altmarius

cultură şi spiritualitate

Încheierea Anului Milostivirii în Episcopia Greco-Catolică de Oradea

Eparhia de Oradea

Catedrala „Sfântul Nicolae” a îmbrăcat astăzi, 26 noiembrie 2016, haine de sărbătoare odată cu încheierea în Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea a Anului Sfânt al Milostivirii. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghia a fost săvârșită de Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcopul greco-catolic de Oradea, concelebrând și Preasfințiile lor Vasile Bizău, Episcop de Maramureș și Nil Yuriy Lushchak, Episcop auxiliar de Užhorod, împreună cu cei peste 100 de preoți prezenți, la care a participat credincioși din tot cuprinsul Eparhiei de Oradea.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfinția Sa Vasile Bizău, care a subliniat bucuria de a fi părtaș la acest moment al Episcopiei de Oradea, pentru acest lucru trebuie adusă „mulțumire Preasfintei Treimi pentru toate harurile dobândite în acest An al Milostivirii”. De asemenea a subliniat și caracteristicile misionarului și a faptului că „noi suntem chemați să fim lucrători în Via Domnului, lucrători care să devină «pâine» pentru ceilalți”. Preasfinția Sa Nil Yuriy Lushchak, la sfârșitul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, a mulțumit Preasfinției Sale Virgil pentru invitația făcută, cerând de asemenea credincioșilor să se roage în continuare pentru Ucraina și pentru țările care suferă din cauza războaielor.

A urmat ritualul de închidere a Porții Sfinte, prin rugăciunile de mulțumire aduse lui Dumnezeu pentru darurile și harurile primite în acest An Sfânt al Milostivirii, decretat de către Papa Francisc prin scrisoarea „Chipul milostivirii”. Trebuie amintit faptul că tot la sfârșitul Sfintei Liturghii a fost prezentată preoților și credincioșilor cartea „Sus Inimile”, a prof. Gelu Hossu, apărută la Editura „Viața Creștină”, Cluj-Napoca 2016. Poarta Sfântă a fost închisă dar Milostivirea lui Dumnezeu rămâne deschisă tuturor credincioșilor!

Biroul de presă al Episcopiei de Oradea
via EGCO.ro

imagine

imagine

imagine

Vizualizări: 60

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor