Biografia zilei: Caravaggio

[altmariusart]

Caravaggio

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Caravaggio - Portret de Ottavio Leoni, ca. 1621

Michelangelo Merisi da Caravaggio (n. 29 septembrie 1571 - d. 18 iulie 1610, Porto Ercole), numit după oraşul său natal Caravaggio, lângă Milano, a fost un pictor italian considerat precursor al stilului baroc, indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii. Caravaggio respinge ierarhia genurilor şi canonul frumuseţii în pictură, conceput de umaniştii care au idealizat corpul omenesc. Pentru sublinierea realismului brutal al tablourilor sale, artistul foloseşte un dramatic contrast de clarobscur. Scenele biblice le înfăţişează ca imagini de viaţă cotidiană. dând astfel tablourilor religioase o dimensiune umană deosebită. Biografii s-au apucat curând după moartea artistului, încă din secolul al XVII-lea, să scrie cărţi despre viaţa lui Caravaggio. Realitatea se amestecă în aceste scrieri cu fantezia, dar ele povestesc întotdeauna despre aventuri, scandaluri şi despre destinul schimbător al artistului.

Viaţa şi opera

Caravaggio, un orăşeldin lomblardy în apropiere de Bergamo, era aşezat în secolul al XVI-lea la hotarul dintre două state vrăjmaşe: Ducatul Milanez şi Republica Veneţiană, inevitabil expus trecerii oştilor aflate în luptă. Era regiunea pe care oamenii o numeau "patria fruntariilor, tâlharilor şi asasinilor". Aici s-a născut, la 29 septembrie 1571, Michelangelo, fiul lui Fermo Merisi şi al Luciei Oratoria. La vârsta de opt ani şi-a pierdut tatăl. Îi plăcea să deseneze cu cărbune şi în 1584 intră în atelierul pictorului milanez Simone Peterzano. Se dovedeşte a fi un elev talentat şi sârguincios, studiază anatomia şi principiile perspectivei, tehnica picturii în ulei şi a frescei. Îşi încheie ucenicia după patru ani şi părăseşte atelierul maestrului său, cu dorinţa de a cunoaşte operele marilor maeştri florentini şi veneţieni. După mai multe peregrinări, în 1592soseşte la Roma. Petrece zilele lucrând intens, iar nopţile hoinărind prin cartierele rău famate, ia contact cu oamenii simpli pe care îi redă pe pânză. Dimineţile se străduieşte să-şi vândă picturile în faţa bisericilor pentru câţiva bani, seara obţine o cină pentru un portret realizat pe loc, sub ochii uimiţi ai birtaşului.

Soarta artistului se schimbă atunci când Pandolfo Pucci, juristul Curţii Romane, îi oferă protecţia, în schimbul pictării unor tablouri. Pentru Caravaggio "protecţie" înseamnă exploatare, fuge luând-o cu el pe frumoasa Alexandra, pupila lui Pucci, dar această aventură amoroasă nu va avea viitor. Lucrează pentru puţin timp în atelierul pictorului din Siena, Antiveduto Grammatica, abandonează însă munca de atelier pentru a se arunca iar în vâltoarea "vieţii adevărate".

Caravaggio: Bachhus bolnav (Bacchino malato), 1593-1594

În 1593, bolnav, încearcă să plece din Roma, dar la poarta oraşului face o criză (probabil demalarie) şi îşi pierde cunoştinţa. Îşi revine într-un salon al spitalului Santa Maria della Consolazione, între bolnavi de ciumă, muribunzi şi alienaţi mintal. Tabloul "Bacchus bolnav"(Bacchino malato) este, probabil, autoportretul său pictat în timpul internării în spital, sau, poate ceva mai târziu, în atelierul lui Cavaliere d'Arpino. Când părăseşte spitalul, norocul pare să-i surîdă. Lucrează pentru diverşi pictori, printre alţii, pentru pictorul manierist la modă, Giuseppe Cesari, cunoscut sub numele de Cavaliere d'Arpino, la care pictează în special fructe şi flori. Când cardinalul del Monte îl învită în 1596 la curtea sa, totul avea să se schimbe.

Tablourile lui Caravaggio, Băiat cu un coş cu fructe, 1594 sau Tânără femeie cântând la lăută, 1595-1596 plac notabilităţilor şi colecţionarilor de artă din Roma, şi primeşte tot mai multe comenzi. În 1599, începe lucrul la seria dedicată vieţii Sfântului Matei, pentru capela Contarelli a bisericii San Luigi dei Francesi. În 1602, termină versiunea a doua a tabloului Sfântul Matei cu Îngerul. Prima variantă fusese considerată, datorită naturalismului său, nedemnă pentru o biserică. Firea lui rebelă răbufneşte şi în viaţa cotidiană, lansează în mod public critici ironice la adresa adversarilor săi. Pictorul Givanni Baglione îi intentează un proces pentru calomnie, în 1604este acuzat că a aruncat o farfurie cu anghinarie în obrazul unui ospătar. Un contemporan îl descrie astfel: "Este în stare să lucreze neîntrerupt două săptămâni în şir, ca apoi să vagabondeze o lună sau două, în compania slugii sale şi, cu pumnalul la şold, să caute distracţii, gata oricând de duel sau de încăierare..." (G. Borsieri)

În 1606, Caravaggio îl ucide în duel pe pictorul Ranuccio Tommasoni şi este el însuşi grav rănit. Este arestat, dar reuşeşte să evadeze din închisoare şi să ajungă la Napoli. Pictează tablouri pentru câteva biserici din oraş, apoi se mută în insula Malta, unde face portretul marelui maestru al ordinului Cavalerilor de Malta, Alof Wignacourt. La 14 iulie 1608 i se conferă titlul de cavaler-monah, dar în urma unui conflict cu un alt cavaler, ajunge din nou în închisoare. Scapă şi de data aceasta, evadând, trece cu o barcă mică cu vâsle în Sicilia, de unde îşi continuă drumul înspre Messina, apoi la Palermo. Duce o viaţă de pribeag, dar este într-o excelentă formă artistică, executând o serie întreagă de lucrări. La sfârşitul anului 1609 se îmbarcă spre Napoli, se lasă atras într-o încăierare, adversarii săi îl cred mort şi îl abandonează, dar Caravaggio se reface şi după acest incident.

În speranţa că va fi graţiat de papă, porneşte din nou spre Roma. În iulie 1610, ajunge cu o felucă la garnizoana spaniolă din Porto Ercole, la graniţa cu Statul Papal. Este arestat din greşeală, apoi, eliberat după două zile, îşi caută în zadar ambarcaţia lăsată pe malul mării. Şi-a pierdut toată avuţia şi la 18 iulie 1610 moare în urma unei crize grave de malarie.

Galerie

• 

  Bacchus, 1596

• 

  Iudita tăind capul lui Holofern,1598

• 

  Cina din Emmaus, 1601-1602

• 

  Punerea în mormânt, 1602-1603

În Galleria degli Uffizi din Florenţa tabloul "Bacchus" al lui Caravaggio iese în evidenţă prin gama sa coloristică bogată şi armoniile subtile. În intenţia sa, pictura poate sugera dorinţa de plăceri, dar rodia crăpată şi frunzele de toamnă reamintesc vremelnicia vieţii şi îndeamnă la savurarea clipei prezente. Ciudata tristeţe şi uşoara grimasă a lui Bacchus, prefigurat ca tânăr adolescent, aduce o anume ambiguitate în tablou.

Scena morţii lui Holofern, după o legendă din Vechiul Testament, surprinde momentul când Iudita, după ce l-a îmbătat pe conducătorul cuceritorilor, îi taie capul. Realismul extrem al tabloului produce un efect cutremurător, chipurile pictate exprimă durere, oroare, spaimă şi groază.

"Cina din Emmaus" este legată de zugrăvirea tradiţională a episodului biblic de către pictorii veneţieni Tiziano şi Veronese. La fel ca în cele mai multe opere ale lui Caravaggio, lumina vine din stânga, dar în plus radiază şi chipul lui Iisus. În opoziţie cu tradiţia iconografică, Iisus este înfăţişat fără barbă, conform cuvintelor Evanghelistului Marcu, potrivit cărora Mântuitorul s-a arătat după învierea din morţi "în alt chip".

La comanda unui cetăţean bogat din Roma, Francesco Vittrice, Caravaggio pictează "Punerea în mormânt", una dintre cele mai desăvârşite opere ale sale. Artistul amplasează cinci figuri grupate în jurul trupului lui Iisus. Fiecare reacţionează altfel: Apostolul Ioan atinge ezitant rana din coasta lui Iisus, Maica Domnului priveşte îndurerată la Fiul ei, Maria, soţia lui Cleopa, îşi ridică braţele spre cer, într-o rugă deznădăjduită, Maria Magdalena plânge încet, ia Nicodim strînge la piept picioarele lui Iisus şi priveşte, aşteptând, parcă, răspuns la întrebarea: de ce?

Caravaggismul

Scriind despre Caravaggio (1982), istoricul de artă André Chastel afirmă printre altele: "Arta lui Caravaggio a constituit saltul cel mai important în întreaga istorie a picturii italiene. Esenţa picturii sale, care nu cunoaşte niciun fel de tabu, nu este atmosfera, vibraţia culorilor sau farmecul formelor - toate acestea par a fi de la sine înţeles -, ci prezenţa reală, aproape fizică a trupurilor, a masei corpurilor şi detaliilor". Această revoluţie care a avut consecinţe deosebite pentru arta europeană, a însemnat apariţia curentului pictural internaţional numit "caravaggism", care s-a dezvoltat în mod diferit, în funcţie de specificul fiecărei ţări. Bazele caravaggismului olandez au fost puse de Hendrick Terbrugghen, care între anii 1604-1614 a trăit la Roma şi s-a întâlnit personal cu Caravaggio, şi de Dirck van Baburen. Influenţa maestrului italian poate fi observată şi la Frans Hals sau Jan Vermeer van Delft. În Franţa, în secolul al XVII-lea, moda clasicismului îngrădeşte dezvoltarea caravaggismului. Totuşi, la Louis Le Nain şi la Georges de La Tour se recunoaşte folosirea clarobscurului după modelul lui Caravaggio. Mult mai târziu, Théodore Géricault (1791-1824) demonstrează, de exemplu în tabloul "Pluta Meduzei", că şi-a însuşit perfect tehnica dispunerii luminii iniţiată de Caravaggio. În Spania, amprentele lui Caravaggio sunt vizibile pe tablourile timpurii ale lui Velázquez. Expresivitatea personajelor şi jocul dramatic al luminii din tablourile lui Caravaggio par să fi fost formula ideală pentru obţinerea dinamicii ascendente în pictura religioasă spaniolă.

Bibliografie

• Angela Ottino Della Chiesa: L'opera completa di Caravaggio. Rizzoli, Milano 1967
• Michael Kitson: The Complete Paintings of Caravaggio. Abrams, Londra 1967
• Mia Cinotti: Michelangelo Merisi detto Caravaggio. Poligr. Bolis, Bergamo 1983
• Roberto Longhi: Caravaggio. Giunti, Florenţa 1998
• Rosa Giorgi: Caravaggio: una rivoluzione terribile e sublime. Leonardo arte, Milano 2003
• Jürgen Harten: Caravaggio. Originale und Kopien im Spiegel der Forschung. Hatje Cantz, Düsseldorf 2006

Legături externe

Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate deCaravaggio

• WEB Gallery of Art: Vernisaj cu toate operele lui Caravaggio
• Olga's Gallery: Caravaggio
• WebMuseum, Paris: Michelangelo Merisi da Caravaggio
• Artcyclopedia: Caravaggio în muzeele lumii
• Caravaggio : picturi si biografie

[silvian dobre]

MULTUMESC  FRUMOS !