altmarius

cultură şi spiritualitate

Episcopul greco-catolic Ioan Vancea (Vancsa János, Johann Vancsa)

În data de 8 sau 9 noiembrie 1869, episcopul și mitropolitul greco-catolic, nobilul Ioan Vancea de Buteasa( în mediile maghiare cunoscut ca Vancsa János, iar în cele germane ca Johann Vancsa), a plecat la Roma, fiind însoțit de secretarul mitropolitan dr. Victor Mihali de Apșa, pentru a participa la Conciliul (Sinodul) ecumenic Vatican I.

În 28 ianuarie 1870, mitropolitul Ioan Vancea a fost cel care a săvârșit prima liturghie greco-catolică în limba română, în Catedrala Sfântul Petru, în fața corpului episcopal din lumea întreagă.

I-a avut diaconi pe canonicul Ioan Sabo și pe nobilul Victor Mihaly de Apșa. A fost elogiat de către înalții prelați participanți pentru erudiția, precum și pentru perfecta cunoaștere a limbii latine.
În cadrul conciliului a apărat autonomia, ritul și limba liturgică română.

A obținut dezmembrarea parohiilor române unite de la Sighetu Marmației și Slatina de la episcopia ruteană greco-catolică a Muncaciului (în ucraineană Мукачeве), și anexarea lor la episcopia română unită a Gherlei.

A fost sprijinit în acest scop de Iosif Pop Silaghi, episcop greco-catolic de Oradea, care a participat și el la Conciliul Vatican I.
În 1841, Ioan Vancea de Buteasa, a fost trimis de Episcopia Română Unită de Oradea, la Seminarul „Sfânta Barbara” din Viena, unde a absolvit 4 ani de teologie.

În 1845, având o pregătire și calități sacerdotale superioare, a fost trimis, la Institutul „Sfântul Augustin” („Augustineum”) din Viena, unde a obținut titlul de doctor în teologie, în anul 1848.

A sprijinit tinerii teologi cu pregătire și calități intelectuale și preoțești superioare, trimițându-i la studii în Viena sau la Roma.

A ridicat peste 300 de clădiri școlare în satele ardelene.

A respins, în mod ferm, în discursul rostit la 13 mai 1879, în Casa Magnaților din Budapesta(Főrendiház, adică Senatul), proiectul unei legi propuse de ministrul educației A. Trefort.

Mitropolitul Ioan Vancea a arătat că Biserica nu poate să lase să-i scape din mână libertatea conștiinței.

Pentru Biserica Română Unită, limba română este o condiție „sine qua non” a existenței sale, spunea Ioan Vancea de Buteasa.

Cu puțin timp înainte de moartea sa subită, a fost decorat cu Ordinul Imperial Austriac Leopold, cu rang de Cavaler al Crucii Mari.

A donat, prin testament, 350.000 de forinți pentru dezvoltarea învățământului și culturii românilor ardeleni.

Vizualizări: 192

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor