Greii muzicii uşoare româneşti – ION VASILESCU

[altmariusmusic]

Publicat: Astăzi, 07:25

La unison cu mapamondul, perioada interbelică acredita (în mai toate straturile sociale) muzica de divertisment, muzică uşoară o vom numi noi, musique de varieté îi spunea francezul. Moda avea virtutea magnetului; manageri iscusiţi asemeni lui Constantin Tănase nu aveau cum să ocolească mina de aur servită concentrat de echipa creatorilor naţionali şi a unei pleiade vocale de referinţă. În pauze, la cinematograf se cânta, se juca teatru: Sandi Huşi  alias Alexandru Giugaru-pe Griviţei, la Trianon orchestra lui Victor Predescu, la Motanul negru – Ioana Radu, la Aro – Maria Tănase… Şi în grădinile mari, cu lume selectă se juca teatru, la cele de cartier bucureştenii se înghesuiau să-i asculte pe Rodica Bujor, Titi Botez, Ion Luican, Jean Moscopol, Cristian Vasile.

Cererea muzicală era imensă. După un Ionel Fernic, Petre Andreescu, o generaţie a „greilor” se configura: Gherase Dendrino, Elly Roman, Claude Romano. Corolar – Ion Vasilescu. Dăruit şi devotat muzicii uşoare, cu… arme şi bagaje. Armele fiind studii de conservator, la Paris, în vestita Schola Cantorum. În bagaje (dincolo de lauri la concursul de compoziţie „George Enescu” pentru o lucrare camerală-Trei piese în stil românesc, 1926,  de colaborări cu Paul Constantinescu, Ion Dumitrescu, Marţian Negrea), muzici de film, o cantitate uriaşă de melodii. Numărul exact nu poate fi contabilizat dar 44 sunt fredonabile cu uşurinţă şi astăzi, după „cariere” îndelungate prin media; într-o imaginară competiţie de şlagăre doar Henry Mălineanu îi poate sta alături lui Ion Vasilescu, prin număr de piese şi impact.

Ion Vasilescu a avut ambiţia, vocaţia de ctitor: o dată cu el s-a desăvârşit la noi şcoala muzicală de gen; cu melodică originală, plăcută, rafinată, ethos naţional, cu varii prelungiri în satiră, pastoral, lirism, dans. Ion Vasilescu le-a cuprins pe toate în doar 27 de ani creatori: muzeu sonor cu ecou peste mode şi timp.

Dorinţa lui Ion Vasilescu de a consolida creaţia românească părea la început o utopie: vremurile nu ofereau suportul material pentru subsistenţă acestei îndeletniciri. Dar prietenia cu Nicuşor Constantinescu şi Nicolae Vlădoianu (director de companie revuistică) a fost stimulentul major. Împreună cu ei, Ion Vasilescu forma echipa numită „muşchetarii revistei”. Aici se câştiga bine. Vasilescu a semnat  42 de spectacole.  Exemplul, statutul lui a dat curaj. În leagănul revistei s-a transformat distracţia în necesitate, pentru că, dacă ne gândim bine, când starea de spirit o cere, dacă te afli în bună dispoziţie şi ai chef să cânţi, ce poţi mai lesne fredona sau fluiera, altceva decât o melodie de muzică uşoară, un şlagăr, un hit? Compoziorii au început să privească încrezători noua ofertă de trai profesional.

În 1936  apărea piesa Nu – ţi pare rău când vezi că plîng: fără excepţie, aşa s-a perpetuat până azi exerciţiul sonor, se scria şi muzică lirică. În 1938, Vasilescu semna superba melodie Astăzi e ziua ta. Cu un an înainte el scrisese şi prima piesă dedicată capitalei: Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea.Anul1940 consemnează mega hit-urile Tărăncuţă, ţărăncuţă şi Mi-am pus busuioc în păr.

Ion Vasilescu şi-a păstrat harul prin melodii alese şi după anii ‘40: Firicel de floare albastră, Astă seară  să dansezi numai cu mine, Ştiu că mă iubeşti şi tu,  E minunat e-ncântător. Sigur, a fost şi Drag îmi e bădiţa cu tractorul, o concesie proletcultismului, dar melodica e atât de cuceritoare, de sinceră! nu poate eluda bucura audiţiei, detaşându-se de text.

Ion Vasilescu a cunoscut şi consacrarea meridianelor: Piesa Azi noapte te-am visat, se cânta sub titlul In the garden of Granada, Nu mă uita când altă dragoste vei întâlni era cunoscută ca Ne m’oublie pas, la Paris, Vergiss mich nicht la Viena.

Creaţia lui Ion Vasilescu apare benefic, cu eficienţă absolută în anii ’20-’30 ai secolului trecut, asemeni unui „tampon” faţă de influenţele invazive ale muzicii internaţionale. Drumul creat de el a oferit albia prin care s-au definit stilul naţional în gen, apetenţa către competitivitate a confraţilor dar, notabilă izbândire – FIDELIZAREA IREVERSIBILĂ, PE MULTE  DECENII A PUBLICULUI. Alt argument încheie episodul dedicat astăseară, corifeului.

La revedere,

A dvs. Daniela Caraman Fotea