În Biserica Ortodoxă se face astăzi pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, cel care a scris a patra Evanghelie, trei epistole soborniceşti şi cartea Apocalipsei. Cunoscut ca „ucenicul iubit“ al Domnului, Evanghelistul Ioan este considerat şi primul teolog al Bisericii creştine, pentru că el s-a ocupat mai mult de „vederea sau contemplarea“ lui Dumnezeu. De la Ioan ne-au rămas multe teme teologice importante, multe cuvinte frumoase ale Domnului, dar şi multe imagini creatoare care au marcat istoria şi viaţa Bisericii.
La fel ca majoritatea apostolilor, Evanghelistul Ioan nu făcea parte din elita poporului evreu. Se pare însă că era cunoscător al limbilor aramaică şi greacă, al Vechiului Testament, al legii iudaice, precum şi al filosofiei greceşti. La început a fost pescar, într-un sat de pe malul nordic al lacului Ghenizaret. Din paginile Sfintei Scripturi este cunoscut şi fratele său, Apostolul Iacob, numit „cel bătrân“. Iisus i-a numit pe aceşti doi fraţi înflăcăraţi de zel şi ambiţioşi „voanerges“ (fiii tunetului). Evanghelistul Ioan a fost ucenic al Botezătorului Ioan, iar după ce Hristos a fost botezat la Iordan, tânărul Ioan se îndreaptă spre Hristos şi devine ucenic al Acestuia. În Sfânta Scriptură este numit „apostolul cel iubit de Iisus“ şi despre el se mai spune că a fost martor ocular al răstignirii Mântuitorului. Ca apostol a întreprins mai multe călătorii misionare în Asia Mică. Tradiţia ne spune că a refuzat să aducă ofrandă la templul zeiţei Artemis din Efes, fapt pentru care a fost arestat şi dus la Roma. Se mai spune că lângă Porta Latina a fost supus la chinuri prin scufundarea într-un vas cu ulei firbinte, pe acel loc construindu-se ulterior o biserică numită „Oratorio di San Giovanni in Oleo“. Unul dintre cele mai cunoscute episoade din viaţa sa este exilul în Insula Patmos, unde se pare că a avut vedenia Apocalipsei, fapt care a condus la redactarea ultimei cărţi din Biblie.
Creatorul unor imagini biblice
Sfântul Ioan este cunoscut şi cinstit cel mai mult pentru Evanghelia Sa, una dintre cele mai frumoase scrieri biblice, cu foarte multe teme teologice profunde şi imagini care au inspirat viaţa Bisericii. Ca să cinstim şi noi memoria acestui mare evanghelist şi apostol, ne-am propus în cele ce urmează să investigăm unele dintre cele mai frumoase numiri ale Mântuitorului Iisus Hristos din Sfânta Scriptură: „Mielul lui Dumnezeu“ (Ioan 1, 29).
Din lecturarea textului biblic aflăm însă că Mântuitorul Iisus Hristos este numit „Mielul lui Dumnezeu“ nu de Apostolul Ioan, ci de Botezătorul Ioan. Probabil că ucenicul a fost lângă Botezător când acesta a zis arătând spre Hristos: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii“. Poate aceste cuvinte l-au determinat pe apostol să plece de lângă primul său maestru, ale cărui misiune şi vreme se încheiaseră, şi să-L urmeze pe Hristos. Fără îndoială, meritul pentru numirea de „Miel al lui Dumnezeu“ este al Botezătorului, dar şi Ioan a contribuit foarte mult la promovarea acestei numiri hristologice. Oare ce a vrut ucenicul iubit să spună atunci când a consemnat în Evanghelie aceste cuvinte: „Iată Mielul lui Dumnezeu“?
Această imagine sacrificială îşi trage semnificaţia sa bogată din Vechiul Testament, dar fiindcă numele „Mielul lui Dumnezeu“ apare numai în a patra Evanghelie, ea arată creativitatea Apostolului Ioan. La crearea metaforei de „Miel al lui Dumnezeu“ a contribuit traducerea unor concepte biblice din Evanghelia lui Ioan sau din Sfânta Scriptură. Acest concept ar putea fi o creaţie a Apostolului Ioan, fără însă să minimalizăm contribuţia Botezătorului. Ştim din Sfânta Scriptură, în special de la episodul Botezului la Iordan, că Hristos este numit „Fiul lui Dumnezeu“ (Ioan 1, 34), dar uneori este numit şi „Robul lui Dumnezeu“ (Fapte 4, 27 şi 30). În traducerea românească, Hristos este numit Fiu („Căci asupra Sfântului Tău Fiu Iisus, pe care Tu L-ai uns“; „prin numele Sfântului Tău Fiu Iisus“), numai că în originalul grecesc al textelor de la Fapte 4, 27, 30 se foloseşte cuvântul pais, care are ca înţeles primar sensul de copil, fiu, iar următorul este cel de rob. Acest cuvânt Îl arată pe Hristos ca „Fiu al lui Dumnezeu“, dar şi ca „Rob al lui Dumnezeu“. Motivul pentru care se poate traduce Hristos ca „Rob al lui Dumnezeu“ este citirea lui pais în lumina textelor de la Isaia 42 şi 49, unde se vorbeşte de sluga/robul lui Dumnezeu - ebed Iahwe. În tradiţia creştină, Hristos a fost identificat cu ebed Iahwe din imnele lui Isaia. Deci avem trei termeni care deşi par foarte distanţi ca înţeles: „Fiul lui Dumnezeu“, „Robul lui Dumnezeu“ şi „Mielul lui Dumnezeu“, vom vedea că în contextul de la Ioan sunt foarte apropiaţi.
Contribuţia limbii aramaice la clarificarea titlului de „Miel al lui Dumnezeu“
Biblistul occidental Joachim Jeremias a arătat că pentru a înţelege numirea de „Miel al lui Dumnezeu“, în relaţia cu „Fiul şi Robul lui Dumnezeu“, trebuie să avem în vedere cuvântul aramaictalya. Apelul la această limbă pierdută nu este întâmplător, pentru că ştim că în vremea Mântuitorului Iisus Hristos, evreii vorbeau aramaica. Joachim Jeremias arată că „Mielul“ (amnos în greacă) lui Dumnezeu care ia păcatele lumii, de la Ioan 1, 29, este o traducere în limba greacă a cuvântului aramaic talya, pe care l-a folosit Botezătorul Ioan în contexul de la Ioan 1, care poate fi tradus: „fiu“ sau „copil“; „rob“ sau „slugă“; dar şi „miel“. Când Iisus a fost numit de către Ioan Botezătorul talya lui Dumnezeu, vorbitorii de limba aramaică ar fi înţeles toate aceste trei expresii: „Fiul“, „Robul“ sau „Mielul“ lui Dumnezeu. Atunci când Evanghelia a fost redactată în limba greacă, a trebuit să se folosească cuvinte distincte pentru a explica cine este Hristos. Atunci când s-a folosit cuvântul grecesc pais s-a înţeles „Fiul lui Dumnezeu“ sau „Robul lui Dumnezeu“, dar nu şi „Mielul lui Dumnezeu“, pentru acest cuvânt folosindu-se grecescul amnos, asta pentru că aramaica avea un singur cuvânt care să suplinească toate cele trei înţelesuri - talya. Atunci când se spune „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii“ (Ioan 1, 29), Evanghelistul Ioan apropie foarte mult figura lui Hristos ca Miel nevinovat adus spre junghiere, de la Isaia 53, cu imaginea lui Hristos ca ebed Iahwe - Robul lui Dumnezeu, din Isaia 49. În pasajul de la Isaia 49, 6, iată ce spune Dumnezeu despre Robul Său: „Puţin lucru este să fii sluga Mea ca să aduci la loc seminţiile lui Iacov şi să întorci pe cei ce-au scăpat dintre ai lui Israel. Te voi face Lumina popoarelor ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului!“ Apostolul Ioan vrea să ne arate că Hristos „Fiul lui Dumnezeu“, „Robul lui Dumnezeu“, „Mielul lui Dumnezeu“ este trimis de Dumnezeu Tatăl cu o misiune universală, iar aceste metafore descriu Persoana lui Mesia, Mântuitorul Iisus Hristos, şi identitatea Sa completă: Cel Unul fără seamăn, unic, Care adună în Sine şi împlineşte desăvârşit toate profeţiile, speranţele şi nădejdile profeţilor şi ale aleşilor lui Dumnezeu. Această teologie a „imaginii“ care se regăseşte la Evanghelistul Ioan, şi nu a conceptelor raţionale şi a definiţiilor, are capacitatea de a ne îmbogăţi şi revigora discursul teologic, de a arăta bogăţia Sfintei Scripturi, care prin imagini simple şi uzuale a creat o adevărată renaştere duhovnicească a lumii. Imaginea lui Hristos ca „Miel al lui Dumnezeu“ a influenţat viaţa Bisericii, arta bisericească, teologia şi străjuieşte drumul istoric al creştinilor, pentru că la sfârşitul veacurilor Apostolul Ioan arată că ne vom întâlni cu Hristos sub chipul Mielului Eshatologic.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius