altmarius

cultură şi spiritualitate

Carol al II-lea, vânătorile și mesele festive

Regele Carol al II-lea

https://historia.ro/sectiune/general/carol-al-ii-lea-vanatorile-si-...

Autor: Ștefania Dinu

Deoarece una dintre marile pasiuni ale Regelui Carol al II-lea era vânătoarea, se organizau foarte multe vânători în decursul unui an. Fie iarnă sau vară, suveranul însoţit de fiul său Mihai şi uneori şi de Elena Lupescu, alături de invitaţi, plecau la vânătoare, fapt care implica şi deplasarea personalului, a alimentelor şi a băuturilor la locul vânătorii. Uneori, masa le era servită în aer liber, cu mâncăruri tradiţionale, ceea ce sporea frumuseţea acelor ore petrecute în mijlocul naturii.

De exemplu, la vânătoarea regală organizată la Lăpuşna în ziua de 11 octombrie 1931 s-a servit la prânz: Sote de şniţel cu conopidă; Curcan la tavă cu cartofi; Salată; Indiene cu frişcă; Fructe şi cafea, iar seara: Supă cu orez; Muşchi fript à l’anglaise; Sufleu de mere. Ca băuturi s-au servit: Vin alb superior de Segarcea; Bordeaux de Segarcea; Pelin de Segarcea; Ţuică Cireşeanu (1922); Bere Azuga; Apă minerală Broşteni1.

La o altă vânătoare regală, cea din zilele de 7-10 ianuarie 1939, desfăşurată la Chişinău Criş şi Casa Verde, s-a luat o cantitate considerabilă de băuturi, şi anume: pentru Regele Carol al II-lea s-a luat ţuică Glâmbocelu (1931) - 2 sticle, cognac Brossault - 1 sticlă, rom englezesc cal. I - 1 sticlă, şampanie Cremant - 6 sticle, vin Riesling de Româneşti (1937) - 10 sticle şi Cabernet de Ruşeţu (1937) - 15 sticle. Pentru suită s-a luat vin de Dobrovăţ (1937) - 30 de sticle, vin Grasă de Cotnari (1936) - 15 sticle, Muscat de Dobrovăţ (1936) - 10 sticle, Pelin de Segarcea (1937) - 8 sticle, Bordeaux de Segarcea (1937) - 25 de sticle, Bordeaux de Româneşti (1937) - 10 sticle, bere Azuga - 50 de sticle, apă minerală Broşteni - 6 sticle, cognac englezesc - 1 litru, rom englezesc cal. a II-a de 1/2 litru - 3 sticle, rom de casă - 1 sticlă, must sterilizat - 10 sticle (numai pentru rege), vin Malaga cal. a III-a pentru bucătărie - 1 sticlă şi ţuică de la Domeniul Coroanei - 8 sticle. Pentru personalul inferior s-a luat vin alb superior - 25 de litri2.

Regele Carol al II-lea

În primăvara anului 1939, în perioada 1-13 aprilie, Regele Carol al II-lea s-a aflat la Balcic, unde împreună cu suita a sărbătorit Paştele. Cu acest prilej, din pivniţa regală s-a luat cognac Napoleon - 1 sticlă, cognac Brossault - 1 sticlă, vin Pouilly Fuissé (1929) - 3 sticle, vin Château Mirat Barsac (1914) - 3 sticle, vin Cheval Blanc St. Emilian (1919) - 3 sticle. De la Economatul Palatului Regal s-a luat şampanie Cremant - 10 sticle, rom englezesc cal. I 1/2 litru - 2 sticle, rom de casă 1/2 litru - 1 sticlă. Din pivniţa de consum s-a luat vin Riesling de Româneşti (1937) - 20 de sticle, vin Muscat Dobrovăţ (1936) – 20 de sticle, vin Grasă de Cotnari (1936) - 20 de sticle, vin Profiriu de Dobrovăţ (1937) - 20 de sticle, Pelin de Segarcea (1937) - 20 de sticle, vin Burgogne Românesc (1937) - 15 sticle, vin Cabernet de Ruşeţu (1937) - 15 sticle, vin Malaga cal. I de 750 g - 2 sticle, ţuică Glâmbocelu (1931) - 5 sticle, ţuică de la Domeniul Coroanei - 3 sticle, bere Azuga - 60 de sticle, apă minerală Broşteni -150 de sticle, must sterilizat - 20 de sticle, Coca-Cola - 5 sticle, iar pentru personal s-a luat vin roşu - 20 de litri şi vin roşu de la Balcic – 40 de litri.

O altă călătorie a Regelui Carol al II-lea a avut loc în perioada 20 iulie - 12 august 1939, pe Marea Neagră. Împreună cu suita, regele s-a îmbarcat pe iahtul regal „Luceafărul“, făcând o croazieră în timpul căreia a vizitat Turcia şi Grecia. În acest voiaj regal, băuturile şi fructele luate la bordul iahtului au fost: vin Porto - 20 de sticle, şampanie - 20 de sticle, vin Riesling de Româneşti (1937) - 50 de sticle, vin Fetească Segarcea (1937) - 50 de sticle, Grasă de Cotnari (1936) - 25 de sticle, Muscat de Dobrovăţ (1936) - 25 de sticle, Riesling de Segarcea (1934) - 50 de sticle, Profiriu de Dobrovăţ (1937) - 50 de sticle, Burgogne de Româneşti (1937) – 25 de sticle, Bordeaux de Segarcea (1937) - 50 de sticle, Pelin de Segarcea (1937) - 30 de sticle, bere Azuga - 20 de sticle, cognac franţuzesc - 10 sticle, rom de casă de 1 litru - 2 sticle, ţuică Glâmbocelu - 8 sticle, apă minerală Broşteni - 400 de sticle, apă minerală Buziaş - 100 de sticle, apă minerală Evian – 25 de sticle, vin pentru personal - 50 de sticle, vermut roşu - 5 sticle, whisky - 10 sticle, sirop „Passion fruits“ - 10 sticle, sirop de zmeură - 10 sticle, şi de afine - 5 sticle. În ceea ce priveşte fructele care s-au luat, acestea au fost: pepeni, turchestan, piersici, prune renglote, pere şi mere3.

Alte călătorii în ţară erau cele efectuate de Marele Voievod Mihai cu prilejul lecţiilor de sinteză. Astfel, în perioada 22-24 iunie 1939, marele voievod împreună cu colegii şi profesorii a efectuat o astfel de călătorie cu Trenul Regal. Aceste meniuri au fost însoţite de următoarele băuturi: pentru Mihai: Coca-Cola - 10 sticle, must sterilizat - 10 sticle, rom englezesc cal. I de 1/2 litru - 1 sticlă, vin negru Burgogne de Româneşti (1937) - 5 sticle, vin Pelin de Segarcea (1937) - 5 sticle, pentru suită, vin alb Riesling de Româneşti (1937) - 30 de sticle, vin alb Muscat de Dobrovăţ (1937) - 10 sticle, bere Azuga – 30 de sticle, apă minerală Broşteni - 50 de sticle, rom englezesc cal. a II-a de 1/2 litru - 2 sticle, iar pentru personal, vin alb de butoi - 30 de litri4.

Vizualizări: 2

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor