altmarius

cultură şi spiritualitate

Lansare de sit: www.reinnoirea-carismatica.ro (comunicat)

Lansare de sit: www.reinnoirea-carismatica.ro (comunicat)
11.01.2010, Bucureşti (Catholica)

Reînnoirea Carismatică Catolică este un curent de har care timp de peste 40 de ani străbate Biserica Catolică, fiind considerat a fi cea mai amplă Mişcare eclezială de după Conciliul Vatican II. După statistica oficială făcută cu ocazia Anului Sfânt 2000, din Reînnoirea Carismatică Catolică (RCC) fac parte circa 140 milioane de catolici, fiind prezentă în 235 de ţări. În România, primele grupuri au apărut în Ardeal, imediat după Revoluţie, iar astăzi Reînnoirea Carismatică Catolică este prezentă în toate Diecezele catolice.

Site-ul Reinnoirea-Carismatica.ro este primul în limba română cu privire la RCC, un site ce se adaugă la alte zeci de mii care există în lumea întreagă pe acest subiect. A fost creat din iniţiativa Comunităţii Magnificat din România, cu scopul de a pune la dispoziţie date, informaţii şi materiale cu privire la RCC atât la nivel internaţional, cât şi la cel naţional. Un grup de voluntari va culege de pe mapamond cele mai importante ştiri şi le va traduce în limba română, iar Comunităţile şi Grupurile carismatice din ţară vor avea un spaţiu on-line, pus la dispoziţie, pentru a furniza informaţii cu privire la identitatea şi activităţile lor. Site-ul are diferite rubrici sau pagini. Există un domeniu dedicat istoriei RCC: începuturile Mişcării, organizarea ei actuală, organismele pontificale care o reprezintă. Deoarece există o bogată colecţie de documente pontificale adresate RCC, vizitatorii vor avea posibilitatea să citească şi chiar să preia (download) toate mesajele, scrisorile, predicile şi discursurile diferiţilor Papi de la începuturi până în prezent.

Site-ul pune la dispoziţie o listă, organizată pe judeţe, cu toate grupurile şi comunităţile RCC din ţară, alături cu adresele şi datele de contact, precum şi posibilitatea unei prezentări on-line a fiecărei realităţi. Diferite tipuri de materiale (cărţi, articole, studii, mărturii) cu privire la RCC, precum şi o videotecă, pot fi vizionate în domeniul "Bibliotecă". De asemenea, există şi un "Album" care va aduna fotografiile cele mai sugestive cu privire la viaţa comunităţilor şi a grupurilor carismatice. Toate evenimentele interne şi internaţionale care privesc sau fac referinţă la RCC vor fi publicate la rubrica "Evenimente". Site-ul conţine şi posibilitatea de a cere mijlocire prin rugăciune, iar Comunitatea Magnificat şi-a dat disponibilitatea de a prelua aceste cereri şi de a se ruga zilnic în adoraţie înaintea Preasfântului Sacrament pentru cei care solicită acest lucru. (Material semnat de pr. Victor-Emilian Dumitrescu) (SI10-19005)

Vizualizări: 66

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor