altmarius

cultură şi spiritualitate

Sâmbăta, 18 octombrie 2014 

Sâmbata din saptamâna a 28-a de peste an
SF. LUCA, ev.
2Tim 4,10-17a; Ps 144; Lc 10,1-9

LECTURA I 
Numai Luca este cu mine. 
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 4,10-17a 
Preaiubitule, 10 Dima m-a părăsit de dragul acestei lumi şi a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galaţia, iar Tit s-a dus în Dalmaţia. 11 Numai Luca este cu mine. Adu-l pe Marcu împreună cu tine, căci el îmi va fi de mare ajutor. 12 Pe Tihic l-am trimis la Efes. 13 Când vei veni adu-mi mantia, pe care am lăsat-o în Troa, la Carp; adu-mi şi cărţile, mai ales pergamentele. 14 Alexandru fierarul mi-a făcut mult rău: el va primi de la Domnul răsplată pentru faptele lui. 15 Păzeşte-te şi tu de el, pentru că este un duşman înverşunat al învăţăturii noastre. 16 Când m-am prezentat la proces, prima dată, pentru apărare, nimeni nu m-a susţinut; toţi m-au părăsit. Dumnezeu să nu le ia în seamă lucrul acesta. 17a Domnul a fost însă alături de mine şi m-a întărit, ca să pot vesti Evanghelia până la capăt, şi să o audă toate popoarele.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 144,10-11.12-13ab.17-18 (R.: cf. 12) 
R
.: Prietenii tăi, Doamne, cântă slava împărăţiei tale.

10 Să te laude pe tine, Doamne, toată făptura 
şi sfinţii tăi să te binecuvânteze; 
11 să proclame slava împărăţiei tale 
şi să-ţi facă cunoscută puterea. R.

12 Sfinţii tăi să descopere tuturor oamenilor măreţiile tale, 
slava plină de măreţie a împărăţiei tale. 
13ab Împărăţia ta e împărăţie veşnică, 
şi stăpânirea ta va dăinui din neam în neam. R.

17 Domnul este drept în toate căile sale, 
milostiv în toate lucrările sale. 
18 Domnul este lângă cei care-l cheamă, 
lângă cei care-l cheamă din toată inima. R.

ALELUIA Cf. Lc 7,22 
(Aleluia) Domnul m-a trimis să aduc săracilor 
vestea cea bună. (Aleluia) 

EVANGHELIA 
De secerat este mult, iar lucrătorii puţini. 
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,1-9 
În acel timp, Domnul a ales încă şaptezeci şi doi de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa, în fiecare cetate sau loc pe unde avea să treacă el. 2 Şi le-a zis: "De secerat este mult, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe stăpânul secerişului să trimită lucrători la secerişul său. 3 Mergeţi! Iată, eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. 4 Nu luaţi cu voi nici bani, nici desagă, nici sandale şi nu salutaţi pe nimeni pe drum. 5 În orice casă veţi intra, spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!». 6 Şi de se află acolo un fiu al păcii, pacea pe care i-o doriţi va coborî asupra lui; altfel se va întoarce la voi.7 Rămâneţi în acea casă, mâncaţi şi beţi ceea ce vi se dă, căci cine munceşte are dreptul la plată. Nu vă mutaţi din casă în casă. 8 Când veţi intra într-o localitate şi veţi fi primiţi, mâncaţi ce vi se va pune înainte, 9 vindecaţi bolnavii care se află acolo şi spuneţi oamenilor: «Împărăţia lui Dumnezeu este aproape de voi!»".

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 64

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor