ISTORIA DE 100 DE ANI A CABANEI DOCHIA. ADĂPOST PENTRU SOLDAȚI ȘI CAMPIONAT DE ȘAH

[altmariusnature]

Oana Căloiu 19 septembrie 2017

Cabana Dochia din Masivul Ceahlău are o istorie de 100 de ani, îmbibată cu aromă de frunze de afin și legată de un campionat de șah și de soldații germani și sovietici.

La începutul secolului XX, masivul Ceahlău era străbătut de numai 20-30 de familii de drumeți pe an. Lipsa turiștilor în munții din județul Neamț era, în mare parte, cauzată de drumul anevoios și de lipsa adăposturilor.

”De hotel nici nu se pomenea prin apropiere, iar în Durău era greu de găzduit, deoarece chiliile sărăcăcioase ale călugărilor nu-ţi puteau oferi nimic din ceea ce caută o viaţă mai pretenţioasă”, scria preotul C. Mătasă în 1934, într-un articol despre munții Ceahlău.

Primele adăposturi din masivul Ceahlău

Într-o monografie a Ceahlăului, scrisă de G.M. Albotă, se consemnează că încercări de ridicare a unor adăposturi în Carpații Orientali au existat încă din 1906, la Fântâna Rece. Juristul Gheorghe Panu a construit un adăpost lângă izvor, dar construcția nu a trecut cu bine de iarnă. Panu a mai avut o încercare de ridicare a unui adăpost montan, tot în 1906, la Piatra Sură, însă construcția a fost luată de vânt.

În acest context, în 1907, Societatea de Gimnastică și Sport din Iași, împreună cu filiala din Iași a Societății Turiștilor din România, lansează un apel de strângere de fonduri pentru construirea unei cabane, în masivul Ceahlău, care să le poată oferi turiștilor mâncare și un loc călduros de dormit.

„Munții Carpați, aceste minunate podoabe naturale cu care este înzestrată frumoasa noastră țară, rămân în mare parte necunoscuți, nu numai străinilor, dar chiar românilor, nu atât prin lipsa de dorință de a face escursiuni, cât mai ales din lipsa înlesnirilor necesare escursioniștilor. Câți n-au trecut prin grele încercări, din cauza lipsei unui adăpost, dacă au fost surprinși pe vârfurile înalte în timpul vreunei furtuni violente, ce nu sânt rare acolo! Câți au trebuit să renunțe cu regret de a vedea un răsărit ori un apus de soare pe vârful Ceahlaului, neavând unde se adaposti o noapte! (…) Ne-am hotărât să încercăm a remedia în parte răul, ridicând pe cel mai frumos munte din Moldova, pe vârful Ceahlaului, chiar în această vară, un adăpost permanent în zid, care să poată adăposti comod 25 persoane, unde să se poată găsi un păzitor, o cameră de bucătarie, un pahar de vin sau de coniac, o bucată de brânză ori de șuncă, ouă etc. în condițiile cele mai avantajoase”, susțineau cele două societăți, în apel, potrivit Asociației de Turism Montan “Hai pe Munte!”, Iași.

În 1908, cu fonduri de 5.000 de lei, se ridică, din pietre unite cu lut, prima cabană din Carpații Orientali. Inaugurarea are loc pe 30 iunie, în prezenta a peste 100 de persoane, potrivit datelor monografice. Adăpostul avea două încăperi, una destinată cabanierului, și putea adăposti până la 20 de persoane. Construcția a stat în picioare numai 20 de zile, din cauza mortarului ”rău făcut” și a lipsei unei fundații de zid, astfel că, în 18 iulie 1908, cabana a fost dărâmată de o furtună.

După acest eveniment nefericit, Societatea de Gimnastică și Sport din Iași propune un nou plan de construcție a adăpostului din Ceahlău, de această dată folosindu-se, la îndemnul arhitectului Italian Carlo Zane, beton armat. Noua construcție începe în 1910, cu transportarea pe munte a materialelor, dar este terminată abia în 1913. Inaugurarea ar fi avut loc la 5 august 1914.

Deși unele surse susțin că adăpostul din Ceahlău ar fi fost construit între 1912 și 1913, săpăturile pentru extindere, din 1985-1989, au scos la lumină frontispiciul unei ferestre din vechea cabană, pe care scria ”construită între 1910-1914, funcționează de la 15 mai la 15 septembrie”.

Cabana Dochia în timpul celor două Războaie Mondiale

Cabana din beton armat, ce poartă numele stâncii din apropiere, a rezistat Primului Război Mondial, deși a fost destul de deteriorată. Reparațiile au ținut adăpostul închis pentru turiști până în 1922, iar la inaugurarea din 6 august au participat peste 600 de persoane, deși în acea zi ningea.

În 1937, cabanierul Gheorghe Baciu a construit, din lemn, o colibă lângă cabană, iar la bucătărie a făcut un pod, unde se urca pe o scăriță, pentru a crea spațiu de dormit pentru turiștii tot mai numeroși. Documentele monografice notează că ospitalitatea cabanierului Baciu îi atrăgea pe turiști, fiindcă acesta avea mereu, pe plită, ceai din frunze de afin, lapte și carne. De asemenea, cabanierul organiza zilnic și un ”campionatul de șah”, iar învingătorul primea, din partea casei, lapte cu mămăligă.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cabana a fost închisă, dar armata germană a spart lacătele și a creat aici un punct de observație. După retragerea nemților, cabana a fost locuită, pentru o perioadă scurtă de timp, de sovietici.

Din comunism până în prezent

Reparată în 1945-1946, cabana devine, din nou, o atracție pentru turiști, astfel că, în următorii ani, sunt demarcate lucrări de extindere pentru încă un dormitor și o sală de mese. După amenajările din 1958, adăpostul tot nu face față afluxului de drumeți, dar viitoarele extinderi se vor realize abia din 1982. La început, s-au construit două noi camere în partea de vest a cabanei, dar, obținându-se fonduri mai mari, se proiectează o construcție nouă.

În 1983, cabana este racordată la izvoarele de sub Fântâna Rece, iar în 1984, la rețeaua electrică din Durău. Totodată, în următorii patru ani, cabana se extinde din nou, de această dată spre est.

Recent, cabana situată la 1.750 de metri altitudine a trecut printr-un amplu proces de modernizare, atât la interior, cât și la exterior, iar turiștii pot fi cazați în camere de 2, 4, 7, 14 sau 17 locuri.