altmarius

cultură şi spiritualitate

Centrul istoric Sighisoara - Patrimoniu UNESCO

Cetatea Sighişoara, oraş-muzeu, parte din zestrea istoriei noastre, conservă în linii, forme, volume, culori, ambianţe şi tipologii, memoria unui timp, care, prin mijlocele specifice arhitecturii, urbanisticii şi obiectelor vechilor meşteşugari, ne vorbeşte despre continuitatea şi permanenţa românilor în Transilvania. Foarte mulţi vizitatori din alte ţări şi din toate timpurile au remarcat pitorescul oraşului pe care l-au elogiat ca fiind „Perla Târnavei“.
Atestat documentar, numele oraşului apare în anul 1280 sub denumirea „Castrum Sex“, iar cu numele de „Sighişoara“ în anul 1435.
Pentru a face faţă pericolelor, locuitorii cetăţii au ridicat ziduri puternice, construind de asemenea şi o biserică fortificată. La acestea s-au adăugat 14 turnuri ale breslelor şi patru bastioane care au mărit capacitatea de apărare.
La începutul secolului al XV-lea, Sighişoara l-a susţinut pe principele muntean Vlad Dracul, stabilit aici între anii 1431-1435, pentru a pregăti ocuparea tronului Ţării Româneşti. Şederea principelui în incinta cetăţii este atestată şi de baterea unei monede proprii, cu intensă circulaţie în ţinuturile transilvănene.
Se cuvine a aminti şi alt eveniment important: în anul 1431 s-a născut la Sighişoara Vlad Ţepeş.
După pierderea bătăliei de la Mohacs (1526), Regatul Ungariei a devenit în parte paşalâc turcesc, iar Transilvania se transformă, mai bine de un secol, într-un teatru de lupte dintre habsburgi, turci şi Principii Transilvaniei.
Sighişoara revine în filele de istorie, la anul 1600, când Mihai Viteazul a străbătut cetatea, în marşul său victorios spre Alba Iulia, unde proclamă prima unire a celor trei principate româneşti: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova.
Secolul al XVII-lea aduce Sighişoarei numeroase nenorociri. Asediile, foametea, jafurile şi epidemiile de ciumă, inundaţiile, cutremurele şi incendiile pustiitoare au făcut mii de victime şi au provocat mari distrugeri.
De Sighişoara se leagă şi un moment important al Revoluţiei de la 1848. În localitatea Albeşti, nu departe de cetate, într-o sângeroasă bătălie cu trupele ţariste a căzut unul dintre cei mai de seamă revoluţionari maghiari, poetul Petöfi Sandor.
Oraşul-muzeu, gazdă pentru scurt timp şi a marelui compozitor Johannes Brahms, păstrează încă multe locuri şi clădiri interesante pentru orice vizitator interesat sau îndrăgostit de arhitectura medievală.
Dintre cele 9 turnuri existente astăzi, Turnul cu Ceas care străjuieşte „Piaţa Cetăţii“ se înalţă ca un prim şi impozant edificiu. Orologiul turnului, la fel ca modelul din Praga, a fost construit în Elveţia.
Cel mai puternic turn al cetăţii, Turnul Aurarilor (astăzi dispărut) a dat naştere unei legende: un bun ochitor ar fi nimerit cu un proiectil de tun pe un paşă turc, venit călare pe un elefant, în fruntea unei oştiri ce se pregătea să asedieze cetatea. În amintirea întâmplării, un turnuleţ de lemn numit „La chip“ poate fi văzut în extremitatea de apus a oraşului.
Unul din cele mai reprezentative monumente ale Transilvaniei se află de asemenea în Sighişoara. Este vorba de Biserica din Deal, zidită din piatră (sec. XIV-XV), solid ridicată în mijlocul unui loc cu vegetaţie bogată. Întreg ansamblul respiră trăinicie într-un amestec de stiluri arhitecturale din care răzbate, totuşi, vizibil stilul gotic.
Emisiunea dedicată Sighişoarei reproduce în imaginea celor trei mărci poştale Biserica din Deal (valoarea nominală de 1,00 lei), Centrul istoric al oraşului (valoarea nominală de 1,60 lei) şi Turnul cu Ceas (valoarea nominală de 6,00 lei). Coliţa emisiunii prezintă, în ansamblu, zidul cetăţii cu turnurile şi bastioanele existente şi construcţiile interioare. Marca poştală a coliţei are valoarea nominală de 7,60 lei.




Data de aparitie: 24.07.2009

CARACTERISTICI TEHNICE COMPLETE



Pentru comenzi, va rugam sa va adresati societatii specializate în comertul filatelic, Romfilatelia, la urmatoarele coordonate:

Adresa: Str. Fabrica de Chibrituri, nr. 28, 050183, Bucuresti, ROMÂNIA
Tel.: + 40 21 336 93 92/+ 40 21 336.93.46
Fax: + 40 21 337 24 48
E-mail: office@romfilatelia.ro
Web site: www.romfilatelia.ro

Vizualizări: 81

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor