Stâlpul Carolina din Piața Muzeului
Poate nu ştiaţi, dar primul monument laic al Clujului e Stâlpul Carolina din Piaţa Muzeului, ridicat la 1831 ca omagiu adus de urbe vizitei făcute, în 1817, de perechea imperială Francisc I al Austriei şi soţia sa, Carolina.
Obeliscul a stat până în 1898 în Piaţa Unirii, când a fost mutat în actuala locaţie pentru a face loc statuii lui Matei Corvin. De ce au simţit nevoia clujenii să imortalizeze în piatră vizita, are mai degrabă legătură cu începuturile fotografiei:
Vladimir Bogosavlievici: Acest obelisc a fost realizat în 1831. Vizita a avut loc în 1817. Iniţial era în Piaţa Unirii de astăzi, cam în dreptul Băncii Naţionale. Asta e stema Clujului, trei turnuri, care înseamnă oraş liber, regesc. Asta o vezi şi la Praga, şi la Cracovia şi la alte oraşe, este stema acordată Clujului din anul 1377 de regele Ungariei Ludovic de Anjou, fiul lui Carol Robert de Anjou.
Vizita e făcută în 1817, Clujul aparţine Imperiului Habsburgic (deci nu Austro-Ungariei, de Austro-Ungaria vorbim numai din 1867). Vizita împărătesei Carolina la spitalul de vizavi de Mănăstirea Franciscanilor (unde a fost pe vremuri Liceul de Muzică); aici, în acest areal, este locul de pornire al Clinicilor Universitare făcute la finele secolului al XIX-lea. Era o modă în întreaga Europă, să arate că împăratul a fost aici.
Problema au fost banii, nu erau bani. Şi atunci procurorul şef al Clujului, Topler Imre, având în vedere că nu era – nobil dar era foarte bogat -, a zis: “Subvenţionez eu cu o sumă considerabilă şi voi căpăta poate titlul de nobil.”
El a subvenţionat, dar titlul de nobil nu l-a mai căpătat. Dar noi, clujenii, am rămas cu acest monument.
Ovidiu Moldovan: Pe laturile obeliscului apare şi efigia medievală a Clujului, a cărui denumire se credea în acea perioadă că vine tocmai de la împăratul Claudius.
Vladimir Bogosavlievici: Denumirea – nu latină – din timpul Renaşterii, pentru că în Renaştere au crezut că oraşul a fost întemeiat de împăratul Claudius şi atunci a purtat acest nume. C-ul acesta e pus ulterior, pentru că a căzut! Înainte era numai Laudiopolis. Ştii ce înseamnă? Oraşul lăudăroşilor!
Ovidiu Moldovan: Cu lăudăroşii nu ştiu cum stăm la Cluj, dar cu oamenii de viaţă stăm bine, dacă îi punem la socoteală şi pe străinii atraşi ca un magnet de atmosfera de burg a Pieţei Muzeului:
– Am câţiva prieteni care nu sunt români – au venit în România ca turişti – şi au spus că locul acesta le-a plăcut cel mai mult. Unul dintre ei şi-a căutat chirie chiar aici. Este intimă, este frumoasă, e faină.
– Clujul nu e neapărat un oraş cu multe spaţii pentru public. Nu prea sunt multe parcuri. Şi e doar un loc de promenadă, după modelul german cu biergarten-uri, unde lumea iese la bere, stă un pic la taclale după lucru.
– Piaţa e frumoasă, dar eu locuiesc la prieteni aici la etaj şi e un zgomot imens din discotecile de jos (noaptea se scutură patul cu noi). Studenţii savurează şi familiile trebuie să se mute. Prietenii mei cu copii au trebuit să plece definitiv: stă locuinţa goală, cu trei camere mari, pentru că nu se poate locui.
Şi nu ai cu cine vorbi, pentru că, probabil, proprietarii au mai multă putere. Lumea evadează din cauza gălăgiei, ceea ce este trist pentru o piaţă aşa de frumoasă care era şi pentru oameni, nu numai pentru distracţie.
Devenită un loc exclusivist pentru relache, Piaţa Muzeului, cu obeliscul Carolina şi clădirile de epocă din jur, e un punct obligatoriu de trecere pentru oricine vrea să simtă parfumul Clujului de altădată.
Andrea Nagy/Ovidiu Moldovan
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius