altmarius

cultură şi spiritualitate

Astăzi în liturgie

Sf. Filip Neri, pr.
Sfântul/sărbătoarea:
Sf. Filip Neri, pr.
Data:
26.05.2011
Culoare liturgică:
alb
Gradul zilei:
comemorare obligatorie

 

sfântul zilei

 

SF. FILIP NERI, PR.

26-maiÎnainte de a muri, la vârsta de 80 de ani, Filip Neri a dat pe foc manuscrisele sale, pe care le ţinea ascunse în sertare. Cu mult înainte, la 24 de ani, a strâns toate cărţile ce le adunase, înafară de Sfânta Scriptură şi de Summa Teologica - „Enciclopedia Teologică" a Sfântului Toma, le-a vândut la anticariat, iar banii luaţi pe ele i-a împărţit la săraci. Din acel moment, Dumnezeu singur avea să ocupe gândul şi inima lui. „Dacă vrem să ne dăruim cu totul slujirii aproapelui nostru", - repeta adesea - „nu trebuie să mai păstrăm pentru noi înşine nici timpul, nici spaţiul". Filip Neri îi aduna în jurul său pe copiii neastâmpăraţi din mahalalele Romei şi le făcea educaţie prin jocuri şi distracţii. Celor care se plângeau de gălăgia făcută de copii le răspundea: „Dacă nu fac fapte rele, eu nu m-aş supăra, chiar dacă ar încerca să taie lemne pe capul meu". Pentru a veni în ajutorul celor mai lipsiţi, nu se sfia să cerşească ajutor, chiar pe stradă. Într-una din zile, un oarecare, supărat de insistenţa sfântului, îi trase o palmă. „Aceasta este pentru mine", răspunse Filip surâzând; „acum dă-mi câţiva bani pentru copiii mei". Trăind în plină epocă a reformei şi a contrareformei, el şi-a exprimat punctul de vedere într-o formă foarte grăitoare: „E posibil să restaurăm instituţiile umane prin sfinţenie, nu să restaurăm sfinţenia prin instituţii".

Filip s-a născut la Florenţa, în anul 1515. Vioi, vesel şi optimist din fire (a meritat să i se spună „Pèppo cel bun"), s-a apucat de diferite meserii, chiar şi aceea de negustor, la San Germano, aproape de Cassino, pe când avea 18 ani. A studiat trei ani la Roma, apoi a părăsit studiile, şi-a vândut cărţile, după cum am amintit, pentru a se dărui activităţilor de binefacere. A fost sfinţit preot la vârsta de 36 de ani şi, nu mult după aceea, a întemeiat Oratoriul, o asociaţie de preoţi care se ocupa în chip deosebit cu educaţia tineretului.

Împotriva aparenţelor, Filip avea o cultură solidă: în chip deosebit a promovat şi susţinut studiile de istorie bisericească, îndrumându-i spre această disciplină pe unul dintre preoţii săi, Baronius, marele istoric de mai târziu. După vârsta de şaizeci şi cinci de ani, şi-a restrâns activitatea la ascultarea mărturisirilor şi la direcţiunea spirituală a nenumăratelor suflete care se adresau lui, venind din toate păturile sociale.

În conducerea sufletelor spre desăvârşirea vieţii creştineşti, cerea aplicarea principiilor fundamentale ale Evangheliei, dragostea şi umilinţa. Într-una din zile, papa îl cheamă şi-l roagă să verifice dacă o anumită persoană, despre care se vorbea mult în Roma, este într-adevăr „o femeie sfântă". Filip se îndreaptă către adresa respectivă, dar mai întâi trece cu picioarele printr-o baltă noroioasă. Sună la uşă şi este primit cu un zâmbet binevoitor din partea gazdei. Când, însă, păşeşte cu încălţămintea murdară pe covoarele frumoase de jos, gazda îşi iese din fire şi-i adresează cuvinte insultătoare. Filip îşi cere scuze cu umilinţă şi se retrage fără întârziere. Ajungând în faţa papei, după ce îşi curăţase încălţămintea, îi arată cizmele şi-i spune: „Ciubotele mele sunt mai sfinte decât acea doamnă " Pentru ce?" „Lipseşte umilinţa şi blândeţea".

Pe patul de moarte simţea o mare durere în suflet pentru faptul că se afla într-un aşternut moale şi curat, în timp ce Cristos a trăit ultimele clipe pironit pe lemnul aspru al Crucii.

După încetarea din viaţă, la 26 mai 1595, medicii au constat la toracele lui o neobişnuită curbură a coastelor, ca şi cum s-ar fi îndoit pentru a face loc mai mult bătăilor inimii sale mari de apostol al Romei. Filip Neri este încă o dovadă vie că trăirea credinţei şi sfinţenia nu înseamnă închiderea în sine, cufundarea în gânduri apăsătoare, rupere de viaţă şi de oameni, ci pace şi bucurie în Duhul Sfânt, pace şi bucurie care se vor împărtăşite celor din jur.

Vizualizări: 42

Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Mai 26, 2011 la 11:26am

În fiecare veac de la venirea şi jertfa lui Iisus pe pământ, au trăit oameni îndumnezeiţi, care prin blândeţe şi   umilinţă continuă au mărit ceata Sfinţilor şi a căror dragoste pentru creaţia lui Dumnezeu se revarsă şi astăzi peste noi, păcătoşii.

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor