Discurs al Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări (29 mai 2015)

[altmariustotal catolic]

Iubiţi fraţi şi surori,

Sunt bucuros să vă pot primi la încheierea Sesiunii Plenare care v-a angajat despre o temă de mare importanţă pentru viaţa Bisericii, care este raportul dintre evanghelizare şi cateheză. Primesc cu plăcere şi pe membrii Consiliului Internaţional pentru Cateheză, care este de acum parte integrantă din Dicasterul vostru. Îi mulţumesc monseniorului Rino Fisichella pentru salutul de la început şi, împreună cu el, întregului Consiliu pentru Promovarea Noii Evanghelizări care este angajat de acum în pregătirea Jubileului Extraordinar al Milostivirii. Un An Sfânt pe care vi l-am încredinţat vouă pentru ca să apară în manieră mai evidentă că darul milostivirii este vestea pe care Biserica este chemată să o transmită în opera sa de evanghelizare în aceste timpuri de mari schimbări.

Tocmai aceste schimbări sunt o provocare fericită să primim semnele timpurilor pe care Domnul le oferă Bisericii pentru ca să fie capabilă - aşa cum a ştiut să facă în decurs de două mii de ani - să-l ducă pe Isus Cristos oamenilor din timpul nostru. Misiunea este mereu identică, însă limbajul cu care trebuie vestită Evanghelia cere să fie reînnoit, cu înţelepciune pastorală. Acest lucru este esenţial fie pentru a fi înţeleşi de contemporanii noştri, fie pentru că Tradiţia catolică poate să vorbească culturilor lumii de astăzi şi să le ajute să se deschidă la rodnicia perenă a mesajului lui Cristos. Timpurile sunt de mari provocări, pe care nu trebuie să ne fie frică să ni le însuşim. De fapt, numai în măsura în care le vom lua asupra noastră vom fi capabili să oferim răspunsuri coerente pentru că sunt elaborate în lumina Evangheliei. Asta e ceea ce oamenii aşteaptă astăzi de la Biserică: să ştie să meargă cu ei oferind compania mărturiei credinţei, care îi face solidari cu toţi, îndeosebi cu cei mai singuri şi marginalizaţi. Câţi săraci - şi săraci în credinţă - aşteaptă Evanghelia care eliberează! Câţi bărbaţi şi femei, în periferiile existenţiale generate de societatea consumistă, atee, aşteaptă apropierea noastră şi solidaritatea noastră! Evanghelia este vestea iubirii lui Dumnezeu care, în Isus Cristos, ne cheamă să fim părtaşi de viaţa sa. Aşadar noua evanghelizare este aceasta: să conştientizăm iubirea milostivă a Tatălui pentru a deveni şi noi instrumente de mântuire pentru fraţii noştri.

Această conştiinţă, care este semănată în inima fiecărui creştin încă din ziua Botezului său, cere să crească, împreună cu viaţa de har, pentru a aduce mult rod. Aici se inserează marea temă acatehezei ca spaţiu în cadrul căruia viaţa creştinilor se formează pentru că experimentează milostivirea lui Dumnezeu. Nu este o idee abstractă despre milostivire, ci o experienţă concretă cu care înţelegem slăbiciunea noastră şi forţa care vine de sus. "Este frumos ca rugăciunea zilnică a Bisericii să înceapă cu aceste cuvinte: «Dumnezeule, vino în ajutorul meu! Doamne, grăbeşte-te să mă ajuţi!» (Ps 70,2). Ajutorul pe care-l invocăm este deja primul pas al milostivirii lui Dumnezeu faţă de noi. El vine să ne mântuiască din condiţia de slăbiciune în care trăim. Şi ajutorul său constă în a ne face să percepem prezenţa sa şi apropierea sa. Zi de zi, atinşi de compătimirea sa, putem deveni şi noi compătimitori faţă de toţi" (Misericordiae vultus, 14).

Duhul Sfânt, care este protagonistul evanghelizării, este şi artizanul creşterii Bisericii în înţelegerea adevărului lui Cristos. El este cel care deschide inima credincioşilor şi o transformă pentru ca iertarea primită să poată deveni experienţă de iubire pentru fraţi. Tot Duhul deschide mintea discipolilor lui Cristos să înţeleagă mult mai profund angajarea cerută şi formele cu care trebuie dată importanţă şi credibilitate mărturiei. Avem atâta nevoie de Duhul pentru ca să deschidă mintea noastră şi inimile noastre.

De aceea, întrebarea despre modul în care educăm la credinţă nu este retorică, este esenţială. Răspunsul cere curaj, creativitate şi decizie de a întreprinde drumuri uneori încă neexplorate. Cateheza, drept componentă a procesului de evanghelizare, are nevoie să meargă dincolo de simpla sferă şcolară, pentru a-i educa pe credincioşi, încă de când sunt copii, să-l întâlnească pe Cristos, viu şi activ în Biserica sa. Este întâlnirea cu El care trezeşte dorinţa de a-l cunoaşte mai bine şi apoi de a-l urma pentru a deveni discipolii săi. Prin urmare, provocarea noii evanghelizări şi a catehezei se joacă tocmai pe acest punct fundamental: cum să-l întâlnim pe Cristos, care este locul cel mai coerent pentru a-l găsi şi a-l urma.

Vă asigur de apropierea mea şi de sprijinul meu în această misiune aşa de urgentă pentru comunităţile noastre. Vă încredinţez Fecioarei Mame a Milostivirii pentru ca sprijinul său şi mijlocirea sa să vă ajute în această misiunea aşa de angajantă. Vă binecuvântez din inimă şi, vă rog, vă cer să vă rugaţi pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu