altmarius

cultură şi spiritualitate

LECTURA I
Voi l-aţi ucis pe cel care conduce la viaţă,
dar Dumnezeu l-a înviat din morţi.
Citire din Faptele Apostolilor 3,11-26

11
 În zilele acelea, întrucât ologul vindecat
se ţinea de Petru şi de Ioan,
tot poporul, cuprins de uimire,
a alergat la ei în porticul numit „al lui Solomon”.
12 Petru, văzând aceasta, s-a adresat poporului:
„Bărbaţi israeliţi! De ce vă miraţi de lucrul acesta?
De ce vă uitaţi aşa la noi,
ca şi cum prin puterea şi cucernicia noastră
l-am fi făcut pe acesta să umble?
13 Dumnezeul lui Abraham,
Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob,
Dumnezeul părinţilor noştri l-a glorificat pe Fiul său Isus
pe care voi l-aţi dat în mâinile lui Pilat
şi l-aţi renegat înaintea lui,
pe când el judecase să-l elibereze.
14 Voi l-aţi renegat pe cel sfânt şi drept
şi aţi cerut să vă fie graţiat un om criminal.
15 Voi l-aţi ucis pe cel care conduce la viaţă,
dar Dumnezeu l-a înviat din morţi
pe acesta căruia noi îi suntem martori.
16 Prin credinţa în numele lui, omul acesta,
pe care îl vedeţi şi îl cunoaşteţi, a fost întărit;
numele lui Isus şi credinţa în el i-au dat acestuia
vindecarea deplină înaintea voastră, a tuturor.
17 Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aceasta,
la fel ca şi conducătorii voştri,
18 dar Dumnezeu a împlinit astfel
ceea ce promisese de mai înainte prin gura tuturor profeţilor
că Unsul său va suferi.
19 Aşadar, convertiţi-vă şi întoarceţi-vă
pentru ca păcatele voastre să fie iertate,
20 ca să vină timpuri de odihnă de la Domnul
şi să-l trimită pe cel ce v-a fost hotărât de mai înainte,
pe Cristos Isus,
21 pe care cerul trebuie să-l primească
până în timpurile restabilirii tuturor lucrurilor
despre care a vorbit Dumnezeu
prin gura sfinţilor săi profeţi din veşnicie!
22 Căci Moise a spus: «Domnul Dumnezeul vostru
va ridica pentru voi, dintre fraţii voştri, un profet ca mine;
voi să-l ascultaţi în toate câte vi le va spune!
23 Oricine nu va asculta de acel profet
va fi nimicit din popor».
24 Dar şi toţi profeţii, începând de la Samuel
şi de la toţi cei care au vorbit,
au vestit şi aceste zile.
25 Voi sunteţi fiii profeţilor şi ai alianţei
pe care Dumnezeu a încheiat-o cu părinţii voştri
când i-a spus lui Abraham: «Prin descendenţa ta
vor fi binecuvântate toate familiile pământului».
26 Înviindu-l pe Fiul său,Dumnezeu l-a trimis mai întâi la voi
ca să vă binecuvânteze
şi fiecare să se întoarcă de la răutăţile sale”.
Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 8,2a şi 5.6-7.8-9 (R.: 2a)

R
.: Doamne, Dumnezeul nostru,
cât de minunat este numele tău pe tot pământul!
sau:
Aleluia!

2a Doamne, Dumnezeul nostru,
cât de minunat este numele tău pe tot pământul!
5 Mă întreb: „Ce este omul, că te gândeşti la el,
sau fiul omului, că-l iei în seamă?” R.

6 L-ai făcut cu puţin mai mic decât pe îngeri,
l-ai încununat cu cinste şi măreţie.
7 L-ai făcut să stăpânească lucrările mâinilor tale,
toate le-ai pus la picioarele lui. R.

8 Oile şi boii laolaltă,
precum şi animalele câmpului,
9 păsările cerului şi peştii mării,
tot ce străbate căile apelor. R.

Secvenţa, la alegere, pag. 420.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 117(118),24
(Aleluia) Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,
să ne bucurăm şi să ne veselim în ea! (Aleluia)

EVANGHELIA
Aşa este scris: Cristos trebuia să sufere
şi să învie din morţi a treia zi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos
după sfântul Luca 24,35-48

35
 În acel timp,
discipolii le-au povestit cele de pe drum
şi cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii.
36 Pe când vorbeau ei acestea,
Isus a stat în mijlocul lor şi le-a spus:
„Pace vouă!”
37 Speriaţi şi cuprinşi de teamă, credeau că văd un duh,
38 dar el le-a spus: „De ce v-aţi tulburat
şi de ce se ridică aceste gânduri în inima voastră?
39 Priviţi mâinile şi picioarele mele,
căci eu sunt!
Pipăiţi-mă şi vedeţi: duhul nu are carne şi oase
cum mă vedeţi pe mine că am!”
40 Şi, spunând acestea,
le-a arătat mâinile şi picioarele.
41 Însă pentru că ei, de bucurie,
încă nu credeau şi se mirau,
Isus le-a spus: „Aveţi aici ceva de mâncare?”
42 Ei i-au dat o bucată de peşte fript.
43 Şi luând-o, a mâncat-o înaintea lor.
44 Apoi le-a spus:
„Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus
când încă eram cu voi;
că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine
în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi”.
45 Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile
46 şi le-a spus: „Aşa este scris:
Cristos trebuia să sufere
şi să învie din morţi a treia zi
47 şi să fie predicată convertirea în numele lui
spre iertarea păcatelor la toate neamurile.
Începând din Ierusalim,
48 voi veţi fi martorii acestor lucruri”.
Cuvântul Domnului

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor