altmarius

cultură şi spiritualitate

S-a născut Iosif Vissarionovici Stalin, şef al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1924-1953)

1375 - A încetat din viaţă Giovanni Boccaccio, scriitor italian, precursor al Renaşterii, considerat unul dintre cei mai de seamă povestitori ai literaturii europene datorită celebrei lucrări "Decameronul", culegere de nuvele "în ramă"; a fost primul biograf şi comentator al operei lui Dante Alighieri (n. 1313)

1401 - S-a născut Masaccio (Tommaso di Giovanni di Simone Guidi), pictor florentin, reprezentant al Renaşterii timpurii (Capela Brancacci din Florenţa - frescele "Sfânta Treime" şi "Adam şi Eva izgoniţi din Rai") (m. 1428)

1846 - Robert Liston a realizat prima operaţie chirurgicală sub anestezie, la University College Hospital din Londra

1879 - S-a născut Iosif Vissarionovici Stalin, şef al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1924-1953) (m. 5 mar. 1953)

1883 - A apărut volumul "Poesii" de Mihai Eminescu, cu o prefaţă semnată de Titu Maiorescu, singurul tipărit în timpul vieţii poetului; cuprinde 64 de poezii

1886 - S-a născut Gheorghe Tătărăscu, om politic, ministru şi prim-ministru al României; a fost ministru de Externe în guvernul condus de Petru Groza; în 1945 a condus delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris, unde a susţinut interesele Romîniei; membru de onoare al Academiei Române (m. 28 mar. 1957)

1891 - A fost jucat primul meci de baschet, sport inventat de către americanul James E.Naismith, profesor de educaţie fizică la colegiul Springfield din Massachusetts

1898 - Marie şi Pierre Curie descoperă radiul

1899 - A încetat din viaţă compozitorul şi dirijorul francez Charles Lamoureux (n. 28 septembrie 1834)

1913 - A apărut, la New York, primul careu de cuvinte încrucişate semnat de britanicul A. Wynne

1917 - S-a născut Heinrich Böll, romancier interesat de problemele societăţii germane postbelice, primul scriitor german, de după al doilea război mondial, căruia i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 1972 (romanele "Tablou de grup cu doamnă", "Părerile unui clovn") (m. 16 iul. 1985)

1933 - A încetat din viaţă Knud Johan Victor Rasmussen, explorator danez; a realizat cea mai lungă expediţie cu sănii trase de câini din istoria Arcticii (1921 - 1924) (n. 7 iun. 1879)

1935 - A avut loc premiera primului lung-metraj animat, color şi cu sunet, "Alba ca zăpada", produs de Walt Disney

1940 - S-a născut Frank Zappa, instrumentist şi compozitor, unul dintre cei mai importanţi muzicieni americani ai ultimelor decenii (m. 4 dec. 1993)

1940 - A încetat din viaţă Francis Scott Fitzgerald, unul dintre scriitorii reprezentativi ai "generaţiei pierdute", autor de romane şi nuvele în care este evocată societatea interbelică americană: "Marele Gatsby", "Blândeţea nopţii") (n. 24 sep. 1869)

1947 - Primă audiţie în concertul Filarmonicii bucureştene a oratoriului bizantin de Crăciun "Naşterea Domnului" de Paul Constantinescu

1955 - A luat fiinţă Teatrul de Stat de Operetă (azi Teatrul Muzical) din Braşov

1958 - Generalul Charles de Gaulle a fost ales preşedinte al celei de-a V-a Republici Franceze

1968 - Lansarea navei cosmice "Apollo 8" care a efectuat prima oară un zbor circumlunar (21 dec.-27 dec. 1968)

1969 - Un echipaj românesc a efectuat ocolul lumii în 80 de ore cu un avion IL-18 din dotarea TAROM, parcurgând 46 000km

1971 - A fost creată organizaţia umanitară "Medici fără frontiere" - "Medecines sans frontieres"; asociaţia are drept scop acordarea de ajutor medical în situaţii de urgenţă care intervin în urma unui război sau a unei catastrofe naturale

1988 - Doi membri ai unei grupări radicale din Libia provocat explozia cursei 103 Pan Am deasupra localităţii Lockerbie din Scoţia, cauzând una dintre cele mai mari catastrofe aeriene ale tuturor timpurilor, soldată cu moartea a 270 de oameni.

1989 - La Bucureşti, Ceauşescu a convoacat un mare miting în sprijinul poziţiei sale faţă de evenimentele de la Timişoara. Ulterior, mitingul a devenit unul anticomunist, mulţimea rupând cordoanele forţelor de ordine. Pe tot parcursul zilei, mulţi oameni, în general tineri, au manifestat împotriva regimului. În Piaţa Romană şi la Sala Dalles, forţele de ordine au operat arestări şi au tras în manifestanţi. Sute de persoane s-au regrupat la Universitate unde au ridicat baricade, care au fost sparte cu tancurile, manifestanţii fiind împrăştiaţi

1991 - A fost semnat, la Alma-Ata, documentul de fondare a Comunităţii Statelor Independente, care consfinţeşte destrămarea definitivă şi dispariţia de pe harta politică a lumii a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, desfiinţarea cetăţeniei sovietice. Mihail Gorbaciov demisionează din funcţia de preşedinte al URSS

1999 - A încetat din viaţă muzicianul jamaican Joe Higgs, eminenţa cenuşie a muzicii reggae şi mentorul lui Bob Marley

2001 - Senatorii şi deputaţii au aprobat, cu 483 de voturi "pentru" şi 2 voturi "împotrivă", participarea României în cadrul forţei internaţionale de asistenţă din Afganistan, solicitată Parlamentului de către preşedintele ţării

Vizualizări: 60

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor