EXPERIENŢE MISTICE - PRIMĂVARĂ ÎN OAZA PĂCII

[adamescu cezarina victoria]

EXPERIENŢE MISTICE

PRIMĂVARĂ ÎN OAZA PĂCII


Suntem din nou la Oaza Păcii, Marijanska Zajednica, „Oaza Mira” Bijakovici – fondată în Italia de către părintele Gianni Sgreva, mistic al Patimilor, în 1988. (Adresa este: Comunita „Oasi della Pace” Post Restante, 88266, Medjugorje MO, via Split CROATIE).
De la gazdele noastre pornim pe şosea şi coborând spre stânga, mergem pe un drum care coteşte din şosea pe o cărare pietruită, ajungând în faţa unui gard din fier forjat străjuit de două altare din piatră. Pe cel din stânga este sculptat Sfântul Iosif cu Pruncul Isus în braţe, iar pe postamentul (altar) din dreapta Sfântul Arhanghel Mihail cu o pereche superbă de aripi albe, cu o suliţă în braţe, ucigând un balaur care se află sub picioarele sale. Arhanghelul are îmbrăcăminte de luptă, cu pieptar din zale. Balaurul pare o pasăre uriaşă preistorică, cu gheare şi aripi.
Trecem de poartă şi pătrundem într-adevăr într-un loc care seamănă foarte bine cu Grădina Paradisului (aşa cum mi-o închipui). Impresia este şi mai puternică acum, primăvara, când totul e verde, când florile sunt aproape toate înflorite iar ciripitul păsărelelor te năuceşte. De altfel, e singura muzică, singurele făpturi care vociferează fără scrupule în această rezervaţie naturală unde nimeni nu-şi permite să vorbească altfel, decât în şoaptă. Peste tot sunt inscripţii şi o alee îngustă şerpuieşte printre copaci şi straturile de flori, printre vegetaţia abundentă, meridională şi casele locuitorilor Oazei. Locuitorii sunt fraţi şi surori de diferite naţionalităţi, din Ordine şi Congregaţii diverse.
Într-o rotondă acoperită, un fel de chioşc în care se află bănci în amfiteatru, zărim chiar un grup de pelerini şi o soră îmbrăcată în alb care le vorbeşte (poate Sora Marie-Claire?)
O dată ajunşi aici trebuie să lepezi toate îngrijorările şi supărările căci te afli, parcă într-o altă realitate, mult mai înaltă, mult mai frumoasă, totul se derulează prin faţa ochilor uimiţi şi încântaţi peste măsură, cu repeziciune şi nu-ţi rămâne de făcut decât să te încadrezi locului, colţului acesta de Paradis de unde nu ai mai vrea să pleci niciodată.
Doar la Assisi am avut astfel de trăiri şi n-aş mai fi vrut să părăsesc Umbria până la sfârşitul zilelor mele.
Intrăm în capela de la Oaza Păcii şi îl regăsim pe Isus, tot pe cruce, însângerat peste măsură, cu trupul vânăt, cu părul năclăit de sânge (nu perucă, e păr omenesc lipit pe ţeastă), cu venele pronunţate şi vânăt-albăstrii. Atâta veridicitate îţi dă fiori şi cutremur.
Stăruie aceeaşi impresie de trup mort de curând, dar care totuşi nu este putrezit, nu răspândeşte miasme, cu numai stă nemişcat, cu ochii larg deschişi, fixaţi spre lume. Priveşte la omenirea care se află la picioarele Crucii Sale. Gura i-a rămas întredeschisă în jumătate de cuvânt. Se văd urme de vergi pe trup. Deasupra capului, inscripţia însângerată în trei limbi: evreieşte, latineşte şi greceşte.
Mă atrage nespus de mult acest crucifix cu Isus pe el şi nu-mi pot desprinde ochii de la imaginea lui. La fel de mult mă atrage şi această casă din piatră masivă, roşie şi albă, cu acoperişul de lemn boltit.
Un grup de călugări începe rugăciunea de la ora 12,00 – după ce un călugăr îmbrăcat în haine cenuşii (capucin) trage clopotele pentru Angelus (Îngerul Domnului).
Într-o nişă a ferestrei se află Iosif cu Pruncul Isus în braţe.
Rostesc o rugăciune în gând: „Lasă-mă Doamne să mă odihnesc un pic în Oaza Ta de pace, în rana Ta din coastă, în Inima Ta Preasfântă.
E atât de bine aici. Dacă aş îndrăzni să-Ţi sărut fie şi pironul de la picioare, poate că aş deveni vrednică de Tine, vrednică să-mi încredinţezi partea Ta de lucrare pe care ai pregătit-o pentru mine. O să am curajul oare? Căci ştiu că mă priveşti cu faţa îndurerată, atent la orice mişcare a mea şi asta mă intimidează”.
În sfârşit, am reuşit. Îţi mulţumesc Doamne, pentru acest piron pe care mi-ai permis să-l sărut.
Afară e un cânt nebun de păsărele.
Madona aşteaptă cu mâna întinsă, pentru a ne conduce la Fiul Său.
Inscripţii: Silenzio, Tisina, Silence. Stille. Silence. Şi: „Friede sei mit Euch. Paix soit avec vous. Mir svama. Peace be with you. Pace a voi = Pacea să fie cu voi.
Iată şi Cenacolul de afară, cu 14 coloane de piatră şi cu grinzi de lemn. Ne oprim o clipă să ne rugăm Ave Maria.
”Voi nu puteţi să daţi pacea, dacă voi înşivă nu aveţi în voi pacea interioară.” În această zi şi la această oră, spun cu mâna pe inimă, „am dobândit o felie de pace divină, am trăit pacea în inimi, aşa cum cere Gospa, ne-am făcut noi înşine pace. Pacea care va curge ca un fluviu asupra lumii întregi. În acest colţ de Paradis, ne-am apropiat de Isus care este Însăşi Pacea.”
Din capelă, Imaginea lui Isus Preaîndurător, din a cărui Inimă s-au revărsat raze de lumină galbene şi albe, ne priveşte şi ne oferă PACEA.
Am experimentat pentru câtva timp, Îndurarea, Răbdarea, Bunătatea nemărginită a lui Isus Mult Milostiv, şi i-am spus:
„Isuse Îndurător, avem încredere în Tine. Ai milă de noi şi de întreaga lume. Izvorul Îndurării Sale s-a revărsat asupra noastră şi ne-a inundat inimile.
Ajută neputinţei noastre şi slăbiciunii noastre! Fă ca prin noi, toţi oamenii să înveţe să Te cunoască şi să Te iubească, fă ca noi, încrezându-ne în nemărginirea Iubirii Tale, să luptăm împotriva răului din noi şi din lume, spre slava Ta şi mântuirea noastră. Amin!”

Oaza Păcii! Acest „Nou Ierusalim” cum s-a exprimat sora Marie-Claire, unde totul este viu, şi se întâmplă acum.
Unde atâţia şi atâţia oameni s-au regăsit pe ei înşişi în linişte, contemplaţie, rugăciune, meditaţie, adoraţie. Unde fiecare s-a făcut oglinda celuilalt, recunoscându-se în cel de aproape, deschizându-şi inima ca să primească iubirea lui Dumnezeu şi pe aceea a semenului său. Unde oamenii îşi regăsesc identitatea, după ce ani la rând nu mai ştiau cine sunt cu adevărat şi unde, mai presus de toate, creştinii îşi regăsesc SPERANŢA.
Unde eu însămi, sărutând pironul de la picioarele lui Isus, am resimţit întreaga măreţie a Jertfei Supreme, săvârşită şi pentru mine.
Acest loc intens haric, privilegiat de Dumnezeu şi unde toţi cei care calcă, simt mâna nevăzută a divinităţii coborând deasupra creştetelor plecate în rugă. Un colţ de Paradis, rupt de lume, rupt de zgomotele infernale ale automobilelor, ale străzii, ale mulţimii tot mai neliniştite, tot mai rătăcite de la singurul Adevăr care ar trebui să le tuteleze existenţa.
Unde ne putem trage sufletul şi ne acordăm un răgaz de odihnă în Dumnezeu, de pace, de linişte spirituală. Ajuns aici, nu poţi decât să spui, ca şi psalmistul: „Te voi lăuda, căci sunt o făptură atât de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale.” (Ps. 139, 14).


Teolog CEZARINA ADAMESCU
23 Aprilie 2010, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Purtătorul de Biruinţă