altmarius

cultură şi spiritualitate

Hramul mănăstirii baziliene Sfânta Macrina din Cluj-Napoca – îndemn la slujire și iertare prin credință

Eparhia de Cluj-Gherla

Zi însorită, înălțătoare, plină de bucuria vieții oferite lui Dumnezeu, duminică, 16 iulie 2017, când Ordinul Surorilor Sfântului Vasile cel Mare (OSBM), Provincia Inima Neprihănită a Preasfintei Fecioare Maria, a celebrat hramul Mănăstirii „Sfânta Macrina” din Cluj-Napoca. În pregătirea sărbătorii, sâmbătă 15 iulie 2017, s-a desfășurat o seară de rugăciune în biserica mănăstirii de pe str. Crizantemelor nr. 11-15. Programul a cuprins slujba Vecernei, cu un cuvânt de învățătură despre modelul Sfintei Macrina rostit de pr. protoegumen Laurian Daboc, superior al Ordinului Sfântului Vasile cel Mare. A urmat Adorație Euharistică cu tinerii din grupul „Triumful Inimii Neprihănite”, coordonat de pr. Anton Crișan, Vicar cu preoții și persoanele consacrate.

Duminică, 16 iulie, în ziua sărbătorii – serbarea hramului fiind programată în duminica dinaintea pomenirii Sfintei Macrina (la 19 iulie) -, la mănăstire a fost celebrată Sfânta Liturghie arhierească de către PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, alături de care au concelebrat în jur de 20 de preoți, între care pr. Călin Bot, Vicar general eparhial; pr. Marius Furtună, capelan OSBM; pr. Laurian Daboc; preoții vicari Anton Crișan și Traian Coste-Deak; și preoții protopopi Cristian Sabău de Cluj I, Marius Ungureșan de Cluj II și Alexandru Hruban de Gherla. Câteva sute de credincioși, între care mulți tineri, s-au unit în rugăciune în curtea mănăstirii, în jurul foișorului care adăpostea masa sfântului altar. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul surorilor OSBM.

imagine

La momentul sărbătoresc au luat parte surori din mai multe comunități ale Provinciei OSBM din România, cu Maica Marcela – Emilia Runcan, superioara provincială, cărora li s-au alăturat surori din Congregația Surorilor Maicii Domnului, părinți și frați OSBM și din Ordinul Societatea lui Isus. De asemenea, au fost de față membrii Ordinului Terțiar Bazilian și membre ale Reuniunii Mariane. La predică, PS Florentin a mulțumit surorilor OSBM, amintind apostolatul bogat pe care ele îl împlinesc: „Surorile sunt prezente în locuri-cheie ale Eparhiei noastre, atât prin ajutorul lor caritabil, cât și prin învățătura pe care o oferă copiilor, în institutele de învățământ, mai ales Grădinița ‘Sf. Ana’, dar și în cadrul Liceului Greco-Catolic ‘Inochentie Micu’ sau la Facultatea de Teologie Greco-Catolică. Îi mulțumim lui Dumnezeu și pentru cateheza pe care surorile o fac în diferite parohii, pentru exemplul pe care îl oferă prin trăirea lor”.

Preasfinția Sa a meditat asupra fragmentului evanghelic al zilei, cu vindecarea slăbănogului din Capernaum (Matei 9,1-8) – oprindu-se la trei aspecte: „În primul rând, Isus vede credința oamenilor care aduc paraliticul sau slăbănogul”. Preasfințitul a subliniat importanța credinței celorlalți pentru vindecarea bolnavilor care sunt aduși în fața lui Isus. „Prin credința lor, cei care l-au adus dobândesc vindecarea paraliticului, a celui care nu se putea mișca, era într-o stare de imobilitate fizică, dar și spirituală. Aspectul al doilea se regăsește în cuvintele lui Isus: ‘iertate sunt păcatele tale!’, cuvinte ce trezesc reacția cărturarilor, care spun: ‘Acesta blestemă, pentru că numai Dumnezeu poate să ierte păcatele’.”

imagine

„Isus le răspunde un cuvânt foarte important pentru noi toți: ‘pentru ca voi să știți că Dumnezeu are puterea de a ierta păcatele pe pământ’ – acest cuvânt ne spune rostul miracolelor pe care le face Isus. Ele sunt semne care trebuie să ne arate puterea lui Dumnezeu. Chiar dacă iertarea păcatelor este un semn invizibil, Isus le arată un semn vizibil, pentru ca oamenii să înțeleagă ce putere are Dumnezeu pe pământ, puterea de a ierta orice păcat. Cel de-al treilea aspect se referă la reacția pe care o au mulțimile în momentul în care Isus săvârșește miracolul fizic, spunându-i slăbănogului: ‘Învie, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!’ Acela care crezuse că de acum casa lui va fi patul, este chemat să învie din starea de păcat, pentru că păcatul său a fost iertat și poate merge singur, fizic, dar și spiritual. Acum este eliberat, dezlegat de legătura păcatului, și mulțimile s-au înspăimântat și au preamărit pe Dumnezeu care dă oamenilor o asemenea putere.”

„Cu adevărat, miracolul și-a atins scopul, pentru că miracolele pe care Dumnezeu le săvârșește nu sunt spectacole teatrale, magie, ci este puterea lui Dumnezeu lucrătoare prin oameni, dacă găsește suflete deschise. Oamenii îl preamăresc pe Dumnezeu, pentru că au descoperit o altă față a lui Dumnezeu: nu este doar Dumnezeul care judecă, este și Dumnezeul care iartă, nu este Dumnezeul care condamnă, este Dumnezeul care înalță, nu este Dumnezeul care pedepsește, ci, este, paradoxal, Dumnezeul care ia asupra Sa pedeapsa noastră. Acesta este chipul Tatălui pe care Fiul, Isus Cristos, Dumnezeu și Om adevărat, a venit să ni-l descopere.”

imagine

În concluzie, „tema centrală a evangheliei de astăzi, putem spune, este tema iertării. Iertarea însă, fără credință, este formalitate fără rost. Iertarea care nu este din suflet, din credință, înseamnă că este doar o vorbă frumoasă. Iertarea este atât de necesară în lumea în care trăim. Ne referim, în primul rând ca și creștini, la iertarea păcatelor noastre, dar este atâta nevoie de iertare în familii, între părinți, între părinți și copii, între frați, în comunitățile religioase, în societate, între colegii de muncă, între superiori și inferiori și în societatea politică – între partide, între politicieni, este nevoie de iertare între țări, pe plan internațional, politic, în lume, peste tot este nevoie de iertare. Este nevoie ca oamenii să cunoască puterea de a ierta: iertarea este o forță care ne învie, ne ridică la o viață nouă și ne oferă darul de a privi viitorul cu mai multă speranță”.

Un moment semnificativ în cadrul celebrării liturgice a fost cel în care 6 credincioase din Protopopiatul de Gherla au făcut angajamentul solemn de intrare în Ordinul Terțiar Bazilian. Mai înainte de ceremonialul de primire, PS Florentin a prezentat programul pe care terțiarele baziliene își propun să-l împlinească: de „a-și aprofunda convingerea religioasă prin dezvoltarea vieții spirituale, a împărtăși spiritualitatea și misiunea surorilor OSBM, a participa la programele de rugăciune ale surorilor, a-i sluji pe ceilalți, a răspândi mesajul Împărăției lui Dumnezeu prin lucrări spirituale și materiale de dăruire, a mărturisi adevărul că Dumnezeu este cu noi, în viața noastră, în casa noastră, în parohie și în lume”.

Sunt angajamentele pe care și noile terțiare le-au rostit în fața Ierarhului, a Maicii superioare provinciale și a comunității, primind și însemnele apartenenței la Ordin: insigne, eșarfe și diplome de „Membru al Ordinului al III-lea Bazilian”. Programul s-a încheiat cu agapa fraternă pregătită cu generozitate de surorile OSBM, la care au fost invitați toți participanții la sărbătoare.

imagine

Vizualizări: 124

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor