Giacomo Puccini - La Bohème

[altmariusopera]

Operă în patru acte de Giacomo Puccini
Libretul: Giuseppe Giacosa şi Luigi Illica (după romanul „Scènes de la vie de bohème”, de Henri Murger)

Spectacol în limba italiană, cu titrare în limba română

http://www.operanb.ro/spectacol/stagiunea-2014-2015-la-bohme-boema

Premiera mondială: 1 februarie 1896, Teatro Regio din Torino

Data premierei montării actuale la Opera Naţională Bucureşti: 15 noiembrie 2008

Reprezentaţii în stagiunea 2014-2015:
7 şi 8 noiembrie 2014
18 decembrie 2014

Durata:
19.00 – 21.30 (două pauze)

Dirijor: Vlad Conta / Adrian Morar

Regia: Ionel Pantea
Decoruri: Ştefan Caragiu
Costume: Liliana Cenean
Maestru de cor: Stelian Olariu
Maestru cor de copii: Smaranda Morgovan

Asistent de regie: Irina Furdui
Asistent maestru de cor: Daniel Jinga

---

Distribuţia stagiunii 2014-2015: 

Rodolfo  - Lucian Corchiş / Liviu Indricău / Teodor Ilincăi (invitat)

Mimi - Irina Iordăchescu / Simona Neagu / Teodora Gheorghiu (invitată)

Musetta - Ioana Mitu / Silvia Micu (debut, invitată) / Iulia Dan (invitată)

Marcello - Vicenţiu Ţăranu / Cătălin Țoropoc

Schaunard - Vasile Chişiu / Valentin Vasiliu / Ionuț Gavrilă

Colline - Marius Boloş / Horia Sandu

Benoît - Paul Basacopol

Alcindoro - Mihnea Lamatic

Vameşul - Adrian Ionescu

Parpignol - Constantin Negru

—i

Repere discografice

→ Samuil A. Samosud, dirijor / Irina Maslennikova (Mimì), Sergei Lemeshev (Rodolfo), Pavel Lisitsian (Marcello), Galina Sakharova (Musetta); Moscow Radio Symphony Orchestra & Moscow Radio Symphony Chorus; 1954; Myto 2 MCD 975.172 (Studio).

→ Antonino Votto, dirijor / Maria Callas, Giuseppe di Stefano, Rolando Panerai, Anna Moffo; Orchestra e Coro del Teatro alla Scala; 1956; EMI CDS 7 47475-8.

→ Tullio Serafin, dirijor / Renata Tebaldi, Carlo Bergonzi, Ettore Bastianini, Gianna D' Angelo; Orchestra e Coro di Accademia Nazionale di Santa Cecilia; 1958; Decca
411 868-2 (Studio).

→ Thomas Schippers, dirijor / Mirella Freni, Nicolai Gedda, Mario Sereni, Mariella Adani; Orchestra e Coro del Teatro dell'Opera di Roma; 1963; EMI CMS 7 69657-2 (Studio).

→ Herbert von Karajan, dirijor / Mirella Freni, Luciano Pavarotti,
Rolando Panerai, Elisabeth Harwood; Berliner Philharmoniker & Deutsche Oper Berlin Chor; 1972; Decca 421 049-2 (Studio).

→ Georg Solti, dirijor / Montserrat Caballé, Plácido Domingo, Ruggero Raimondi, Judith Blegen; London Philharmonic Orchestra & John Alldis Choir –
Wandworth School Boys' Choir; 1973; RCA Red Seal RD 80371, Studio.

→ Anton Guadagno, dirijor / Ileana Cotrubaş, Plácido Domingo, Eberhard Wächter, Lotte Rysanek, Reid Bunger, Tugomir Franc; Wiener Staatsoper Orchester &
Chor; 1973; House of Opera CDBB 385 (Live).

→ James Levine, dirijor / Renata Scotto, Alfredo Kraus, Sherrill Milnes, Carol Neblett; National Philharmonic Orchestra & Ambrosian Opera Chorus; 1979; EMI
Classics for Pleasure CD-CFPD 4708 (Studio).

→ Carlos Kleiber, dirijor / Ileana Cotrubaş, Giacomo (Jaime) Aragall, Jonathan Summers, Sonia Ghazarian; Orchestra and Chorus of The Royal Opera
House „Covent Garden”; 1979; Golden Melodram GM 60004, (Live).

→ Constantin Petrovici, dirijor / Eugenia Moldoveanu, Ludovic Spiess, David Ohanesian, Elvira Cârje-Druică; Orchestra şi Corul Operei Române din Bucureşti; 1980; Carlton Classics (IMP Classics) 30367 00547 (Studio).

→ Kent Nagano, dirijor / Kiri Te Kanawa, Richard Leech, Alan Titus, Nancy Gustafson; London Symphony Orchestra and Ambrosian Opera Chorus & St.
Clement Danes School Choir; 1994; ERATO 0630 10669-2 (Studio).

→ Antonio Pappano, dirijor / Leontina Văduva, Roberto Alagna, Thomas Hampson, Ruth Ann Swenson; Philharmonia Orchestra and London Voices & London
Oratory Boys' Choir; 1995; EMI CDS 5 56120-2 (Studio).

→ Riccardo Chailly, dirijor /Angela Gheorghiu, Roberto Alagna, Simon Keenlyside,
Elisabetta Scano; Orchestra e Coro del Teatro alla Scala; 1998; Decca 466 070-2 (Studio).

→ Bertrand De Billy, dirijor / Anna Netrebko, Rolando Villazón, Mariusz Kwicien, Nicole Cabell; Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks & Chor des Bayerischen Rundfunks; 2007; live-rare-opera (fără număr de catalog), (Live).

Despre

Am plasat acţiunea spre sfârşitul secolului al XIX-lea, şi nu în prima lui jumătate, aşa cum spunea libretul. Puccini însuşi a trăit această experienţă de boem, în timpul studiilor sale la Milano, când a împărţit camera cu Pietro Mascagni. Chiar a fost nevoit să-şi vândă paltonul pentru a face rost de bani, dar nu pentru a salva o tânără bolnavă de ftizie, ci pentru a invita o domnişoară la cină.
Ionel Pantea - regizor

De mai mult de o sută de ani, trista povestire a iubirii eroilor operei lui Giacomo Puccini „La Bohème” ne însoţeşte cu muzica ei minunată. În istoria artei lirice româneşti, rolurile principale - Mimi, Rodolfo, Musetta, Marcello - au o tradiţie considerabilă, ilustrând mari cariere de soprană, tenor, bariton şi bas.
Grigore Constantinescu - muzicolog, Revista Clipa, 15 decembrie 2009

Destine de visători

Cea mai reprezentativă dintre lucrările lui Pucinni - alături de „Turandot”, „Tosca” şi „Madama Butterfly” - „La Bohème” face portretul tinerilor boemi din Cartierul Latin al Parisului anilor 1840, accentuând pe relaţia dintre Rodolfo şi Mimì.

Insiprată deopotrivă de romanul „Scènes de la vie de bohème” al scriitorului francez Henri Murger şi de adaptarea acestuia pentru teatru, opera „La Bohème” are la bază libretul lui Luigi Illica şi Giuseppe Giacosa. Aceştia au preluat o mare parte din detaliile romanului şi ale piesei de teatru, printre care combinarea celor două personaje, Mimì şi Francine, într-unul singur (Mimi) şi moartea personajului principal feminin. Prin povestea tragică de iubire a lui Rodolfo şi Mimì, Puccini a surprins însă nu doar pasiunea şi frământările sufleteşti a doi tineri, ci şi romantismul şi strălucirea artistică a Franţei din perioada Belle Époque.

Opera lui Puccini a avut un succes imediat, odată cu premiera din 1896, de la Teatrul Regio, din Torino, ce l-a avut ca dirijor pe Arturo Toscanini. Mai târziu, în 1946, acelaşi Toscanini avea să dirijeze „La Bohème”, în interpretarea NBC Symphony Orchestra, special pentru o înregistrare radio.

Arii memorabile, personaje tinere, o poveste de dragoste sfâşietoare - sunt elemente definitorii ale operei lui Puccini, care i-a fascinat de-a lungul timpului pe iubitorii genului şi care a inspirat şi producţii muzicale moderne precum musical-ul rock „Rent”, din 1996.

Sinopsis

Actul I

Paris, Ajunul Crăciunului. De la fereastra mansardei în care locuieşte, poetul Rodolfo priveşte gânditor acoperişurile Parisului înzăpezit, în timp ce Marcello, prietenul său, pictează. Înfrigurat, Rodolfo decide să ardă manuscrisul pe care îl avea în lucru pentru a putea menţine aprins focul în şemineu. Soseşte filozoful Colline, prietenul celor doi. Curând apare şi muzicianul Schaunard, care aduce un coş cu mâncare, vin şi lemne pentru foc, povestind prietenilor săi şiretlicul prin care a reuşit sa obţină o sumă de bani de la un englez bogat. 

Cei patru prieteni se hotărăsc să petreacă la cafeneaua Momus din Cartierul Latin. Plecarea se amână din cauza lui Benoit, proprietarul, care a venit să încaseze chiria. Încercând să-i abată gândul de la bani, tinerii îi oferă de băut şi îl provoacă pe bătrân să vorbească despre aventurile lui amoroase. Apoi, prefăcându-se indignaţi de frivolitatea proprietarului, îl alungă, scăpând şi de această dată de plata chiriei. Tinerii pleacă, lăsându-l în urmă pe Rodolfo. Acesta mai rămâne un timp în mansardă, să termine un articol pentru ziarul la care lucra. 

O bătaie timidă la uşă îl întrerupe. Este Mimi, vecina lui, căreia i s-a stins lumânarea. Ea îi cere lui Rodolfo permisiunea de a-şi aprinde lumânarea de la şemineu. Fetei i se face rău şi începe să tuşească. Rodolfo, atent, o ajută, însoţind-o până la uşă. Mimi îşi aminteşte că a uitat cheia şi se întoarce. Lumânarea se stinge din nou, din cauza curentului. În întuneric, mâinile lor se întâlnesc şi astfel se naşte o idilă. 
Cu un imbold spontan, cei doi se hotărăsc să plece împreună la cafeneaua unde ceilalţi prieteni îl aşteptau pe Rodolfo.

Actul al II-lea

Străzile Cartierului Latin din Paris sunt animate. De la un vânzător ambulant, Rodolfo îi cumpără iubitei lui o bonetă roz. Rodolfo le-o prezintă pe Mimi celor trei prieteni ai săi, care o întîmpină cu simpatie. Marcello este copleşit de tristeţe, fiind dezamăgit în dragoste.  
Cu toţii se aşează în jurul unei mese la cafeneaua Momus. În local intră Musetta, fosta iubită a pictorului Marcello. Îmbrăcată în haine scumpe şi elegante, ea se sprijină de braţul unui bătrânel caraghios, dar bogat, pe nume Alcindoro. Cei doi se aşează la o masă vecină cu cea a tinerilor. Musetta îl iubeşte încă pe Marcello. Pictorul este şi el puternic tulburat de această întâlnire. Ca să-i atragă atenţia, Musetta începe să cânte o melodie prin care îşi pune în valoare graţia şi cochetăria, sperând ca astfel să-i atragă atenţia fostului iubit. Marcello este din ce în ce mai agitat. Simulând o durere de picior, Musetta îl trimite pe Alcindoro să-i cumpere o altă pereche de pantofi. Apoi, fără nicio ezitare, ea se aruncă în braţele lui Marcello. Veseli, tinerii părăsesc cafeneaua, întrucât realizează că banii pe care îi avea Schaunard nu sunt suficienţi pentru a achita nota de plată. 
Alcindoro se întoarce cu o nouă pereche de pantofi pentru Musetta, dar nu mai găseşte decât nota de plată a chefliilor.

Actul al III-lea

Sfârşit de februarie. Zăpada a cuprins întregul oraş. La un han de la periferia Parisului, locuiesc Marcello şi Musetta. Mimi, chinuită de tuse, vine la Marcello şi îi povesteşte acestuia despre neînţelegerile care au apărut între ea şi Rodolfo. Apare Rodolfo, care îşi petrecuse noaptea la han. Mimi se ascunde pentru a nu fi văzută de el. În convorbirea cu Marcello, Rodolfo dezvăluie adevărata cauză a îndepărtării de iubita sa: Mimi suferă de tuberculoză, moartea o pândeşte şi ar trebui să se salveze, găsindu-şi un protector bogat. 
Zguduită de cele auzite, trădată de tuse, Mimi se apropie de Rodolfo, încercând să-şi ia rămas bun. Dragostea lor este la fel de puternică şi de sinceră ca în prima clipă. Cei doi amână despărţirea până la primăvară. Mimi îi lasă lui Rodolfo, ca amintire, boneta roz.  
Între timp, Marcello şi Musetta îşi desfăşoară obişnuitul program de dispute zilnice. O ultimă ceartă se sfârşeşte cu o despărţire definitivă.

Actul al IV-lea

Din nou singuri în mica lor mansardă, Rodolfo şi Marcello se gândesc la fostele lor iubite, Mimi şi Musetta. Sosesc Colline şi Schaunard care nu au găsit nimic de lucru. Făcând haz de necaz, cei patru tineri încearcă să uite de neajunsuri. Apare Musetta, care le povesteşte că Mimi, după ce s-a despărţit de Rodolfo, a intrat sub protecţia unui nobil bogat însă, neputându-l uita pe Rodolfo, l-a părăsit. Ea se află  acum la parterul clădirii în care locuiesc şi tinerii, grav bolnavă şi prea slăbită pentru a putea urca singură scările. Rodolfo coboară în grabă. Musetta povesteşte cum, îndrăgostită, Mimi a dorit să-şi mai vadă iubitul pentru ultima oară, căci îşi simte sfârşitul aproape. Epuizată de efort, Mimi se prăbuşeşte pe un pat. Musetta îi încredinţează lui Marcello cerceii săi pentru ca astfel să îi poată cumpăra medicamente şi să cheme un medic. Colline îşi sacrifică şi el paltonul, pe care îl vinde pentru a-şi ajuta prietena. Rodolfo şi Mimi îşi amintesc de clipele fericite. Mica bonetă roz se află sub perna sărmanei fete. Musetta îi cumpără bolnavei un manşon călduros pe care aceasta şi-l dorea de mult. După o criză acută de tuse, dar cu un zâmbet fericit pe buze, alături de Rodolfo, Mimi închide ochii pentru totdeauna.