Decoratiuni de Craciun cu o intorsatura crestina

[altmariustotal ortodox]

Autor: pr. William P. Saunders
Traducere: Diana-Brigitte Schin
Sursa: CatholicHerald.org





Steaua Craciunului
Un prieten de-al meu care e fundamentalist spune că multe dintre decoraţiunile noastre de Crăciun sunt păgâne, precum plantele decorative ca vâscul, ilexul, iedera, dafinul, poinsettia sau Steaua Crăciunului… Să fie oare adevărat?

Este adevărat că unele dintre decoraţiunile creştine pentru Crăciun au origini păgâne. Dar odată cu evanghelizarea popoarelor păgâne de către misionari acestea au fost “botezate”, obţinând astfel o nouă semnificaţie creştină. Să luăm aşadar în considerare cele cinci decoraţiuni, aşa numite comune, menţionate anterior.

Primele patru plante sunt verzi întreg anul: vâscul, ilexul, iedera şi dafinul. Încă din cele mai vechi timpuri, fie în cultul păgân fie în cel creştin, verdele a simbolizat întotdeauna eternitatea şi viaţa fără de sfârşit. Pentru creştini, în particular, verdele are ca simbolism de bază divinitatea şi eternitatea Domnului nostru, şi dorinţa Lui de-a împărtăşi cu noi viaţa Sa, cea fără de sfârşit, în Împărăţia Cerului.

Druizii – preoţii păgâni celţi din vechime – au considerat vâscul o plantă magică vindecătoare, numind-o chiar “vindecă tot”. Creştinii au “adoptat” această plantă, astăzi fiind considerată un simbol al lui Cristos, vindecătorul divin al tuturor neamurilor. O veche legendă scandinavă asociază vâscul cu sărutul. În ea se spune că Freya, zeiţa iubirii, a aşezat vâscul într-un copac, între Cer si Pământ, şi a decis că toţi oamenii care trec pe acolo trebuie să se sărute. De atunci, planta a devenit simbolul iubirii şi al prieteniei. În timp ce iubirea şi prietenia sunt, în mod categoric, virtuţi ale creştinismului demne de practicat, nu cred că sărutul la întâmplare este intenţia acestei decoraţiuni de Crăciun.

Unele surse spun că romanii păgâni, în timpul celebrărilor de anul nou, trimiteau crenguţe de ilex ca simbol al urărilor de bine la început de an. Primii creştini au văzut cu uşurinţă în el un simbol mai profund: vârful ascuţit al frunzelor simboliza coroana de spini sau chiar cuiele crucificării, în timp ce fructele roşii simbolizau sângele care a curs din rănile Mântuitorului. Ca decoraţiune de Crăciun, ilexul ne reaminteşte că Isus s-a născut spre a suferi şi a muri pentru păcatele noastre, păcate ce au fost şterse prin sângele Său Sfânt. Din acest motiv, în Norvegia şi Suedia ilexul este numit “Spinul lui Cristos”.

Există câteva poveşti tradiţionale despre ilex. Spre exemplu, atunci când Sfânta Familie încerca să scape de soldaţii lui Irod, s-au refugiat sub un copac de ilex, care şi-a întins crengile, pline cu frunze, pentru a-i proteja. Frunzele ascuţite i-au alungat pe toţi cei care îi căutau, ascunzând astfel în siguranţă Sfânta Familie. Pentru aceasta, Maica noastră Preasfântă l-a binecuvântat şi i-a spus că va fi veşnic verde. O altă legendă spune că şi crucea ar fi fost făcută din lemn de ilex. Datorită legăturii sale cu Patima şi Moartea Domnului nostru, copacul a rămas în mintea tuturor datorită frunzelor ascuţite şi fructelor sale roşii.

Colinda “The holly and the ivy” (Ilexul şi Iedera) exemplifică alte două simboluri: primul se referă la floarea care, atunci când înfloreşte, este albă ca şi cea de crin, simbolizând puritatea Preasfintei Fecioare Maria, din care s-a născut Isus, iar al doilea priveşte scoarţa copacului, “amară ca fierea”, ceea ce ne duce cu gândul la “băutura” oferită Domnului pe cruce.

Bachus, zeul roman al vinului, purta iederă în coroana sa. Din acest motiv, primii creştini nu au folosit iedera pentru decorarea interioară a bisericii, însă au folosit-o în exterior ca decoraţiune pentru Crăciun. Iedera creşte agăţându-se de un zid sau un grilaj. Lujerii săi sunt fragili şi se pot rupe uşor. Pe creştini, această imagine îi duce cu gândul la fragilitatea noastră, datorită păcatului strămoşesc, dar şi la faptul că nu ne putem mântui singuri. Cristos a venit să ne mântuiască. Trebuie să ne agăţăm cu credinţă de Domnul nostru, bazându-ne pe puterea Lui de a ne sfinţi şi a ne mântui.

În fine, împăraţii romani foloseau frunzele de laur sau dafin, din care se făceau cununi ce erau purtate pe cap ca semn al victoriei. Astfel de coroane de dafin erau acordate şi liderilor militari învingători în luptă dar şi atleţilor ce câştigau competiţiile. Vestalele – fecioarele ce slujeau în templul zeiţei Vesta, veche divinitate romană considerată drept protectoare a focului din cămin şi a căminului în general – considerau de asemenea dafinul sfânt şi un semn al virtuţii.

De Crăciun, dafinul ne reaminteşte de victoria lui Cristos asupra păcatului şi a morţii, dar şi de chemarea noastră la sfinţenie. Toţi sperăm să primim cununa victoriei asupra păcatului şi să domnim cu Domnul nostru în Ceruri. Sf. Paul ne învaţă: “Nu ştiţi voi că cei care aleargă pe stadion, toţi aleargă, însă numai unul primeşte premiul? Alergaţi în aşa fel ca să-l câştigaţi. Orice atlet renunţă la toate. Ei o fac pentru a primi o coroană pieritoare însă noi pentru una nepieritoare” (1Corinteni 9,24-25). În scrierile sale către Sf. Timotei, înainte de sfârşitul vieţii sale, Sf. Paul foloseşte din nou aceeaşi imagine: “Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa. De acum îmi este rezervată coroana dreptăţii pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel Drept; şi nu numai mie, ci şi tuturor acelora care au iubit arătarea Lui” (2Timotei 4,7-8).

Steaua Crăciunului, o plantă originară din America Centrală, este foarte populară. Frunzele de culoare roşu aprins simbolizează iubirea arzătoare, divină a Răscumpărătorului nostru. Forma mănunchiului de frunze şi contrastul dintre roşu şi verde ne amintesc de steaua din Bethleem, care strălucea intens în noaptea în care s-a născut Mântuitorul nostru, şi care i-a îndrumat pe magi spre a ajunge la El.

Există o legendă populară despre Steaua Crăciunului. Cu mult timp în urmă, în noaptea de Ajun, o fetiţă indiancă, din Mexic, a dorit să îi dăruiască un cadou Micuţului Isus ce era aşezat în iesle la biserică. Fiind foarte săracă, nu a putut cumpăra nimic, aşa cum făcuseră ceilalţi copii din oraş. În drum spre biserică, a cules câteva buruieni verzi de la marginile pajiştilor. Ca şi ceilalţi, a mers şi a aşezat buchetul lângă ieslea lui Isus. Deodată, frunzele verzi s-au transformat în roşu aprins, deoarece ea dăruise cel mai frumos dar cu putinţă, darul iubirii pure. De atunci, Steaua Crăciunului este cunoscută în Mexic ca şi “Florile din Noaptea Sfântă”.

Aceste decoraţiuni, deşi îşi au poate originea în timpuri păgâne, au o semnificaţie mult mai profundă pentru Naşterea Domnului. Când vom decora şi în acest an casele noastre, să privim la ele ca un ajutor în a înţelege adevărata semnificaţie a Crăciunului.

[Nicoleta Cimpoae]

Informatii deosebit de interesante, multumesc! Am folosit pentru decorare aceste plante, am si daruit o parte dintre ele cu ocazia Craciunului, dar nu cunosteam semnificatia lor crestina ... frumos!