Excelenţa Voastră, Episcop auxiliar, Preacucernici Părinţi, iubiţi credincioşi! În sărbătoarea Sfântului Iosif Rugăciunea Liturghiei este o implorare de la Dumnezeu, ca Biserica să păstreze şi să facă rodnice „misterele mântuirii” în această lume. Care sunt aceste mistere ale mântuirii ne spune Prefaţa Liturghiei: Sfântul Iosif a fost ales „să fie soţ al Sfintei Fecioare Maria”; în al doilea rând, a fost chemat să fie ocrotitorul Fiului lui Dumnezeu care s-a născut din Fecioara Maria „prin adumbrirea Duhului Sfânt”, aşa cum spune Evanghelia pe care am ascultat-o puţin mai înainte, Evanghelie care, iată, ne pune în atmosfera pe care a trăit-o Sfântul Iosif în momentul în care şi-a dat seama că ceva aparte se întâmplă.
La un moment dat, spune aceeaşi Evanghelie, a voit să o părăsească pe Sfânta Fecioară Maria, căci nu locuiseră încă împreună şi ea, se vedea clar că poartă un copil în sânul ei. Legea îi dădea voie să o părăsească, să se despartă de ea. Dar, iată, că îngerul lui Dumnezeu îi apare şi îi spune să o ia la sine pe Maria, pe Maica Domnului. Şi aşa încep „misterele mântuirii” noastre, aşa începe istoria Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Această taină i-a fost încredinţată Sfântului Iosif. Această taină, apoi, a fost preluată de Biserică pentru ca peste veacuri să anunţe aceeaşi lucrare a lui Dumnezeu în lume.
Dar, vestind în lume misterele mântuirii, Biserica îl pomeneşte mereu pe Sfântul Iosif, Patronul Bisericii Universale. De ce îl pomeneşte? Din acelaşi motiv pentru care Dumnezeu l-a ales: pentru sfinţenia sa şi pentru înţelepciunea sa. Despre sfinţenia şi înţelepciunea Sfântului Iosif ne vorbeşte Prefaţa Liturghiei, dar şi lecturile pe care le-am ascultat, mai ales a doua lectură şi Evanghelia.
A doua lectură este o laudă adusă credinţei lui Abraham. Biserica l-a comparat mereu pe Sfântul Iosif cu Abraham. Vă amintiţi, Dumnezeu l-a pus la încercare pe Abraham: avea un fiu şi, în acelaşi timp, avea din partea lui Dumnezeu făgăduinţa că va fi un mare neam, un mare popor pe acest pământ. Şi Dumnezeu îi cere să-i sacrifice fiul; Abraham era gata s-o facă. Dumnezeu l-a găsit, într-adevăr, ascultător pe Abraham; l-a oprit să-i jertfească fiul. Abraham rămâne model de credinţă, de încredere totală în Dumnezeu, căci „a crezut împotriva oricărei speranţe”.
La fel, şi Sfântul Iosif: a crezut împotriva oricărei speranţe; pentru credinţa sa Dumnezeu l-a ales şi i-a dat un destin, o chemare cu totul aparte. Şi pe această chemare o aminteşte mereu Biserica, nu numai în sărbătoarea Sfântului Iosif: chemarea de a fi părinte, tată ocrotitor pentru Fiul lui Dumnezeu care s-a născut din Fecioara Maria prin adumbrirea Duhului Sfânt. Chemare unică, dar, în acelaşi timp, taină încredinţată unui om: ca să aibă grijă de lucrarea lui Dumnezeu care pregătea mântuirea lumii prin Întruparea Fiului său, Isus Cristos. Aicea găsim demnitatea Sfântului Iosif şi rolul mare pe care l-a împlinit în istoria mântuirii, căci Dumnezeu l-a ales şi l-a chemat pentru credinţa sa şi pentru înţelepciunea sa, căci a ştiut şi el la rândul său să-l imite pe Dumnezeu în alegere, în modul în care să se apropie de o lucrare pe care doar Dumnezeu putea să o săvârşească: prin adumbrirea Duhului Sfânt, Fecioara Maria îl aduce în lume pe Fiul lui Dumnezeu.
Pus în faţa acestei realităţi unice, nemaiauzite, Sfântul Iosif are înţelepciunea, prin ascultarea la glasul îngerului, să facă alegerea care i se propune, să o ia la sine pe Sfânta Fecioară Maria, şi, astfel, în Sfânta Familie să devină tată ocrotitor, purtător de grijă al Fiului lui Dumnezeu. Aici, repet, stă demnitatea şi deosebita cinstire pe care Biserica din toate timpurile i-a adus-o şi i-o aduce şi i-o va aduce în continuare Sfântului Iosif. Alegerea sa din partea lui Dumnezeu, sfinţenia sa, credinţa deosebită şi înţelepciunea de care a dat dovadă, iată, ne introduc în atmosfera acestei sărbători, sărbătoare în care, înainte de toate, avem înaintea noastră exemplul Sfântului Iosif, căci trebuie să urmăm exemplul său, întru ale credinţei şi ale înţelepciunii. Avem atmosfera sărbătorii Sfântului Iosif, încrederea mare pe care Tradiţia a avut-o în puterea de mijlocire a acestui sfânt şi, totodată, să spunem, propunerea pe care Biserica ne-o face, să ne folosim de această putere de mijlocire a Sfântului Iosif.
Iubiţi credincioşi, aşa cum spune şi Liturghia, Rugăciunea Liturghiei, mai bine zis, şi Prefaţa, i s-a încredinţat Sfântului Iosif începuturile misterelor mântuirii, adică să aibă grijă de Fiul lui Dumnezeu. Mai târziu, Biserica avea să facă acelaşi lucru: să primească şi să aibă grijă de misterele mântuirii, şi rugăciunea Liturghiei este cerere ca Biserica să ducă în lume şi să păstreze aceste mistere, să le facă rodnice. Biserica ne-a chemat şi pe noi prin Botez, ne-a ales pe fiecare şi ne-a încredinţat fiecăruia misterele mântuirii; adică să avem grijă de Fiul lui Dumnezeu pus în cuvântul Evangheliei, pus în urechile noastre şi în inima noastră, să avem grijă de Fiul lui Dumnezeu din Sfânta Euharistie, din Sfânta Taină a Altarului, să ocrotim prezenţa sa în viaţa noastră în diferite feluri, dar, mai presus de toate, în atenţia Legii lui Dumnezeu, respectând Legea lui Dumnezeu pe care am învăţat-o şi din filele Catehismului şi din ceea ce am citit, din ceea ce am auzit în Sfânta Biserică.
Şi noi avem această chemare, această alegere din partea lui Dumnezeu, alegere pe care Dumnezeu a făcut-o prin Sfânta Biserică, ca unul fiecare să avem grijă de Fiul lui Dumnezeu din viaţa noastră, din inima noastră, din destinul nostru. Şi, ne îndeamnă sărbătoarea aceasta, să avem mare încredere în puterea de mijlocire a Sfântului Iosif. El s-a bucurat de o intimitate deosebită: el a avut-o mereu alături pe Sfânta Fecioară, l-a avut alături pe Pruncul Isus; această intimitate i-a dat o putere şi îi dă o putere deosebită de mijlocire, acum când în ceruri se bucură de acelaşi favor de a fi împreună cu Sfânta Fecioară Maria, împreună cu Fiul Tatălui veşnic.
Să profităm de spiritul, de atmosfera acestei sărbători, să-i adresăm Sfântului Iosif rugăciunile noastre, să-l implorăm ca să ne inspire să facem bine alegerile pe care le facem, să facem bine ceea ce Dumnezeu ne inspiră şi să nu uităm niciodată că ni s-au încredinţat misterelor mântuirii. Să nu uităm de comoara care ne-a fost dată, comoara credinţei, prin care descoperim în noi şi aproape de noi pe Fiul lui Dumnezeu. Sfântul Iosif ne stă ca exemplu în acest sens: l-a ocrotit pe Fiul lui Dumnezeu, a fugit şi în Egipt pentru a-i apăra viaţa, a fost tată purtător de grijă. Să avem şi noi această grijă de prezenţa lui Dumnezeu, de prezenţa lui Isus în viaţa noastră, după modelul Sfântului Iosif. Şi atunci Rugăciunea Zilei se va aplica şi nouă tuturor: misterele mântuirii vor fi rodnice şi pentru noi în viaţa aceasta şi în veşnicie pentru mântuirea noastră.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius