Triodul reprezinta perioada liturgica dintre Duminica Vamesului si a Fariseului si Invierea Domnului, zece saptamani de cantari si rugaciuni specifice adunate de-a lungul timpului in cartea ce poarta acelasi nume. Triodul reflecta scopul principal al acestei perioade, si anume, pregatirea crestinilor pentru intampinarea "Praznicului Praznicelor". De aceea, toate textele imnografice din Triod sunt astfel randuite incat, de la Duminica Vamesului si Fariseului pana in Sambata cea Mare , credinciosul sa fie "calauzit” pe drumul duhovnicesc pentru a putea primi, intelege si trai patimile, moartea si Invierea lui Hristos.
Potrivit lui John Meyendorff, "Triodul implica inainte de toate un sistem antropologic patristic potrivit caruia omul nu este cu adevarat om decat in comuniune reala cu Dumnezeu si doar atunci este cu adevarat liber." In acest sens, tinta principala ramane curatirea de pacate si patimi, care intuneca vederea sufleteasca. Numai astfel, eliberat de robia lor, crestinul poate ajunge in comuniune cu Dumnezeu, sa devina una cu Hristos.
Imnografia Triodului - o adevarata cateheza duhovniceasca
Gandirea Sfintilor Parinti se regaseste in textele liturgice intalnite in Triod, atat de profunde dogmatic si atat de izbutite poetic.
Omul, creat dupa chipul lui Dumnezeu, al nemuririi, al nepatimirii si al libertatii Lui, a pierdut dupa cadere toate acestea facandu-se rob pacatului. Bogatia de pret trebuie redobandita, chemat sa refaca asemanarea cu Dumnezeu, prin conlucrare cu harul divin.
Omul trebuie sa constientizeze pacatul, iar textul Triodului il ajuta in acest sens pe credinciosul ortodox deslusindu-i tainele caderii in pacat. De aceea acorda o atentie speciala caintei si efortului intoarcerii, insistand asupra imaginii iadului si a suferintelor celor osanditi.
Pierzand lumina dumnezeiasca in care era imbracat, Adam plange in preajma Raiului: "Vai mie, celui ce m-am supus inselaciunii celei viclene si am fost furat de ea si de marire m-am indepartat! Vai mie celui dezbracat de nevinovatie si lasat in saracie! Ci, o, raiule, de acum nu ma voi mai desfata intru dulceata ta! Nu voi mai vedea pe Domnul si Dumnezeul si Ziditorul meu; caci in pamant voi merge, din care am fost si luat!" (La Duminica Lasatului Sec de Branza).
Pacatul inseamna moarte (duhovniceasca), dar chiar si in moarte, oricare ar fi ea, omul nu e lipsit de dragostea lui Dumnezeu, caci poarta "chipul slavei" Sale.
Spune o stihira la binecuvantarile mortilor din Sambata Lasatului Sec de Carne, alcatuire a lui Ioan Damaschinul, reluata si in textul randuielii pentru inmormantari: "Chipul Slavei Tale negraite sunt, desi port ranile pacatelor”. Odata cu omul, a cazut si Creatia, "supusa desertaciunii din pricina celui ce a supus-o", caci omului, rege al fapturilor, i s-a dat demnitatea de a fi incoronare a Creatiei.
Triodul cultiva virtutile, intre care smerenia ocupa un loc central. Numai prin pocainta si smerenie se dobandeste strapungerea inimii, pentru ca lacrimile sa spele pacatele si astfel, omul sa regaseasca fericit curatia pe care o are cel iesit din apa Botezului.
Sfantul Grigorie Teologul arata ca acest "al doilea Botez” e mai greu de dobandit, cerand un adevarat martiriu: prin asceza si pocainta. "Al doilea Botez, spune Sfantul Simeon Noul Teolog, nu mai e preinchipuirea adevarului, e adevarul insusi". Putem vedea in Triod, pe buna dreptate o adevarata cateheza, caci il pregateste pe credincios pentru unirea intima cu Hristos prin desavarsirea virtutilor, urmare a urcusului duhovnicesc.
Influenta vietii monahale asupra randuielii Triodului se observa mai ales din faptul ca acorda o atentie speciala infranarii, caci zilele Postului Mare sunt "dumnezeiescul stadion al infranarii” sau, cum le numeste Sfantul Vasile cel Mare, "gimnaziul atletilor”.
Rareori intalnim o mai amanuntita analiza a postului, fiecare aspect regasit in Triod fiind ilustrat cu bogate citate din imnografie: postul ca intoarcere in rai, restaurare a firii, lucrare a pocaintei, conclucrare cu Dumnezeu, contemplatie mistica, ospat mistic, ca model hristologic al ridicarii lui Adam din pacat. Hristos, prin postul cel de 40 de zile din pustie, s-a supus de buna voie foamei si ispitei diavolului, desi n-avea nevoie sa posteasca, fiindca umanitatea sa indumnezeita era fara pacat. Dar "Postind Domnul omeneste spre pilda noua, biruie pe ispititorul, aratand care este lucrul nostru si hotare punandu-ne noua" (Miercurea Lasatului de Branza), asadar "Suflete, nu te lenevi, de va navali asupra ta vrajmasul, alunga-l cu rugaciuni si cu postire departe de picioarele tale" (Canonul Mare al Sfantului Andrei Criteanul).
Cantarile Triodului - melodii psaltice reprezentative
Ne propunem, in continuare, sa prezentam cateva cantari reprezentative - auzite in cadrul slujbelor - din vremea Postului Mare si premergatoare acestuia.
In tara noastra, autori de cantari din secolele XIX-XX precum Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, Stefanache Popescu, Ion Popescu Pasarea, au lasat mostenire pagini alese destinate intregului ciclu al Triodului. Conceptia lor o urmeaza pe cea Sfntilor Parinti si a scriitorilor bisericesti, ca melosul si cuvantul in cantare sunt inseparabile, cel de la care se porneste fiind cuvantul.
Pregatirea pentru Postul cel Mare corespunde in credinta noastra perioadei de inceput a Triodului, perioada in care crestinii sunt chemati sa dobandeasca acele virtuti care sa ii calauzeasca si sa-i sustina de-a lungul intregii calatorii duhovnicesti spre Invierea Domnului. Intre aceste virtuti, una dintre cele mai insemnate ramane pocainta. Prin urmare, nu intamplator Biserica a randuit ca la slujba Utreniei de duminica sa se cante, in Triod, acel triptic de stihiri cunoscut sub numele generic de "Usile pocaintei":
In cararile mantuirii indrepteaza-ma, Nascatoare de Dumnezeu, caci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevire mi-am cheltuit toata viata mea; ci cu rugaciunile tale spala-ma de toata necuratia.
La multimea pacatelor mele celor rele, cugetand eu, ticalosul, ma cutremur de infricosata zi a judecatii, ci indraznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Tie: Miluieste-ma Dumnezeule dupa mare mila Ta".
Cantarea aceasta reprezinta momentul poate cel mai solemn in cadrul slujbei, fiind situata, dupa cum stim, imediat dupa citirea citirea Evangheliei si a Psalmului 50.
Cantarea vine, inca din prima duminica pregatitoare a Postului, cea a Vamesului si a Fariseului, ca un semnal de lupta, vestind parca: "Sosit-a vremea pocaintei", "inceputul luptelor duhovnicesti".
Primele doua stihiri, precedate de "Slava..." si "Si acum...", sunt compuse in glasul 8, iar cea de-a treia in glasul 6.
Variatiile melodice si modulatiile vin sa ilustreze cat mai sugestiv cu putinta starea de pacatosenie in care se gaseste cel ce a pornit pe calea postului, urmand exemplul de pocainta al vamesului precum si pe al fiului risipitor din Evanghelie
"Usile pocaintei" sunt nu numai cele care ne deschid din nou intrarea in raiul ale carui porti au fost inchise prin neascultarea lui Adam, dar si cele menite sa inchida intrarea patimilor in suflet."
Prin mijlocirea melodiei psaltice, acest imn, in cele trei stihiri ale sale, ne indruma spre pocainta, invatandu-ne totodata si cum sa o facem: prin intoarcerea la noi insine si la viata noastra pacatoasa, cu cutremur si cu teama de infricosata Judecata dar si cu nadejde si incredere in dumnezeiasca milostivire.
Sentimentele de teama si nadejde pe care ni le trezesc aceste stihiri trebuie sa ne insoteasca nelipsit de-a lungul Sfantului Post: de aceea ele vor fi auzite la Utrenia fiecarei duminici din Triod, incepand cu prima si pana spre sfarsitul Paresimilor .
"La raul Babilonului..."
O alta cantare, apartinand imnografiei Triodului, este "La raul Babilonului", de fapt, Psalmul 136.
Acest psalm este randuit pentru slujba Utreniei si se canta in trei duminici la rand, incepand cu cea a Fiului Risipitor. Astfel, imediat dupa polieleul obisnuit (Robii Domnului si Marturisiti-va Domnului; psalm 134-135), solemn dar vesel, vom auzi tristul si nostalgicul psalm 136: "La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans cand ne-am adus aminte de Sion".
Tonul trist, tanguitor, reiese din profilul descendent al motivelor muzicale, al strofelor in general. Cu toate acestea ne uimeste conceperea cantarii in tactul irmologic si mai ales in atmosfera luminoasa, deschisa a glasului 3.
Psalmul este alcatuit ca un polieleu, dupa modelul celorlalti doi care-l preced. Astfel, fiecare strofa este urmata de refren - Aliluia intreit -. Sub aspect melodic, caracterul trist nu se impotriveste catusi de putin bogatiei si cantabilitatii discursului muzical, iar vocalizele din finalul fiecarei strofe au o estetica cu totul aparte.
Caracteristic acestei cantari este si ambitusul foarte mare in cadrul caruia se desfasoara melodia. Aceasta dimensiune de exceptie a ambitusului se datoreaza mai ales coborarii pana in gravul extrem in cadrul primei strofe: se ajunge aici pana la sunetul fa din octava mica. Acesta este mijlocul artistic prin care compozitorul a gasit cel mai potrivit sa exprime cuvintele "si am plans...". Este vorba aici despre tanguirea poporului evreu aflat in robia Babilonului: insa, generalizand, acest psalm poate ilustra si icoana omului cazut in robia pacatului. Cel subjugat de patimi este instrainat de cetatea bucuriei - Sionul: este dus departe, ca si fiul risipitor, in Babilonul cel intunecat si in robie".
In strofele urmatoare este continuata tema instrainarii si a inrobirii, iar melodia ce o insoteste intra intr-un fagas mai firesc, prin desfasurarea ei in registrul mediu si uneori spre acut.
Mesajul psalmului este asociat cu cel al Evangheliei Fiului Risipitor. Astfel, din ultimele versete ale imnului reiese ca singura cale ce duce la casa parinteasca (la cetatea Sionului) este aceea de a hotari iesirea din intunericul pacatelor si intoarcerea la Tatal ceresc .
Dintre numeroasele minunate cantari psaltice care impodobesc slujbele Triodului, mai amintim: "Sa se indrepteze" de la Liturghia Darurilor, in ambele variante, cea in tact stihiraric, de Anton Pann, da dar si varianta pe scurt, cea dupa Ioan Zmeu. De asemenea, Prochimenul Postului Mare ("Sa nu intorci fata Ta"), Slava de la Litia Floriilor ("Mai nainte cu sase zile..."), "Doamne, femeia ceea ce cazuse" ale lui Dimitrie Suceveanu, incheind cu "Prohodul Domnului".
La acestea se adauga o serie de alte cantari, unele excelente prin melodicitatea lor, altele prin rafinamentul utilizarii modulatiilor, al contrastelor de genuri melodice in vederea redarii cat mai sugestive a textului.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius