Alocuţiunea Papei la rugăciunea „Îngerul Domnului”, 18.03.2012

[altmariustotal catolic]

Alocuţiunea Papei la rugăciunea „Îngerul Domnului”, 18.03.2012

Iubiţi fraţi şi surori! În itinerariul nostru spre sărbătoarea Paştelui, am ajuns la cea de-a IV-a duminică din Postul Mare. Este un drum împreună cu Isus prin „pustiu”, adică un timp în care ascultăm mai mult glasul lui Dumnezeu şi, de asemenea, demascăm ispitele care vorbesc înăuntrul nostru. La orizontul acestui pustiu se conturează Crucea.

Isus ştie că ea este punctul culminant al misiunii sale: în realitate, Crucea lui Cristos este culmea iubirii care ne dăruieşte mântuirea. O spune El însuşi în Evanghelia de astăzi: „După cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă prin el viaţă veşnică (In 3,14-15). Referinţa este la episodul în care, în timpul exodului din Egipt, poporul evreu au fost atacaţi de şerpi veninoşi, iar mulţi mureau; atunci Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să facă un şarpe de aramă şi să-l atârne pe un stâlp: dacă cineva era muşcat de către şerpi, privind şarpele de aramă, era vindecat (cf. Num 21,4-9). Şi Isus va fi înălţat pe Cruce pentru ca oricine se află în pericol de moarte din cauza păcatului, adresându-i-se cu credinţă Lui, care a murit pentru noi, va fi mântuit. „Căci Dumnezeu - scrie sfântul Ioan - a trimis pe Fiul său în lume, nu ca să osândească lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In 3,17).

Sfântul Augustin a comentat astfel: „Medicul, în ceea ce depinde de el, vine pentru a vindeca bolnavul. Dacă cineva nu respectă prescrierile medicului, se distruge singur. Mântuitorul a venit în lume… Dacă tu nu vrei să fii salvat de către El, te vei judeca pe tine însuţi” (Sul Vangelo di Giovanni, 12, 12: PL 35, 1190). Deci, dacă infinită este iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care a ajuns la punctul de a-l da pe unicul său Fiu ca răscumpărare a vieţii noastre, mare este şi responsabilitatea noastră: fiecare, de fapt, trebuie să recunoască că este bolnav, pentru a putea fi vindecat; fiecare trebuie să-şi mărturisească propriul păcat, pentru ca iertarea lui Dumnezeu, deja dăruită pe Cruce, să poată avea efect în inima şi în viaţa lui. Sfântul Augustin scrie mai departe: „Dumnezeu condamnă păcatele tale; iar dacă şi tu le condamni, te uneşti cu Dumnezeu… Când începe să-ţi displacă ceea ce ai făcut, atunci încep faptele tale bune, întrucât condamni faptele tale rele. Faptele bune încep cu recunoaşterea faptelor rele” (Sul Vangelo di Giovanni, 12, 13: PL 35, 1191). Uneori omul iubeşte mai mult întunericul decât lumina, deoarece este ataşat de păcatele sale. Însă numai deschizându-se spre lumină, numai mărturisind cu sinceritate propriile vine lui Dumnezeu, se găseşte adevărata pace şi adevărata bucurie. Este important, aşadar, să ne apropiem cu regularitate de Sacramentul Spovezii, mai ales în Postul Mare, pentru a primi iertarea Domnului şi pentru a intensifica drumul nostru de convertire.

Dragi prieteni, mâine vom celebra solemnitatea Sfântului Iosif. Mulţumesc din inimă tuturor celor care vor avea pentru mine o amintire în rugăciune, în ziua onomasticii mele. În mod deosebit, vă cer să vă rugaţi pentru călătoria apostolică în Mexic şi Cuba, pe care o voi face începând de vinerea viitoare. Să o încredinţăm mijlocirii Fericitei Fecioare Maria, atât de iubită şi cinstită în aceste două ţări pe care mă pregătesc să le vizitez.

Benedict PP. XVI

© Copyright 2012 - Libreria Editrice Vaticana

Traducere Pr. Vincenţiu Balint