Mantuitorul nostru Iisus Hristos, fiind Dumnezeu adevarat si Om adevarat, a impreunat in persoana Sa doua lucrari, dumnezeiesti si omenesti. Astfel, afara de pacat, nimic din firea omeneasca nu i-a ramas necunoscut: nici nasterea si cresterea, nici foamea, nici intristarea si suferinta, nici moartea.
Din cele omenesti, Mantuitorul Iisus Hristos a cunoscut deci si plansul, manifestat ca durere sufleteasca. Hristos a plans de mai multe ori, insa El nu a plans niciodata pentru Sine; de fiecare data, El a plans pentru ceilalti, a plans pentru oameni, a plans pentru proapele Sau.
Precum observa Sfantul Nicolae Velimirovici, Hristos a plans atat pentru prietenii Sai, cat si pentru neprietenii Sai, insa intotdeauna pentru ceilalti. Cand se vede in ce stare de cadere a ajuns omul, fiind rob pacatului si mortii, nu se poate decat plange.
Hristos a plans pentru prietenii Sai
Hristos a plans pentru prietenii Sai, precum s-a intamplat dupa moartea lui Lazar. Astfel, vazand-o plangand pe Maria, sora lui Lazar, cat si pe iudeii care erau cu aceasta, El a suspinat cu duhul si a lacrimat.
"Deci Maria, cand a venit unde era Iisus, vazandu-L, a cazut la picioarele Lui, zicandu-I: Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Deci Iisus, cand a vazut-o plangand, si pe iudeii care venisera cu ea plangand si ei, a suspinat cu duhul si S-a tulburat intru Sine. Si a zis: Unde l-ati pus? Zis-au Lui: Doamne, vino si vezi. Si a lacrimat Iisus. Deci ziceau iudeii: Iata cat de mult il iubea" (Ioan 11, 32-36).
In vreme ce rudele si prietenii plangeau pentru moartea lui Lazar, Hristos a plans nu pentru moartea lui Lazar, impotriva careia putea porunci oricand, precum a si facut, ci pentru tirania mortii, care il apasa pe tot omul care se naste pe pamant. Hristos a plans deci pentru starea dureroasa in care pacatul (diavolul) a aruncat firea umana.
Mantuitorul, indurerat de starea cazuta a firii umane, a venit in lume tocmai pentru aceasta, pentru a intari intru Sine firea umana si pentru a o inalta la un loc mai minunat si mai ferit chiar decat raiul. Merita amintit aici un dialog imaginar, intre Mantuitorul Iisus Hristos si om (firea umana), rostit de Sfantul Ioan Gura de Aur. Mantuitorul, gasind firea umana alungata din rai si ajunsa precum o desfranata, din pricina pacatelor, i-a spus:
"- Nu te-am sadit oare in Rai?
- Da, ii raspunde.
- Si cum ai cazut de acolo?
- A venit diavolul si m-a luat din Rai.
- Ai fost sadita in Rai si te-a scos afara! Iata, te voi sadi acum inlauntrul Meu. Nu va indrazni sa se apropie de Mine. Pastorul te va pazi si lupul nu va mai veni."
Hristos a plans insa si pentru neprietenii Sai
Hristos a plans si pentru neprietenii Sai, adica pentru aceia care nu Il cunosteau, zacand in mocirla pacatului si a ignorantei, precum vedem in momentul in care a plans pentru Ierusalim, vazandu-i nimicirea cea viitoare.
"Si cand S-a apropiat (de Ierusalim), vazand cetatea, a plans pentru ea, zicand: Daca ai fi cunoscut si tu, in ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tai. Caci vor veni zile peste tine, cand dusmanii tai vor sapa sant in jurul tau si te vor impresura si te vor stramtora din toate partile. Si te vor face una cu pamantul, si pe fiii tai, care sunt in tine, si nu vor lasa in tine piatra pe piatra, pentru ca nu ai cunoscut vremea cercetarii tale" (Lc.19,41).
Hristos a plans pentru Ierusalim deoarece, din cauza pacatelor locuitorilor ei, intregul loc avea sa fie nimicit, iar viata din el avea sa fie starpita, pana la o vreme. Aceasta pedeapsa a fost pricinuita mai ales de nedreptatea locuitorilor cetatii fata de oamenii drepti ai lui Dumnezeu, nedreptate care a culminat chiar cu omorarea Fiului lui Dumnezeu intrupat.
Hristos plange pentru tot omul, de la Adam si pana la cel din urma
Sfantul Apostol Pavel da marturie ca Mantuitorul Iisus Hristos, dintr-o nemasurata dragoste fata de om, a plans cu amar, pentru intregul neam omenesc, de la inceputul lumii si pana la sfarsitul veacurilor. Nu este deci om, de la Adam si pana la ultimul om ce se va naste pe pamant, pentru care sa nu planga Hristos.
"Hristos, in zilele trupului Sau, a adus, cu strigat si cu lacrimi, cereri si rugaciuni catre Cel ce putea sa-L mantuiasca din moarte si auzit a fost pentru evlavia Sa, si desi era Fiu, a invatat ascultarea din cele ce a patimit, si desavarsindu-Se, S-a facut tuturor celor ce-L asculta pricina de mantuire vesnica" (Evrei 5, 7-9).
Aceste cereri si rugaciuni, rostite de Mantuitorul "cu strigat si cu lacrimi", au fost savarsite in Gradina Ghetsimani, cu putin mai inainte ca omul sa savarseasca cel mai mare pacat al tuturor timpurilor, inaltandu-L pe Fiul Omului pe Crucea infipta inGolgota. "Iar Hristos, fiind in chin de moarte, mai staruitor Se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut ca picaturi de sange care picurau pe pamant" (Luca 22, 44).
Sa intelegem, din aceste trei momente relatate de Sfanta Scriptura, ca Mantuitorul Iisus Hristos nu a plans niciodata pentru Sine, ci de fiecare data numai pentru oameni, atat pentru slabiciunea lor in fata durerilor si a mortii, cat si pentru staruirea acestora in intunericul pacatului.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius