Focul iadului

[altmariustotal ortodox]

Focul iadului este o realitate. Dar el nu exista pentru ca Dumnezeu doreste ca prin el sa-i pedepseasca pe cei rai. A impartasi aceasta idee, inseamna a atribui o slabiciune Firii dumnezeiesti.

Dumnezeu fiind iubire, revarsa peste toti dragostea Sa. Astfel si cei din iad au parte de iubirea dumnezeiasca.

Numai ca ei sunt chinuiti de prezenta ei, in vreme ce persoanelor care L-au iubit pe Dumnezeu si Il iubesc, le aduce o nesfarsita bucurie. Este ceva asemanator cu prezenta luminii in aceasta lume. Aceeasi lumina ochiului sanatos ii aduce bucurie, in vreme ce ochiului bolnav ii este cauza de suferinta. 

Focul iadului trebuie definit ca o dovada a iubirii dumnezeiesti. Prezenta lui exprima dorinta lui Dumnezeu de a nu ne lasa sa pierim definitiv. Sfantul Ioan Damaschin marturiseste ca existenta in iad este cea mai nefericita dintre toate, dar este de preferat disparitiei in nefiinta.

E bine sa retinem ca Dumnezeu nu abandoneaza pe nimeni. Daca cei din iad L-au parasit pe Domnul, El nu paraseste pe nimeni de aici. Din acest motiv, focul iadului este vesnic. Pentru ca vesnica este prezenta Sa si aici.

Nu focul iadului este aducator de suferinta, caci el este focul iubirii dumnezeiesti, ci starea omului face ca acest foc sa-i fie pricina de suferinta. Daca Dumnezeu ar ingadui unui om ajuns in rai sa fie prezent si in iad, focul de aici i-ar aduce fericire, caci este acelasi foc al dragostei pe care il traieste in rai. Din acest motiv, Sfantul Isaac Sirul numeste chinurile iadului drept chinurile iubirii.

In concluzie, chinuirile din iad nu Il au pe Dumnezeu ca autor, ci omul pacatos este cauza lor.

Adrian Cocosila