Criza ecologica si sfarsitul lumii

[altmariustotal ortodox]

Instrainarea tot mai mare a omului de Dumnezeu, de se­meni si de cosmos prin pacate duce, in conditiile secularizarii actuale, la o profunda si tot mai grea criza morala si spirituala. Pe de o parte fiecare om vrea sa-si extinda campul dominarii sale asupra celorlalti si asupra lumii, pe de alta parte fiecare om este asaltat de stari psihice (nevrotice) tot mai accentuate datorita patimilor proprii. Criza se extinde implicit si in plan social, astazi asistand cu stupoare la o amplificare crescanda a fenomenului infractional, la o dezumanizare furibunda a rela­tiilor interumane (inselaciune, violenta si erotism). Dar aceste consecinte si repetari amplificate ale pacatului stramosesc provoaca mari daune si in planul cosmic.

Conceptia deista conform careia Dumnezeu este separat de lume a provocat si separatia (adversitatea) omului fata de cos­mos. Aceasta gandire dualista "a dat nastere la structuri si la scheme de dominatie care au favorizat exploatarea nemiloasa a naturii de catre om". Omul s-a folosit de tehnologie pentru a-si satisface apetitul patimas, intervenind iresponsabil in armonia dintre fapturi si creand dezbinare si intre ele.

Dez­echilibrul introdus de om in natura, in conditiile in care se con­tinua ritmul actual al secularizarii si al poluarii, tinde sa cuprinda intreaga planeta si sa ne inghita pe toti intr-o uriasa necropola. Azi, omul autonom vrea sa inlocuiasca lucrurile na­turale (fructe, flori, peisaje, fenomene) create de Dumnezeu cu simulari artificiale ale calitatilor lor sensibile care dau in aparenta simturilor acelasi efect. Omul autonom si ateu isi duce la apogeu autonomia sa, incercand sa-si satisfaca placer­ile simturilor cu produse care sa fie numai opera sa. Aproape ca si-a creat tot arsenalul necesar unui paradis artificial in care sa nu mai aiba nevoie nici de Dumnezeu, nici de semeni, nici de natura, nici de cosmos. Si daca omul continua in aceasta directie, victoria diavolului va fi deplina asupra lui, iar starea de schizofrenie si de alienare a omului va deveni totala.

Ca o reactie la aceasta mentalitate autonoma si secularizata au aparut in Occident o serie de curente si de organizatii paci­fiste si ecologiste care promoveaza nu numai niste indemnuri care sa-l sensibilizeze pe om fata de fenomenul distrugerii naturii, ci (ceea ce este mai subtil) o intreaga ideologie neopagana, un ciudat amestec al tuturor religiilor si filozofiilor care se propune lumii ca religie a viitorului. Departe de a-si sustine o teorie oficiala coerenta, miscarile hippy, flower power, New Age, reprezinta un amalgam confuz ce cuprinde scientismul occidental si misticismul extrem-oriental, teozofia, ocultismul si adorarea naturii.

Nu este de mirare ca in randurile adeptilor acestei miscari, revoltati si frustrati de plictiseala si monotonia unei vieti interioare si sociale anormale, exista tendinta explorarii unor domenii existentiale noi, cunoscute sub numele de experiente paranormale sau extrasenzoriale. Insa aceste experiente nu au nici un fundament spiri­tual crestin. O parte din aceste experiente mult cautate azi tin exclusiv de domeniul fanteziei si al escrocheriei ieftine, o alta parte de domeniul ocultismului si al demonismului si, in fine, o alta parte de domeniul patologicului (de multe ori se si intrepatrund).

De aceea gasim amestecate in aceste experiente felurite incantatii hipnotice si practici de magie si de sugestie, iar adeseori chiar folosirea muzicii si a drogurilor psihedelice. Dar aceste experiente paranormale nu-i pot aduce omului niciodata viata vesnica si adevarata fericire care nu vin decat prin experienta duhovniceasca a iubirii lui Iisus Hristos, Dum­nezeul - Om si a semenilor, iubire care nu poate fi dobandita, traita corect si sporita necontenit decat in Biserica.

Daca in Occident ruptura "iluminista" dintre sacru si profan, dintre viata religioasa (privata) si cea stiintifica (publica), a creat perspectiva unei antiteze dintre om si cosmos, in Rasaritul crestin, cultura plamadita cu aluatul Ortodoxiei si intemeiata pe dimensiunea liturgica a intregii lumi afirma nu antiteza, ci soli­daritatea dintre om si natura, dintre om ca preot al creatiei si lume ca biserica. "Socotesc necesar ca civilizatia noastra sa revina la conceptia conform careia superioritatea omului in comparatie cu restul creatiei nu sta numai in ratiunea pe care o poseda, ci in posibilitatea lui de a comunica, adica de a crea relatii de asa natura incat fiecare fiinta in parte sa fie eliberata de egocentris­mul si de limitele ei si sa se raporteze la ceva dincolo de sinele propriu, la Cineva "de dincolo" de lume, la Dumnezeu."

Salvarea omenirii si a lumii din criza in care se zbate azi nu poate veni, deci, decat prin Mantuitorul Iisus Hristos si prin Biserica Sa Dreptmaritoare. Teologia ortodoxa, asa cum sustin si Sfintii Atanasie cel Mare, Maxim Marturisitorul si Grigorie Palama, afirma ca fara Domnul Iisus Hristos noi nu putem face nimic. Doar unindu-ne real cu El prin Sfintele Taine ale Bisericii, putem conlucra cu El la mantuirea noastra si a lumii.

Cosmologia teonoma ortodoxa nu numai ca are meritul de a depasi atat panteismul cat si deismul lumii pagane si secula­rizate intrucat afirma ca Logosul divin lucreaza neincetat in lume si in Biserica prin "harul care indumnezeieste toate", dar se si ofera lumii contemporane ca singura solutie de iesire din criza ecologica mondiala. Taina mantuirii este, asadar, taina materiei transfigurate in Hristos. Iar acest lucru este dus la desavarsire prin Duhul Sfant care plineste toate. Mantuirea adusa noua de Mantuitorul nostru Iisus Hristos are dimensiune cosmica deoarece El a rascumparat lumea pe care a zidit-o dupa bunavointa lui Dum­nezeu - Tatal si prin impreuna - lucrarea Duhului Sfant.

Cosmosul are astfel, potrivit invataturii ortodoxe, o ratiune si o finalitate euharistica. Universul a fost chemat de Dum­nezeu la existenta ca participant la minunata si nesfarsita Liturghie cosmica. Primit de oameni in dar de la Dumnezeu spre a-l lucra (transfigura), cosmosul are menirea de a fi oferit de acestia la randu-le Stapanului tuturor ca jertfa, ca dar de multumire a Bisericii, pus inainte si afierosit Atottiitorului prin harul Prea Sfantului Duh. Iar, la plinirea vremii acestui veac. Dumnezeu il va restitui oamenilor preschimbat si transfigurat intru imparatia Sa, intr-un cer nou si pamant nou, plin de lumina si de har. Trupul inviat al Creatorului intrupat va straluci atunci prin toate ca si centrul real si preaslavit al atractiei si al adorarii cosmice care le atrage la Sine pe toate cu dorire negraita. Iata ce ne marturiseste despre aceasta cartea Revelatiei (Apocalipsa) in capitolele 21 si 22:

"Si am vazut cer nou si pamant nou. Si am vazut cetatea sfanta, noul Ierusalim, pogorandu-se din cer de la Dumnezeu, gatita ca o mireasa pentru mirele ei, avand slava lui Dumnezeu. Si templu n-am vazut in ea, pentru ca Domnul Dumnezeu, Atottiitorul si Mielul, este templul ei. Si cetatea nu are trebuinta de soare, nici de lumina ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu o lumineaza si faclia ei este Mielul. Si tronul lui Dumnezeu si al Mielului va fi in ea si slugile Lui ii vor sluji Lui. Si vor vedea fata Lui si numele Lui va fi pe fruntile lor. Si noapte nu va mai fi; si nu au trebuinta de lumina lampii sau de lumina soarelui, pentru ca Domnul Dumnezeu le va fi lor lumina si vor imparati in vecii vecilor."

Ieromonah Mihail Stanciu