Cel mai vechi plan arhitectural al Bucurestilor

[Bucuresti]

Marian Nencescu, membru altmarius.ning

 

Cel mai vechi plan arhitectural, cunoscut, al Bucureştilor, întocmit de germanul Sultzer (F.J. Sultzer, Geshichte der transalpinischen Dacieus, cca 1775), menţionat de Ionescu-Gion semnalează existenţa, la sfârşitul veacului al XVIII-lea a 67 de mahalale, localizate, de regulă după denumirile unor biserici, sau al caselor celor mai importanţi locuitori, boieri sau negustori din zonă. O Catagrafie (plan cadastral – n.n.) din 1798, păstrată la Cabinetul de stampe al Academiei Române indică existenţa a cinci plăşi (cea a Târgului, a Gorganului, a Târgului-de-Afară, a Podului Mogoşoaiei şi Brosceni). După Bauer , susţine acelaşi Ionescu-Gion, Bucureştiul avea la vremea respectivă, cu totul 28 de mânăstiri, 31 de biserici de piatră, 20 de biserici de lemn, 10 paraclisuri, un palat (domnesc) „oă şcolă publică” (azi Colegiul Sfântul Sava), 35 de case „mari de piatră” şi şapte hanuri („entrepôts”).
Numărul caselor diferea, după surse. Astfel numai în Târgul-de-Afară ar fi fost 608 case, din 6006 case, cu totul, semnalate de Bauer. La fel, numărul mahalalelor era diferit, V.A. Urechea indicând 92 de astfel dezone cadastrale. Pentru Târgul-de-Afară, semnalăm prezenţă, încă din această epocă, a mahalalelor Olteni, Udricani, Mântuleasa, Popa Soare, Iancu, Negustori, Vergului (cu 26 de case), Sf. Vineri, Olari, Delea (Nouă şi Veche), Popa Nan, cu totul 18 mahalale , respectiv 608 case. Astăzi, majoritatea acestor vechi mahalale bucureştene sunt străzi sau cartiere distincte, păstrând însă vechile denumiri.
Dincolo de mahalale, erau „barierele”, porţi de intrare în oraş, cu totul „treisprezece”, după cum semnalează Ionescu-Gion între care Iancul, Vergului sau Herăstrău, etc. Între mahalale, erau spaţii virane pe care cei mai sărmani locuitori abia de întocmeau „bordeie”, căscioare “una cu pământul", care vara se pierdeau de înălţimea nalbei şi a cucutei ce creşteau năpraznic pe maidanele Bucureştilor .
Referitor la denumirea de Vergu (lui), atestată documentar în 1777, istoricul Alexandru Ofrim indică, fără a cita sursele, existenţa unui boier, probabil grec /albanez de origine, (B)Vartolomeu Vergu (Vergo), "portar" (1693) , apoi vel-paharnic (1695-96) la Curtea lui Constantin Brâncoveanu , diplomat şi mare moşier, care deţina case în mahala.
De altfel, în vremea lui Brâncoveanu, Podul (Calea) Vergului pleca de la Biserica Sf. Gheorghe Vechi, urmând traseul actualei Căi a Călăraşilor şi sfârşind la Bariera Vergului. De semnalat, că pe acest traseu s-a aflat şi fosta Biserică Sf. Vineri – Hereasca ,construită în 1645, demolată în 1987, foarte venerată de femeile dornice să-şi dobândească un soţ, dar şi Biserica Sf. Mina, care adăposteşte, din 1874, moaştele Sfântului Mina, „patronul” hoţilor, dar şi al păgubiţilor de pungăşii. Acelaşi istoric mai semnalează că, la 1876, la Bariera Vergului funcţiona o moară de vânt, şi tot aici era cârciuma lui Gogu-Scăricică, o grădină de vară unde cânta ocazional, înainte de Războiul de Reîntregire, Maria Tănase.