Cine este Duhul Sfant?

[altmariustotal ortodox]

Cine este Duhul Sfant, pe care Simbolul de credinta il numeste "Domnul, de-viata-Facatorul", chemandu-ne sa-L cinstim pe El impreuna (adica, in egalitate) cu Tatal si cu Fiul?

A vorbi despre Duhul Sfant, a incerca sa explicam credinta in El folosind vorbirea noastra umana rationala este nemasurat mai dificil decat a vorbi despre Tatal si Fiul. Dumnezeu, in calitate de Creator al lumii, ca Tatal iubitor, ca Atotputernicul -este ceva ce mintea noastra poate partial intelege. Si credem in Fiul Sau Cel Unul-Nascut deoarece am ajuns sa avem incredere in Iisus Hristos si sa-L iubim pe Cel ce El insusi afirma ca este Fiul lui Dumnezeu. Insa atunci cand incercam sa vorbim despre Duhul Sfant devine dificil, daca nu imposibil, sa intelegem, sa realizam diferentierea Sa de Tatal si de Fiul, sau, mai simplu spus, sa pricepem intelesul credintei Bisericii in Dumnezeul Treimic, intr-un Unic Dumnezeu care ni Se reveleaza pe Sine in Trei Persoane. Tocmai aceasta intelegere a lui Dumnezeu, aceasta experiere religioasa a Lui a fost dintotdeauna considerata de Biserica apogeul credintei, inaltimea vietii duhovnicesti, a acelui adevar final si atotcuprinzator, a carui cunoastere este ceea ce Evanghelia numeste viata vesnica.

Inainte de a merge mai departe, trebuie sa ne oprim sa reflectam intai de toate chiar la cuvantul „duh" („spirit"), care, in pofida aparentei sale familiaritati, este departe de a fi de la sine evident atunci cand incercam mai intai sa-l definim. De exemplu, sa ne gandim la aceasta afirmatie: „Duhul operei lui Puskin este in intregime stralucitor". Ce inseamna aceasta? Ce vrem sa exprimam si sa transmitem in aceasta utilizare a cuvantului „duh"? Pur si simplu urmatoarele: faptul ca orice realitate, inclusiv opera lui Puskin, poate fi apreciata nu numai dupa continutul sau „obiectiv", „factual" ci si dupa puterea, fie ea pozitiva sau negativa, ce emana din acea realitate. Poemele lui Puskin pot fi serioase sau umoristice, adanci sau superficiale, fericite sau tragice. Insa, putem spune ca, luat ca intreg, duhul scrierilor lui Puskin este stralucitor, si acest lucru este adevarat in ciuda faptului ca viata lui Puskin a fost in general nefericita, plina de dificultati si, in anii sai din urma, pur si simplu jalnica. Asadar, ceea ce numim duhul operei lui Puskin nu constituie doar reflectarea propriului sau caracter in scrierile lui. Este ceva mult mai adanc: e ceea ce este mai adanc in Puskin, mai adanc decat constiinta sa, ideile sale, dispozitia sa - este ceea ce cu adevarat continua sa traiasca si sa lumineze inauntrul operei lui. In acest singur exemplu putem vedea ca exista o adancime si o putere spirituale, o dimensiune duhovniceasca a vietii. Duhul nu poate fi echivalat cu niciun lucru; si, totusi, este prezent in toate, poate fi vazut peste tot, si, in ultima instanta, putem spune ca este chiar viata vietii insesi. Despre aceasta vorbeste Evanghelia: „Vantul sufla unde voieste... dar nu stii de unde vine, nici incotro se duce" (Ioan 3, 8).

In ebraica veche, limba in care a fost scris Vechiul Testament, cuvantul corespunzator „duhului" este ruah, al carui prim inteles este „vant", o putere nevazuta ochilor care, cu toate acestea, face lucrurile sa se miste, o forta invizibila si totusi evidenta. Si, prin urmare, atunci cand aplicam cuvantul „duh" la Dumnezeu, afirmam in acelasi timp invizibilitatea si prezenta Sa, lucrarea Sa, puterea Sa de viata datatoare in lume si in viata. Duhul Sfant este prezenta lui Dumnezeu in toate timpurile si in toate locurile. De aceea il numim Duhul, apoi Domnul, si in cele din urma „de-viata-Facatorul". Fara a experia aceasta prezenta a nevazutului si totusi perceptibilului Dumnezeu, Dumnezeu ar fi pentru noi doar o idee, si chiar atunci doar cea mai slaba, mai neverificabila, mai abstracta dintre toate ideile. Nu-L putem arata pe Dumnezeu oamenilor, si prin urmare nu-L putem „demonstra", dupa cum nu putem arata nici demonstra bucuria si frumusetea razelor soarelui cuiva care este orb din nastere; la fel, suntem incapabili sa demonstram duhul stralucitor al operei lui Puskin unei persoane care nu cunoaste limba rusa si nu-i poate citi scrierile. Ideea de Dumnezeu poate fi dezbatuta la nesfarsit fara rezolvare. Insa experierea prezentei Sale spirituale nu cere niciun fel de demonstratie si a fost zugravita o data pentru totdeauna de catre Apostolul Pavel ca „pace si bucurie in Duhul Sfant" (Rom. 14,17).

Simbolul de credinta continua: „Duhul Sfant, Care din Tatal purcede..." Pentru a intelege ce inseamna aceasta, sa ne intoarcem iarasi la acelasi exemplu pamantesc pe care l-am folosit mai devreme. Duhul operei lui Puskin este de la Puskin, dar nu este Puskin. Prin duhul operei sale putem ajunge sa-l cunoastem pe Puskin; cu toate acestea, reciproca nu este valabila, caci chiar daca stim toate detaliile biografice ale lui Puskin nu putem ajunge sa cunoastem duhul operei sale pana ce nu citim ce a scris. In mod asemanator, desi Duhul Sfant este prezenta, manifestarea si desfasurarea iubirii, intelepciunii si lucrarii creatoare a Tatalui, El nu este Tatal. El este in intregime din Dumnezeu Tatal si, prin urmare, este El insusi Dumnezeu, insa nu este Tatal. Duhul lui Dumnezeu purcede din Tatal, marturiseste despre Tatal si Fiul, ne calauzeste spre Tatal, dar El nu este nici Tatal, nici Fiul. Daca Tatal este Cel ce iubeste, daca Fiul este Cel iubit, atunci Duhul este Iubirea care-I uneste, El este unitatea Lor, stralucirea Lor unita, puterea Lor unita, adevarul Lor unit. El este Suflarea lui Dumnezeu inauntrul lumii, El este Cel prin care, dupa cuvintele lui Dostoievschi, „atingem alte lumi". El este stralucirea frumusetii divine si a bunatatii divine, El este Cel care reveleaza totul in lume ca pe o cale spre Dumnezeu, ca tinzand spre El, ca bucuria prezentei Sale. Iubitorul, Cel iubit, Iubirea: taina stralucitoare a Adevarului, revelatia tainei absolute a vietii lui Dumnezeu in Sine.

Credem intru Unul Dumnezeu, insa nu intr-un Dumnezeu care e singur, nu intr-un Dumnezeu care e centrat pe sine, nu intr-un Dumnezeu care traieste in si pentru sine. Dumnezeu este dragoste, spune crestinismul. Dar lucrul dragostei este sa fie intoarsa spre Celalalt, si in cel mai inalt chip, a iubi inseamna a te preda Lui. In sfarsit, Duhul Sfant este acest dar al dragostei insesi, aceasta dragoste insasi ca dar, bucurie, plinatate, existenta, sete si potolire a setei, daruire si primire. Si, prin aceasta dragoste, prin daruirea ei, Dumnezeu creeaza lumea, ne cheama pe fiecare dintre noi la viata, ne face pe fiecare dintre noi iubit si ne impartaseste dragostea Sa, Duhul Sau, asa incat fiecare se poate face partas la Viata dumnezeiasca. Astfel, ne rugam Duhului: „Vino si Te salasluieste intru noi". Il invocam, spunand: „Mangaietorule, Vistierul bunatatilor, Datatorule de viata...". Si, ca raspuns, El vine sa locuiasca in noi, sa ne calauzeasca, dupa cum a fagaduit Hristos, la tot adevarul (cf. Ioan 16,12), pentru a ne darui viata vesnica. Aceasta, deci, este taina stralucitoare a credintei crestine, taina lui Dumnezeu care este Treime, Dumnezeu care este Iubire.

Parintele Alexander Schmemann