altmarius

cultură şi spiritualitate

Cel mai vechi plan arhitectural al Bucurestilor

Marian Nencescu, membru altmarius.ning
 

Cel mai vechi plan arhitectural, cunoscut, al Bucureştilor, întocmit de germanul Sultzer (F.J. Sultzer, Geshichte der transalpinischen Dacieus, cca 1775), menţionat de Ionescu-Gion semnalează existenţa, la sfârşitul veacului al XVIII-lea a 67 de mahalale, localizate, de regulă după denumirile unor biserici, sau al caselor celor mai importanţi locuitori, boieri sau negustori din zonă. O Catagrafie (plan cadastral – n.n.) din 1798, păstrată la Cabinetul de stampe al Academiei Române indică existenţa a cinci plăşi (cea a Târgului, a Gorganului, a Târgului-de-Afară, a Podului Mogoşoaiei şi Brosceni). După Bauer , susţine acelaşi Ionescu-Gion, Bucureştiul avea la vremea respectivă, cu totul 28 de mânăstiri, 31 de biserici de piatră, 20 de biserici de lemn, 10 paraclisuri, un palat (domnesc) „oă şcolă publică” (azi Colegiul Sfântul Sava), 35 de case „mari de piatră” şi şapte hanuri („entrepôts”).
Numărul caselor diferea, după surse. Astfel numai în Târgul-de-Afară ar fi fost 608 case, din 6006 case, cu totul, semnalate de Bauer. La fel, numărul mahalalelor era diferit, V.A. Urechea indicând 92 de astfel dezone cadastrale. Pentru Târgul-de-Afară, semnalăm prezenţă, încă din această epocă, a mahalalelor Olteni, Udricani, Mântuleasa, Popa Soare, Iancu, Negustori, Vergului (cu 26 de case), Sf. Vineri, Olari, Delea (Nouă şi Veche), Popa Nan, cu totul 18 mahalale , respectiv 608 case. Astăzi, majoritatea acestor vechi mahalale bucureştene sunt străzi sau cartiere distincte, păstrând însă vechile denumiri.
Dincolo de mahalale, erau „barierele”, porţi de intrare în oraş, cu totul „treisprezece”, după cum semnalează Ionescu-Gion între care Iancul, Vergului sau Herăstrău, etc. Între mahalale, erau spaţii virane pe care cei mai sărmani locuitori abia de întocmeau „bordeie”, căscioare “una cu pământul", care vara se pierdeau de înălţimea nalbei şi a cucutei ce creşteau năpraznic pe maidanele Bucureştilor .
Referitor la denumirea de Vergu (lui), atestată documentar în 1777, istoricul Alexandru Ofrim indică, fără a cita sursele, existenţa unui boier, probabil grec /albanez de origine, (B)Vartolomeu Vergu (Vergo), "portar" (1693) , apoi vel-paharnic (1695-96) la Curtea lui Constantin Brâncoveanu , diplomat şi mare moşier, care deţina case în mahala.
De altfel, în vremea lui Brâncoveanu, Podul (Calea) Vergului pleca de la Biserica Sf. Gheorghe Vechi, urmând traseul actualei Căi a Călăraşilor şi sfârşind la Bariera Vergului. De semnalat, că pe acest traseu s-a aflat şi fosta Biserică Sf. Vineri – Hereasca ,construită în 1645, demolată în 1987, foarte venerată de femeile dornice să-şi dobândească un soţ, dar şi Biserica Sf. Mina, care adăposteşte, din 1874, moaştele Sfântului Mina, „patronul” hoţilor, dar şi al păgubiţilor de pungăşii. Acelaşi istoric mai semnalează că, la 1876, la Bariera Vergului funcţiona o moară de vânt, şi tot aici era cârciuma lui Gogu-Scăricică, o grădină de vară unde cânta ocazional, înainte de Războiul de Reîntregire, Maria Tănase.

Vizualizări: 229

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor