaşilor, dar Dumnezeu ţi-i va aduce înapoi purtaţi întru mărire ca fiii regilor. Dumnezeu a hotărât să coboare tot muntele înalt şi stâncile cele veşnice, iar văile să le umple, pentru ca pământul să fie neted; astfel, Israel va umbla fără frică, ocrotit de slava lui Dumnezeu. Pădurile şi toate plantele plăcut mirositoare vor face umbră lui Israel, la porunca lui Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu va călăuzi pe Israel cu veselie la lumina slavei sale, dându-i ca pază îndurarea şi dreptatea sa.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 125,1-2ab.2cd-3.4-5.6 (R.: 3)

R.: Mari lucruri a făcut Domnul cu noi; ne e inima plină de bucurie.

Când Domnul a întors pe locuitorii Sionului din robie ni se părea că visăm.
Atunci gura ni s-a umplut de strigăte de bucurie şi buzele de cântări de veselie. R.

Atunci se spunea între neamuri: „Lucruri mari a făcut Domnul pentru ei”.
Într-adevăr, mari lucruri a făcut Domnul pentru noi; ne e plină inima de bucurie. R.

Întoarce, Doamne, robia noastră după cum întorci apele în ţinutul de miazăzi.
Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu veselie. R.

Cel care merge plângând când aruncă sămânţa,
se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii. R.

LECTURA A II-A

Să fiţi curaţi şi fără poticnire în ziua lui Cristos.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni (1,4-6.8-11)

Fraţilor, mereu, în toate rugăciunile mele, mă rog cu bucurie pentru voi toţi, amintindu-mi de participarea voastră la propăşirea Evangheliei, din prima zi până acum. Sunt încredinţat că acela care a început în voi lucrul cel bun îl va duce la capăt, până în ziua lui Isus Cristos. Martor îmi este Dumnezeu că vă doresc pe voi toţi cu o dragoste nespusă în Isus Cristos. Mă rog ca iubirea voastră să crească tot mai mult în cunoaştere şi în orice pricepere, ca să puteţi alege cele ce sunt mai de folos, şi ca să fiţi curaţi şi fără poticnire în ziua lui Cristos, plini de roadele dreptăţii care ne vin de la Cristos spre slava şi lauda lui Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

VERSETUL LA EVANGHELIE (Lc 3,4.6)
(Aleluia) Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu. (Aleluia)

EVANGHELIA

Toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca (3,1-6)

În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu cezar, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al Itureii şi al ţinutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor Ana şi Caiafa, cuvântul lui Dumnezeu s-a îndreptat către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu. Acesta a venit în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor, după cum este scris în cartea profetului Isaia: „Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui. Orice vale se va umple, orice munte şi orice deal se va pleca; căile strâmbe se vor face netede. Toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR
Chemaţi la convertire şi la mărturie, să-i cerem Domnului în rugăciunea noastră să ne facă apţi în a pregăti calea lui Isus care vine. Să ne rugăm şi să spunem:
R.: Învaţă-ne, Doamne, să pregătim căile tale!
– Pentru ca Biserică, prin contribuţia fie chiar şi a celui mai mic dintre credincioşi, să poată fi totdeauna un centru luminos şi primitor pentru toţi oamenii, să ne rugăm: R.
– Pentru ca semnelor exterioare ale sărbătorilor Crăciunului să le corespundă adevărata convertire a inimii noastre la Cristos, precum şi solidaritatea fraternă, să ne rugăm: R.
– Pentru ca egoismul, închiderea şi interesul să cedeze locul unei adevărate fraternităţi între popoare, să ne rugăm: R.
– Pentru ca această comunitate de credinţă, primind cuvântul lui Dumnezeu cu credinţă, să cunoască valorile spiritului şi să aibă puterea de a le traduce în fapte în ambientul vieţii cotidiene, să ne rugăm: R.
– Pentru ca şi creştinii care au funcţii de responsabilitate în structurile social să dea ascultare glasului Duhului care este în ei şi să lucreze pentru o societate mai dreaptă, să ne rugăm: R.
– Pentru ca răposaţii noştri să fie răsplătiţi cu viaţa veşnică pentru adevărul pe care l-au mărturisit în faţa oamenilor, să ne rugăm: R.
Dumnezeule, Părintele nostru, luminează-ne mintea şi întăreşte-ne voinţa, pentru ca naşterea Fiului tău la Betleem să ne găsească pregătiţi de a-ţi ieşi în întâmpinare şi de a trăi iubirea ta adevărată. Aşa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

ASUPRA DARURILOR
Priveşte cu îndurare, Doamne, la rugăciunile şi jertfele smereniei noastre şi ceea ce nu putem dobândi prin meritele noastre dăruieşte-ne din belşugul milostivirii tale. Prin Cristos.

Ant. la Împărtăşanie (Bar 5,5; 4,36)
Ridică-te, Ierusalime, stai pe înălţimi şi vezi bucuria care îţi vine de la Dumnezeul tău.

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Îndestulaţi fiind cu această hrană sufletească, te rugăm cu umilinţă, Doamne, ca, prin participarea la tainele sfinte, să ne înveţi să privim cu înţelepciune la cele pământeşti şi să năzuim spre cele cereşti. Prin Cristos.

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor