Allan Percy, Hesse pentru dezorientaţi. 66 de lecţii de spiritualitate cotidiană cu Hermann Hesse, traducere din limba spaniolă de Anca Irina Ionescu, Editura Herald, Bucureşti, 2015, 156 pag.
O carte precum Hesse pentru dezorientaţi o deschizi cu o mină contrariată, ne- ştiind prea bine ce se ascunde între coperţile ei.
Dacă o judeci după titlu, a cărui tentă pe jumătate terapeutică îţi dă de înţeles că Hesse poate sluji drept busolă pentru cei cărora viaţa le-a scăpat din mînă, atunci intenţia cu care a fost întocmită pare filantropică: cine nu mai are repere de care să-şi atîrne speranţa poate recurge la apoftegmele germanului, a cărui clarviziune în materie de supravieţuire îl poate scoate din încurcătură chiar şi pe ultimul dezaxat. În felul acesta, Hesse intră în pielea unui vraci redutabil, în stare a-i mîntui pe semeni de degringolada unei vieţi intrate în colaps. În al doilea rînd, e aici o nuanţă ironică: gîndul de a face dintr-un mare scriitor un soi de călăuză etică, în ale cărui maxime cititorul îşi poate găsi sensul, gîndul acesta e comic. În fine, subtitlul cîntăreşte cît o somaţie în faţa căreia nu te poţi împotrivi, sugerînd că e îndeajuns să deschizi cartea ca un potop de înţelepciune, servit aritmetic într-o suită de 66 de lecţii, să-ţi ridice condiţia morală.
Drept care deschizi volumul şi afli ce cuprinde: citate scurte din opera lui Hesse, fără indicarea romanului din care provin, urmate de un comentariu tonic menit a da cititorilor încredere viageră. Tonul comentariilor e cu precădere cordial, aidoma unor predici ce vor să te încarce cu entuziasm. În „Nota introductivă“ afli că „opiniile lui Hesse despre arta de a trăi se află la baza acestui mic manual care culege cele mai bune pilule de înţelepciune ale acestuia sub forme de aforisme. Ele sunt destinate tuturor celor care caută îndrumare şi seninătate pentru viaţa de zi cu zi.“ (p. 8) Adică prişniţe calde pentru debili naivi.
Despre Allan Percy, cel care a avut ideea de a culege fragmentele sapienţiale, afli că este „expert în coaching şi în tehnici de îndrumare personală“, caz în care ridici sprîncenele a mirare: a fi „expert în coaching“ e o expresie minunată, putînd însemna orice, de la consilier în drame intime pînă la antrenor în necazuri private. Mai mult, Percy lucrează în prezent „în calitate de consultant editorial în domeniul formării umane“, cum afli de pe coperta a patra. Iarăşi, formula te încremeneşte prin găunoşenia emfatică. Dar ce frapează pînă la uimire e că Percy şi-a făcut un obicei din a-i confisca pe umanişti de partea terapiei sapienţiale, dovadă volumele pe care le-a publicat după acelaşi calapod tămăduitor: Nietzsche pentru stresaţi (2009), Oscar Wilde pentru blazaţi (2011), Kafka pentru deprimaţi (2012), iar cînd a simţit că umanioarele nu-l mai ajută, a trecut la ştiinţele riguroase: Einstein pentru debusolaţi (2013).
Reţeta în sine pare inocentă, ba chiar binevenită într-o epocă cînd gestul de a-l citi pe Hermann Hesse, dacă nu integral, măcar romanele-i celebre, aduce a vestigiu la care nu se mai gîndesc decît calofilii înveteraţi. Percy pare un mijlocitor generos sărind în ajutorul literaturii, întrucît măcar aşa cuvintele lui Hesse ajung la cititorul grăbit: sub forma scurtată a unor picături gnomice. Ce mai contează că, scoase din context şi servite drept poţiuni înţelepte, fragmentele sunt cu totul impersonale, lăsînd impresia că ar fi putut fi spuse de n’importe qui. Ce pregnanţă a spiritului să găseşti într-o platitudine ca: „Viaţa fiecărui om e o cale către sine însuşi, încercarea unei căi, intuirea unei poteci.“? (p. 36) Sau în „Adevărul se trăieşte, nu se învaţă“ (p. 63), sau în „Libertatea şi umorul nu vor dăuna educaţiei“ (p. 76) sau în „Numai cel care simte nevoie de delicateţe este capabil să se poarte cu delicateţe.“ (p. 84)? Sau în „Fericirea este iubire şi nimic mai mult. Cine poate iubi, acela este fericit“ (p. 104)?
Locurile acestea comune nu devin cu nimic mai profunde dacă în dreptul lor pui numele lui Hesse. O expresie fadă nu poate fi răscumpărată de o semnătură celebră. E poate defectul cel mai supărător al volumului, acela că-i aduce un deserviciu lui Hesse, punîndu-l într-o lumină neprielnică, de autor debitînd banalităţi preţioase. Lui Hesse i se potrivesc întocmai cuvintele lui Călinescu despre Rebreanu: fiecare frază e limpede ca o picătură de apă, dar strînse la un loc, alcătuiesc o mare tulbure, pe furtună. De aceea, cele 66 de citate sunt poncife morale, plate ca o colecţie de zicale neinspirate. A le reproduce pretinzînd că sunt eşantioane reprezentative din gîndirea lui Hesse e o maltratare. Să scoţi din Lupul de stepă sau din Jocul cu mărgelele de sticlă cîteva glose al căror sens nu depăşeşte nivelul unor remarci obişnuite înseamnă a-l deforma pe romancier pînă la desfigurare.
Dar mai rămîne posibilitatea ca analiza pe care Percy o face fiecărui citat să dea volumului o strălucire secundă, pe care nu o găsim în fragmentele propriu-zise. O minte ingenioasă poate scoate tîlcuri din piatră seacă, şi poate că aceasta e marea virtute a consultantului editorial. Din păcate, comentariile sunt trase la rindea, plate în viziune şi dulcegi din ambiţia de a fi mereu optimiste. Percy vrea să motiveze cititorii dezorientaţi servindu-le doze de analiză încrezătoare. În fond, de la un „expert în coaching“ nu poţi aştepta decît lozinci cordiale, un soi de cataplasme etice pentru încurajarea naturilor labile. În fine, ce displace la volum e intenţia de a ţi se da mură în gură nu doar citatul, dar mai ales interpretarea cuvenită lui. E ca şi cum cineva vrea să mestece în locul tău meniul livresc, în virtutea unei digerări preventive ce îţi uşurează efortul lecturii din Hesse.
Premisa cărţii nu e deloc filantropică: cititorul modern e iremediabil mediocru, şi atunci să nu-i obosim mintea cu comentarii prea subtile. Şi mai ales să nu-l descurajăm cu explicaţii prea lucide. Mai bine să-i întreţinem iluzia că e isteţ, profund şi că poate pricepe orice, asta dacă ar avea destul timp la îndemînă. Dar cum nu are, îi înlesnim noi înţelegerea prin comentarii mustind de vederi entuziaste. Molipsit de atîta viziune melioristă, cititorul se va simţi întremat, gata să înfrunte destinul. Din păcate, meliorismul e duioşie calpă, genul de naivitate de care te lepezi la un moment dat. Preluînd reţeta autorului, mă întreb cum ar arăta nişte antologii comentate de genul Spengler pentru pesimişti, Cioran pentru sinucigaşi, Feuerbach pentru atei. Efectul citatelor nu numai că nu ar spori cu un dram optimismul cititorului, dar chiar i-ar spori morbul de care vrea să scape.
În antologiile de acest gen găsim o ipostază nouă a filosofiei pentru felahi. Termenului i s-a dat rang speculativ în Declinul Occidentului, unde Spengler îl foloseşte pentru a descrie popoarele slabe, fără vocaţie istorică, care sunt condamnate la dispariţie inexorabilă. Cauza dispariţiei felahilor stă în moartea sufletului colectiv, acel spectru organic care dă coeziune unei comunităţi. Cînd sufletul moare, poporul se preschimbă în populaţie, care e treapta de dinaintea sfîrşitului. (Distincţia a fost preluată de Noica, care, culmea, vedea în Spengler un nume secundar în istoria filosofiei.) Prin extensie, felahii desemnează fiinţele debile, fără măreţie sufletească, căzute în letargie şi osîndite să treacă fără să lase urme. Felahul nu are idealuri, nu crede în spirit şi îşi trăieşte zilele din inerţia de a se fi născut. E omul conformismului spontan, în a cărui minte singurele convingeri clare sunt împrumutate din aerul prezentului. Felahul nu are autonomie a minţii, fiind o anexă a ideologiei momentului, din acest motiv e protagonistul subculturii democratice. Concepţia lui e filosofia genunchiului de broască, adică mediocritatea obedientă ridicată la rang de virtute civică.
Cărţile lui Percy sunt mostre de filosofie pentru felahi, colecţii de gînduri politicoase ce nu-ţi solicită mintea. Le parcurgi fără efort şi fără şansa de a rămîne cu ceva după ce le-ai închis. Drama e că în paginile lor cîteva nume celebre sînt folosite drept instanţe protectoare. A-l folosi pe Hesse ca pretext pentru a formula sentinţe optimiste e o trădare a spiritului operei lui. Dar felahul nu ştie asta, fiindcă se mulţumeşte cu comentariile experţilor în coaching. Hesse pentru dezorientaţi e o carte uşurică pentru un public de aceeaşi condiţie.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius