altmarius

cultură şi spiritualitate

Când Ioan Paul al II-lea voia să meargă la Medjugorje

Când Ioan Paul al II-lea voia să meargă la Medjugorje

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201403148

De Salvatore Cernuzio

La 27 aprilie peste 5 milioane de persoane provenind din toată lumea se vor înduioşa văzând carpeta de la Loja Binecuvântărilor coborând şi descoperind faţa lui Ioan Paul al II-lea. Dorinţa numeroşilor credincioşi care la moartea sa strigau "Sfânt imediat!" a fost ascultată: Wojtyla va fi canonizat împreună cu Ioan al XXIII-lea. Precum Roncalli, şi Pontiful polonez a schimbat istoria, printr-un pontificat revoluţionar care a aruncat seminţele atâtor roade care se trăiesc astăzi în Biserică şi în lume. Însă secretul acestei forţe, al acestei credinţe, al acestei sfinţenii, de unde se năştea? Dintr-un raport intim cu Dumnezeu, care se realiza într-o rugăciune neîncetată care, de mai multe ori, a făcut în aşa fel încât fericitul să lase patul neatins, pentru că prefera să petreacă nopţile pe pământ, în rugăciune. Confirmă asta postulatorul cauzei de canonizare, monseniorul Slawomir Oder, în interviul acordat agenţiei Zenit pe care-l prezentăm în continuare.

Despre Ioan Paul al II-lea s-a spus tot, s-a scris despre tot. Dar cu adevărat s-a rostit ultimul cuvânt despre acest "uriaş al credinţei"?

Mons. Oder: Ioan Paul al II-lea însuşi a sugerat care era cheia sa de cunoaştere: "Mulţi încearcă să mă cunoască privindu-mă din afară, dar eu pot fi cunoscut numai dinăuntru, adică din inimă". Cu siguranţă procesul de beatificare, mai întâi, şi de canonizare, după aceea, a permis să ne apropiem mai mult de inima acestei persoane. Fiecare experienţă şi mărturie a fost o pietricică ce a compus mozaicul figurii extraordinare a acestui Pontif. Însă, cu siguranţă, a ajunge la inima unei persoane ca Wojtyla rămâne un mister. Putem spune că în inima acestui Papă a fost cu siguranţă iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi, o iubire mereu în devenire, care nu este niciodată un fapt împlinit în viaţă.

Ce aţi descoperit nou sau, oricum, mai puţin cunoscut despre Wojtyla în timpul cercetărilor dumneavoastră?

Mons. Oder: Există diferite aspecte istorice şi ale vieţii sale reieşite în proces care sunt mai puţin cunoscute. Unul dintre acestea este fără îndoială raportul cu Padre Pio pe care l-a întâlnit adesea şi cu care a întreţinut un lung raport epistolar. Dincolo de unele scrisori deja cunoscute, ca aceea în care cerea rugăciuni pentru prof. Pltawska, prietena şi colaboratoarea sa, a reieşit o numeroasă corespondenţă în care fericitul îi cerea sfântului din Pietrelcina rugăciuni de mijlocire pentru vindecarea de credincioşi. Sau cerea rugăciuni pentru el însuşi care, în acea vreme, desfăşura funcţia de vicar capitular al Diecezei de Cracovia, în aşteptarea numirii noului Arhiepiscop care după aceea va fi el însuşi.

Altceva?

Mons. Oder: Am descoperit mult despre spiritualitatea lui Ioan Paul al II-lea. Cel mai mult a fost vorba de o confirmare a ceea ce deja era perceptibil, vizibil din raportul său cu Dumnezeu. Un raport intim cu Cristos viu, mai ales în Euharistia din care venea tot ceea ce noi credincioşii am văzut în el ca rod de caritate extraordinară, zel apostolic, pasiune pentru Biserică, iubire faţă de trupul mistic. Acesta este secretul de sfinţenie a lui Ioan Paul al II-lea.

Deci, dincolo de marile călătorii şi de marile discursuri, este aspectul spiritual inima pontificatului lui Ioan Paul al II-lea?

Mons. Oder: Absolut. Şi există un episod foarte emoţionant care-l identifică foarte bine. Papa bolnav, la sfârşitul uneia dintre ultimele sale călătorii apostolice, este târât în dormitor de colaboratorii săi. Aceiaşi, în dimineaţa următoare, găsesc patul neatins pentru că Ioan Paul al II-lea a petrecut toată noaptea în rugăciune, în genunchi, pe pământ. Pentru el reculegerea în rugăciune era fundamentală. Aşa încât, în ultimele luni de viaţă, a cerut să aibă în dormitor un spaţiu pentru Preasfântul Sacrament. Raportul său cu Domnul era într-adevăr extraordinar.

Papa era şi foarte evlavios faţă de Maria...

Mons. Oder: Da, şi procesul de canonizare ne-a ajutat să ne apropiem şi de asta. Am aprofundat raportul foarte profund al lui Wojtyla cu Sfânta Fecioară Maria. un raport pe care oamenii din afară uneori nu reuşeau să-l înţeleagă şi care apărea surprinzător. Uneori papa în timpul rugăciunii mariane apărea răpit în extaz, se înstrăina din contextul înconjurător, ca o plimbare, o întâlnire. Trăia un raport foarte personal cu Sfânta Fecioară Maria.

Deci există şi un aspect mistic în Ioan Paul al II-lea?

Mons. Oder: În mod categoric da. Nu pot confirma viziuni, elevaţii sau alocuţiuni, ca acelea cu care este adesea identificată viaţa mistică, însă cu Ioan Paul al II-lea aspectul unui profund şi autentic misticism era prezent şi se manifesta prin a sta în prezenţa lui Dumnezeu. De fapt, un adevărat mistic este cel care are conştiinţa că se află în prezenţa lui Dumnezeu şi trăieşte totul pornind de la o profundă întâlnire cu Domnul.

Sunt ani de când dumneavoastră trăiţi alături de figura acestui om considerat deja sfânt în viaţă. Cum vă simţiţi văzându-l acum ridicat la cinstea altarelor?

Mons. Oder: Procesul de canonizare a fost o aventură extraordinară. Cu siguranţă marchează viaţa mea sacerdotală. Am o mare recunoştinţă faţă de Dumnezeu care m-a pus în faţa acestui maestru de viaţă şi de credinţă. Pentru mine aceşti 9 ani ai procesului au fost o aventură umană şi un extraordinar curs de exerciţii spirituale predicate "indirect" cu viaţa sa, scrierile sale, cu tot ceea ce a rezultat din cercetări.

Aveţi amintiri personale?

Mons. Oder: N-am fost niciodată unul dintre colaboratorii mai apropiaţi ai lui Wojtyla, dar păstrez în inimă diferite ocazii în care am putut să respir sfinţenia Pontifului. Una dintre acestea este de la începutul preoţiei mele, în Joia Sfântă din 1993, anul în care papa a voit să spele picioarele unor preoţi angajaţi în formarea seminariştilor. Eu am fost printre acei preoţi. În afară de valenţa simbolică rituală, pentru mine rămâne primul contact cu o persoană care în acel gest în mod autentic umil, plin de iubire, mi-a comunicat iubirea sa faţă de Cristos şi faţă de preoţie însăşi. O altă ocazie s-a prezentat din nou pe la ultimele luni de viaţă a Papei: era deja bolnav şi pe neaşteptate am participat la cină cu el, împreună cu secretarii, colaboratorii şi alţi câţiva preoţi. Şi acolo îmi amintesc această simplitate şi marele sentiment de primire, de umanitate, care reieşea din simplitatea gesturilor.

Benedict al XVI-lea a declarat ultima vreme într-un interviu că a ştiut mereu că trăieşte lângă un sfânt. După aceea, este vestit acel "Faceţi repede, dar faceţi bine" al său, când, ca Pontif, a autorizat demararea procesului de beatificare...

Mons. Oder: Mi-a făcut multă plăcere să citesc mărturia Papei emerit. A fost confirmarea a ceea ce el a făcut să transpară mereu în cursul pontificatului său: de fiecare dată când era posibil vorbea despre iubitul său predecesor, în privat sau în public în timpul omiliilor şi discursurilor. A dat mereu mare mărturie despre afectul faţă de Ioan Paul al II-lea. Şi, din partea mea, pot să exprim o puternică recunoştinţă lui Benedict pentru atitudinea pe care a arătat-o în aceşti ani. L-am simţit mereu foarte apropiat şi pot să afirm că a fost determinant în deschiderea procesului de beatificare puţin după moarte. Apoi privind ultimele evenimente istorice, trebuie să spun că Providenţa Divină a făcut o "regie" magnifică a întregului proces.

Vedeţi o continuitate şi cu papa Francisc?

Mons. Oder: Magisteriul continuă, carisma lui Petru continuă. Fiecare dintre Papi dă consistenţă şi formă istorică determinată de trăirea personală şi de propria personalitate. Nu se poate să nu se vadă o continuitate. Mai în detaliu, sunt diferite aspectele prin care Francisc îl aminteşte pe Ioan Paul al II-lea: dorinţa profundă de a fi aproape de persoane, curajul de a merge dincolo de anumite scheme, pasiunea pentru Cristos prezent în Trupul său mistic, dialogul cu lumea şi cu celelalte religii.

Apoi Francisc va merge în Coreea în august. Una dintre dorinţele nerealizate a lui Wojtyla era tocmai aceea de a vizita Asia...

Mons. Oder: Este extraordinar că eforturile făcute de Ioan Paul al II-lea pentru o deschidere spre Orient s-au proliferat cu succesorii săi. Drumul deschis de Wojtyla a găsit teren fertil cu gândirea lui Benedict şi, acum, graţie evenimentelor istorice care însoţesc pontificatul lui Francisc, se realizează în mod concret. Este mereu acea dialectică a continuităţii despre care vorbeam înainte, care este după aceea logica Bisericii: nimeni nu începe de la capăt, piatra este Cristos care a acţionat în Petru şi în succesorii săi. Astăzi trăim pregătirea a ceea ce se va întâmpla mâine în Biserică.

Se spune de asemenea că Ioan Paul al II-lea avea dorinţa de a vizita Medjugorje. Confirmaţi?

Mons. Oder: Vorbind în privat cu prieteni ai săi, de mai multe ori papa a spus: "Dacă ar fi posibil aş vrea să merg". Însă sunt cuvinte care nu trebuie interpretate cu un caracter de recunoaştere sau oficialitate pentru evenimentele din ţara bosniacă. Papa a fost mereu foarte atent când se mişca, fiind conştient de importanţa funcţiei sale. Însă nu este îndoială că la Medjugorje se întâmplă lucruri care transformă inimile persoanelor, mai ales în confesional. Aşadar dorinţa exprimată de papa trebuie interpretată în optica pasiunii sale sacerdotale, adică faptul că voia să fie într-un loc în care un suflet îl caută pe Cristos şi îl găseşte, graţie unui preot, prin sacramentul Reconcilierii sau al Euharistiei.

Şi pentru ce n-a mers?

Mons. Oder: Pentru că nu totul este posibil în viaţă...

(După Zenit, 29 martie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor