Vă salut pe voi toți, prezenţi în Catedrală, începând cu Episcopul nostru auxiliar, cu consilierul de la Nunţiatură, cu preoţii şi cu voi toţi. Iată, prin procesiunea pe care am făcut-o, începând de la Biserica Franceză şi până aici, la Catedrală, noi am intrat în timpul Săptămânii Sfinte, am intrat în nucleul pascal. Duminica Floriilor mai este numită şi Duminica Pătimirilor lui Cristos. De fapt, Evanghelia acestei duminici, pe care tocmai am ascultat-o, descrie suferinţele lui Cristos, pătimirile sale. Rugăciunea de la începutul Liturghiei, vă reamintesc, vorbeşte despre exemplul de umilinţă al lui Cristos şi adaugă la expresia aceasta o cerere adresată lui Dumnezeu ca să-i urmăm exemplul său de umilinţă.
De fapt, cum spune şi a doua Lectură, s-a umilit pe sine până la moartea pe cruce. S-a umilit ca Dumnezeu, s-a umilit şi, de acea, Dumnezeu l-a preamărit. Apropo de preamărire: aşa a început sărbătoarea noastră, prin procesiunea care ne-a amintit preamărirea lui Isus la Ierusalim. Acolo a fost primit cu bucurie mare, cu flori, şi cântece - „Osana Fiului lui David”. A fost primit cu bucurie, dar peste acele flori s-a ridicat crucea răstignirii. Iată, şi noi am ridicat aici Crucea peste ramurile pe care le purtăm. Ea străjuieşte şi Catedrala, şi va străjui această Cruce tot gândul nostru din acest timp care ne mai desparte de sărbătoarea Învierii.
În acest timp noi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul răscumpărării prin Fiul său Cristos, care s-a umilit până la moartea pe cruce. Am ascultat şi am şi cântat Psalmul, cuvintele lui Isus: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” În noaptea pătimirilor, Isus scoate acest strigăt către cer, către Tatăl ceresc. Este o întrebare în care intră toate întrebările omului atunci când i se pare lui că cerul ar sta departe, că Dumnezeu nu l-ar asculta. Dar, iată, prin aceste întrebări, dacă le-am pune şi noi, o dată sau de mai multe ori, noi ne apropiem de Cristos, de strigătul său care, ştim, nu a rămas fără răspuns: Dumnezeu l-a ascultat şi l-a preamărit.
Am stat puţin în genunchi pentru a ne gândi la clipa în care Isus, plecându-şi capul, a murit. Stând în genunchi şi meditând puţin acea clipă unică în istorie, a lumii şi a mântuirii, noi am făcut asemenea apostolilor şi grupului pe care Isus îl avea aproape, acel grup care a rămas mut în faţa morţii lui Isus. Atunci li s-a părut că totul se prăbuşeşte, că totul s-a terminat. Noi ştim mai mult decât ceea ce ştiau atunci Apostolii; noi ştim, iată, deja în sunetul, plânsul, este prezent cântul învierii, al bucuriei. Şi, de acea, începând de astăzi, iubiţi fraţi şi surori, Săptămâna Sfântă cu acest gând la umilinţa lui Isus şi la suferinţele sale, implorăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra noastră a tuturor şi, în mod deosebit, implorăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tineretului lumii, asupra tineretului din Biserica noastră şi din Biserica noastră locală.
Implorăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra voastră, a tinerilor care sunteţi de faţă, pentru ca Dumnezeu să vă păstreze totdeauna în strânsă legătură cu Fiul său Cristos, care s-a umilit până la moartea pe cruce. Implorăm această binecuvântare asupra voastră şi ascultăm un cuvânt din Mesajul Sfântului Părinte Papa către tineri, Mesaj care nu este altceva decât o chemare la bucurie. Da, o chemare la bucurie în acest timp în care noi începem meditarea pătimirilor lui Cristos.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius