15

NĂSCUȚI DIN NOU

Noi înțelegem răul atunci când ne dăm seama de iubirea lui Dumnezeu pentru noi, de nenumăratele daruri pe care le-am primit, de răbdarea Lui, de posibilitățile și timpul în plus ce ne-a fost acordat comparativ cu situația multor persoane care ne-au părăsit; atunci când ne dăm seama că suntem niște «supraviețuitori» și că timpul acesta în plus este o chemare la ceva anume. Când iubim puțin, totul pare la fel. În șubrezenia simțămintelor, păcatul pare inexistent.

Uneori așteptăm o ocazie pentru a ne mărturisi, o hotărâre ce întârzie să vină, și ajungem să căutăm alte răspunsuri sau rezolvări. «De ce tocmai în felul acesta? La ce ajută să vorbim? Nu pot rezolva totul de unul singur, nu e mai serios, mai coerent să înfrunt eu totul, să înțeleg și eventual să suport consecințele?». Apoi, «ce se întâmplă cu mine de săvârșesc mereu aceleași păcate? Pot să vorbesc despre păcatele mele ca un om matur de vreme ce nu mai știu să cer ajutor și am impresia că trebuie să fac totul de unul singur, sunt în stare, caut în orice împrejurare să mă descurc fără ceilalți?». Căutarea iertării e semnul omului ce nu îmbătrânește și a unui suflet dispus să renască, asemenea lui Nicodim. Da, putem fi reînnoiți, iar iubirea reînnoiește ceea ce s-a învechit.

1Era între farisei un om al cărui nume era Nicodim, un conducător al iudeilor. 2Acesta a venit la el noaptea şi i-a zis: „Rabbi, ştim că ai venit de la Dumnezeu ca învăţător, căci nimeni nu poate să facă semnele pe care le faci dacă Dumnezeu nu este cu el”. 3Isus i-a răspuns şi i-a zis: „Adevăr, adevăr îţi spun, dacă cineva nu se naşte din nou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu”. 4Nicodim i-a zis: „Cum poate să se nască un om când este bătrân? Oare poate să intre din nou în sânul mamei sale şi să se nască?”. 5Isus i-a răspuns: „Adevăr, adevăr îţi spun: dacă cineva nu se naşte din apă şi Spirit, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. 6Ce este născut din trup, trup este, iar ce este născut din Spirit, spirit este. 7Şi nu te mira că ţi-am zis: trebuie să vă naşteţi din nou! 8Vântul suflă unde vrea; îi auzi sunetul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Aşa este cu tot cel care este născut din Spirit”. 9Nicodim a răspuns şi i-a zis: „Cum pot fi acestea?”. 10Isus a răspuns şi i-a zis: „Tu eşti învăţător al lui Israél şi nu ştii acestea? 11Adevăr, adevăr îţi spun: noi vorbim ceea ce ştim şi dăm mărturie despre ceea ce am văzut, dar mărturia noastră nu o primiţi. 12Dacă v-am vorbit despre cele pământeşti şi nu mă credeţi, cum mă veţi crede dacă vă voi vorbi despre cele cereşti? 13Şi nimeni nu a urcat la cer decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului. 14Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, 15pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică (Ioan 3,1-15).

Nu putem vedea Împărăția lui Dumnezeu fără să ne naștem din nou. Nu e ceva ce se va întâmpla abia în viitor, ci se întâmplă deja aici. Dacă nu ne naștem de sus, dacă nu ne lăsăm plămădiți din Spiritul Sfânt, nu vom ști să recunoaștem semnele prezenței Domnului în viața noastră. Dacă nu ne reînnoim în spirit, nu reușim să rămânem la fel, să ne conservăm, ci îmbătrânim. Cel care nu știe să spere alunecă în realismul pur. Nicodim observă cu un suflet curios dar în același timp distant semnele înfăptuite de Isus. Îi pare, de fapt, imposibil să poată renaște. Isus îi dezvăluie taina Împărăției: trebuie să ne naștem din nou. Un suflet îmbătrânit, ochii obișnuiți, nu pot recunoaște Împărăția lui Dumnezeu, la fel ca acei ucenici nepricepuți și grei de inimă de pe drumul spre Emaus și ca toți ucenicii, atât de afectați de necredință, de teamă, de realism, de obiceiuri, de resemnare, de pasivitate.

Răspunsul lui Nicodim reprezintă în realitate problema tuturor oamenilor. «Cum poate să se nască un om când este bătrân?». E o întrebare de înțeles, adesea neexprimată, dar trăită în alegerile practice. Cum e posibil să ne reînnoim? Propunerea lui Isus îi pare imposibilă lui Nicodim. Dezamăgirile, faptul de a se descoperi pe sine, asemenea lui Ilie, care nu e mai bun decât strămoșii săi, dificultatea obiectivă de a se schimba, toate acestea explică interogatoriul său dubios. E om serios, știe ce e viața, își dă seama că e bătrân, nu vrea să cadă pradă amăgirii crezându-se tânăr, entuziasmându-se cu noi experiențe, încrezându-se în dăinuirea propriilor puteri și putințe, tărăgănând întâlnirea serioasă cu sine însuși și cu propria slăbiciune. Nicodim e un om pătruns de o căutare sinceră. Se duce la Isus, îl caută. Se duce noaptea, din prudență, bineînțeles, dar și pentru că simțea înlăuntrul său întunericul, nevoia de speranță, de lumină. Căutăm lumina în întuneric, iar omul de credință crede luminii atunci când se află în întuneric. Poate aspiră la ceva nou, să devină nou, iar această aspirație e în același timp constatare amară și întrebare întemeiată: «Cum pot eu, așa păcătos cum sunt, marcat de viață și de slăbiciune, să devin nou? Odată spulberată iluzia superficială că hotărârea noastră e de ajuns pentru a fi diferiți, convingerea că o putem face când vrem, ne dăm seama că suntem bătrâni, incapabili de schimbare, aproape lipsiți de dorința de a avea de-a face cu noianul de judecăți, senzații, împotriviri.

Problema lui Nicodim e și problema noastră: îmbătrânim inexorabil, iar sufletul nostru e atât de marcat de o mulțime de convingeri și obiceiuri, atât de greu de schimbat. Suntem marcați de păcat, adesea atât de repetitiv, ceea ce ne confirmă că viața noastră e marcată definitiv. Nicodim e dezamăgit de viață, căuta, poate, perfecțiunea și în schimb găsește tocmai opusul ei. El exprimă toată osteneala concretă de a lua în mână propria viață, de a contracara ceva ce pare mai puternic decât hotărârile noastre, ce scoate la lumină felul în care viața noastră e supusă stricăciunii, e limitată. Spiritul și iubirea sunt cele care ne transformă, nu jertfa (cf. Matei 9,13).

 «Poate un om să intre din nou în sânul mamei sale şi să se nască?», întreabă Nicodim, cu același trist și necuviincios realism ca Toma, care voia să pună degetul în locul cuielor. Dar e și dorința unei rezolvări definitive, total diferite, ce nu are nimic de-a face cu viața obișnuită și cu trecutul său. Oamenii se gândesc adesea că e nevoie de o situație care să reseteze totul, astfel încât să nu fie nevoiți să se umilească tratând mici răni ale sufletului. Nicodim e învățător al lui Israel dar nu înțelege puterea Spiritului. Așa cum nu alegem noi să ne naștem, tot așa pentru a ne naște din nou trebuie să ne abandonăm Spiritului, pe care nu-l stăpânim și care ne conduce unde voiește. Aceasta e bucuria iertării, care ne face să redevenim copii.