eminescu, colț de rai

[Ionescu Ion]

eminescu, colț de rai

eminescu, colț de rai cu păduri și dealuri sure
cu miresme-adormitoare și cu ochi ca două mure,
eminescu, zbor spre aștri, dor din dorurile mele
coborând din timp, din ceruri printre falnicele stele,
eminescul meu din vise, fulger de pe cerul meu,
cine te-a creat pe tine, dacă nu chiar Dumnezeu,
cine te-a făcut din tină și ți-a dat atâta dor,
oare n-a fost o minune, bunul nostru creator?
cine-a pus în tine plâsul unei lumi atât de dragi,
dacă nu codrul mărețul cu pădurea lui de fagi,
lacul, iazul și izvorul cine le-a aurărit,
n-ai fost tu privighetoarea care le-a însuflețit,
n-ai fost tu codru și doină, dragoste, n-ai fost mereu
și-ai cântat iubirea noastră, ca un fericit orfeu,
eminescu, dor de țară, floarea teilor e-n toi,
când mai cântă eminescu, când mai vine pe la noi,
când coboară de pe ceruri dinspre marele întins
să mai vadă-această țară cu de dorul ei, nestins.
când cobori prin muții tăi, când treci pe la ipotești,
să ne dai un semn și nouă, la o gură de povești,
treci pe vânturi, treci pe lună, treci pe toamne călătoare,
domnul poeziei noastre, când te mai vedem noi, oare?
arzi pe gânduri în ospiciu și te stingi ca un proscris,
când mai scrii o poezie, când te mai apuci de scris?
veronica la văratic te așteaptă printre brazi
ca să-ți mângâie făptura, ochii tăi atât calzi,
ea era melancolia, cu păr blond și brațe albe
tu, profetul, cel din vise ce-i puneai în păruri salbe,
suia dragostea agale, urcând dealul printre timp,
cu surâsul tău cel tragic, ce se-ntinde ca un nimb,
tu veneai chiar de departe din părinții de părinți
ea venea mereu spre tine cu ochi negri și fierbinți,
tu ai vrut să te însinguri, urcând visurile-n stea,
ai murit ca un proscris, n-ai vrut să mai știi de ea.

toamna-nfășurată-n frunze și în gol de aer rece
toamna vine ca un cântec și tot ca un cântec trece,
printre stelele din ceruri tu te-ai înălțat luceafăr
și-ai rămas în veșnicie domnul poeziei teafăr,
ani vor trece peste noi în suava lor cădere
tu ne vei privi de-acolo dintre cercuri de tăcere,
printre nouri printre stele și cu aripile-ntinse,
treci în cartea nemuririi și a vremii necuprinse.

20 octombrie 2012

[Camelia Ciovica]

Doamne, ce frumos poem! Sincera pretuire si admiratie pentru autor!
Camelia

[Ionescu Ion]

Și eu te prețuiesc Camelia pentru dragostea ta față de literatură, în special față de poezie.