Cauzele mortii

[altmariustotal ortodox]

http://www.crestinortodox.ro/morala/cauzele-mortii-149033.html

Există oare persoane care să nu-și fi pus întrebări atunci când din viața lor a plecat o ființă apropiată? Există oameni care să nu se fi întrebat, așa cum am făcut și eu: De ce tocmai el? De ce ea? De ce acum? De ce am rămas? De ce? Aceste de ce-uri așteaptă un răspuns, caută, plâng și doresc să înțeleagă. Cu foarte mulți ani în urmă, în familia mea, o fetiță de doar cinci anișori era răpusă de o boală cumplită. Atunci au început, la mine, de ce-urile. Am căutat, am nădăjduit și am sperat să ajung ziua în care să înțeleg de ce. Sigur, cauzele morții pot fi diverse, privite din unghiuri diferite, doar că mă voi opri la abordarea spirituală.

Este important ca, în orice moment al vieții noastre, să ne amintim că moartea este în mâinile lui Dumnezeu. El spune: ”Vedeți, vedeți, dar, că Eu sunt şi nu este alt Dumnezeu afară de Mine: Eu omor şi înviez, Eu rănesc şi tămăduiesc şi nimeni nu poate scăpa din mâna Mea!” (Deut.XXXII, 39). 

Și Hristos spune în Apocalipsa: ”Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morții şi ale iadului. ”(Apocalipsa I, 18). 

M-a fascinat această frază: Mântuitorul spune că are cheile morții și ale iadului, deci nu are cheile paradisului. Înțelegem dar că toate cheile paradisului sunt păstrate de apostoli și de succesorii lor, preoții, care nu lasă oamenii în starea de păcat. Mai înseamnă că încă de aici noi ne pregătim drumul spre dincolo sau cel puțin știm, potrivit faptelor noastre, încotro ne îndreptăm.

Ne mai întrebăm: Care sunt motivele pentru care Dumnezeu chemă la El, într-un un moment sau altul, mereu diferit, o persoană? Desigur, nu cunoaștem noi voința și înțelepciunea lui Dumnezeu, dar există unele puncte de vedere, anumite nuanțe care necesită o clarificare. De multe ori o persoană moare atunci când este pregătită pentru nemurire. După cum se spune în Evanghelie: ”Așa este împărăția lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânța în pământ, Şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânța răsare şi crește, cum nu știe el. Pământul rodește de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerișul” (Mc. IV, 26-29). 

Deci, împărăția lui Dumnezeu se dezvoltă în oameni. Atunci când o persoană crește spiritual, se maturizează și se pregătește pentru nemurire, poate fi luată la Domnul. 

Iată ce se spune în Înțelepciunea regelui Solomon: ”Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepții sunt morți cu desăvârșire şi ieșirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace. Chiar dacă, în fața oamenilor, ei au îndurat suferințe, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi fiind pedepsiți cu puțin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, așa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii şi ca niște scântei care se lasă pe miriște, așa vor fi. Judeca-vor neamurile şi stăpâni vor fi peste popoare şi Domnul va împărăți întru ei, în veci. Ei vor înțelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioși vor petrece cu El în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleșilor Lui.” (Înț. III,1-9). 

Și apoi Domnul a zis: Cei nelegiuiți vor fi pedepsiți după cugetul lor cel viclean, pentru că nu le-a păsat de cel drept, iar de Dumnezeu s-au depărtat. Defăimătorii înțelepciunii şi ai învățăturii sunt ticăloși, şi nădejdea lor este deșartă şi ostenelile lor fără de folos şi lucrurile lor netrebnice. Femeile lor sunt fără de minte şi copiii lor sunt stricați şi spița lor este blestemată. Drept aceea, fericită este cea stearpă care nu s-a pângărit şi care n-a cunoscut pat cu păcat; ea va avea roadă la cercetarea sufletelor. Tot așa famenul ale cărui mâini n-au săvârșit fărădelegea şi împotriva Domnului n-a gândit cele rele; el va primi aleasă plată pentru credința lui şi în templul Domnului locul cel mai de dorit. Căci roada bunelor osteneli este slăvită şi rădăcina înțelepciunii n-are pieire. Fiii desfrânaților nu vor avea desăvârșire şi sămânța ieșită din patul nelegiuit se va stinge. Că de vor şi avea viață lungă, nu vor fi de nici o treabă şi bătrânețile lor, la urmă de tot, vor fi fără cinste.” (Înț. III,10-17).

De multe ori oamenii cred că dacă înaintează mult în vârstă, înseamnă că ajung la viață veșnică aici, pe pământ. Doar că Dumnezeu are alte planuri și face totul după voia Lui, nu după ce credem sau dorim noi.

De multe ori, pe cei păcătoși Dumnezeu îi ia de pe pământ atunci când aceștia ating limita răului. Dar chiar și aici există excepții. De exemplu, Faraon, împăratul Egiptului, cu toate că depășise cu mult limitele răului, Domnul l-a lăsat în viață. De ce? Pentru ca tocmai prin puterea și gloria sa, să se facă cunoscut numele lui Dumnezeu. Se amintește în Scriptură că în ochii lui Dumnezeu Faraon era deja un om mort, dar că a fost lăsat în viață ca să arate, prin el, toată puterea Divinului. În istorie, conducătorii răi sunt îngăduiți de Dumnezeu pentru ca să se arate slava Sa și pentru a le reaminti oamenilor că nu legătura cu cele de pe pământ este mântuitoare.

Pământul nu este împărăția lui Dumnezeu, în sensul că acesta nu este locul în care oamenii vor trăi veșnic. 

În scrierile Sf. Augustin întâlnim întrebarea: de ce oamenii drepți au parte de conducători atât de răi? La urma urmei, știm că obiectivele conducătorilor nu sunt omenești, ci sunt de la Dumnezeu. El stabilește regi și tot când vrea El ne arată răsturnări spectaculoase. El trimite conducători corupți și răi pentru ca oamenii să caute atât țara divină cât și pe El, care este incoruptibil. 

Mai există o categorie, așa-numită ”oameni de mijloc” sau ”căldicei”, pe care Domnul îi ia, de asemenea, departe. Acest lucru se datorează faptului că Dumnezeu știe că atunci când o persoană se maturizează, chiar dacă ea crește mult spiritual, există pericolul să cadă în vreun păcat greu. 

Acestea ar fi principalele cauze care apar atunci când se produce moartea. Desigur, nimeni din noi nu știe când îi vine ”ceasul”. Această situație nu poate și nu trebuie să fie cunoscută de noi. Însă, există momente când Domnul poate releva unei persoane momentul decesului, dar acest lucru este extrem de rar. De ce se întâmplă așa? Pentru că, în acest caz, oamenii ar amâna mult momentul de pregătire pentru întâlnirea cu ”mirele”, uitând să se pocăiască. Și, fără pocăință, păcatul ar deveni o a doua natură, iar persoana nu ar putea intra în eternitate. De aceea Domnul ascunde momentul morții, moment care, însă, trebuie amintit întotdeauna.

Sfântul Ioan Scărarul are o regulă genială care spune: Niciodată nu pierde oportunitatea de a-ți reaminti că vei muri. Vedem însă că în societatea noastră întâlnim reversul gândirii marelui teolog. Se spune mereu : - Să nu vorbim despre moarte. Nu acum. Nu astăzi. Nu aici. 

Dar, dacă ne hotărâm să facem o casă cu ce o să începem? O să începem cu un plan, cu o schiță care să ne ajute să ne imaginăm cum va arăta casa la finalul construcției. Nu ne apucăm să punem cărămidă peste cărămidă fără un proiect sau un plan. Așa ar trebui să fie și viața. Dacă nu te gândești la proiectul final, care este moartea, cum să te pregătești și să îți construiești viața?

Am întâmpinat moartea de multe ori și m-am întrebat adesea de ce oamenii au tendința de a dori să scape cât mai repede de morți? Cred că acest lucru se datorează faptului că oamenilor le este frică până și să se gândească la moarte. Poate de aceea vizitele la cimitir sunt atât de rare sau scurte. Cred însă că e o abordare greșită. Fiecare creștin ar trebui să depună eforturi pentru a face ceea ce spunea regele Solomon: ”Mai bine este să mergi în casă de plâns, decât să te duci în casă de ospăț, căci acolo se vede sfârșitul omului şi cine îl vede pune la inimă.” (Eccl. VII,2). Prin urmare, cred că este util să mergem cât mai des la cimitir.

Dacă citim viețile sfinților o să vedem că toți s-au gândit la moarte, au așteptat-o și s-au pregătit pentru ea. 

Mai rămâne o întrebare: De ce mor bebelușii? Acum știm că răspunsul este: Pentru că totul are loc și se întâmplă din voia lui Dumnezeu. Răul nu se justifică. Vedem doar voința cea rea a omului, păcatele folosite pentru a ascunde bunăvoința Domnului, dar răul nu poate fi justificat. Dumnezeu se folosește de toate pentru a ne aminti de El. În toate este bine să vedem Slava lui Dumnezeu. O mamă creștină care supraviețuiește fiului său, după ce-și trăiește marea durere, va înțelege care este sensul plecării copilului și va avea parte, în continuare, de mila și iubirea lui Dumnezeu.

Se mai poate pune și întrebarea: Care moarte este mai bună? Desigur, cea mai bună moarte pentru un creștin este să fie martir al Mântuitorului Hristos. Acest lucru este posibil. De fapt, cuvântul ”martir” în contextul zilelor noastre, trebuie înțeles în sensul de martor. Prin urmare, moartea unui martir este moartea persoanei care știe că Hristos a biruit și a înviat din morți. Aceasta este esența. Martirii vremurilor noastre sunt cei care mărturisesc cuvântul lui Dumnezeu în viața și prin faptele lor.

Desigur, cu gândul la moarte, ne rugăm mereu. Fiecare dintre noi, cu inima curată, face semnul crucii și, cu o plecăciune, spune: ”Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, fără rușinare, în pace, şi răspuns bun la Înfricoșata Judecată a lui Hristos, să cerem.” 

Când vorbim despre dispariția vieții, este interesant faptul că majoritatea așteaptă și își doresc o moarte naturală. Doar că, auzim de multe ori de câte cineva răpus de vreo boală nemiloasă. Putem înțelege că uneori doar o astfel de boală poate duce la reconciliere și îl poate pregăti pe cel bolnav pentru intrarea în eternitate. O boală grea poate fi privită ca o perioadă necesară pentru împăcarea cu Dumnezeu, pentru a putea intra în nemurire. Ideal ar fi ca toate bolile să fie tratate. Însă, în cazul unei boli incurabile, un medic care ascunde diagnosticul, face o mare greșeală. Medicul creștin este obligat să spună diagnosticul atât pentru binele spiritual al rudelor cât și pentru pregătirea înspre nemurire a pacientului. 

Avem o foarte frumoasă prezentare a sensului vieții și a morții făcută de Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu pe CrestinOrtodox.ro.

Concluzionând, putem spune că principalele cauze sunt: Oamenii mor sau din cauză că au ajuns la starea necesară de sfințenie sau din cauză că nu mai pot fi scoși din starea de păcat sau, și nu în ultimul rând, pentru ca să se arate Slava lui Dumnezeu, în toate.

Angela Agachi
Psihoterapeut, Master în Teologie Ortodoxă

Despre autor

Psih. Angelica Agachi