altmarius

cultură şi spiritualitate

Actul lecturii la Târgu-Mureş decurgea din instituirea şi deschiderea Bibliotecii Teleki (1802), care cuprindea valoroasa colecţie de cărţi şi documente ale cancelarului Transilvaniei, Samuel Teleki (1734-1822) constituită într-o viaţă de om, oferită cu generozitate publicului. Biblioteca era adăpostită în clădirea cunoscută sub denumirea Teleki-Teka, căreia i-a fost alăturată o aripă special amenajată în acest scop. De la început această instituţie a reuşit să-şi exercite funcţia de bibliotecă publică.
Este binecunoscut faptul că Biblioteca Teleki s-a constituit din cărţi pe care fondatorul le-a procurat în anii de studii în mari centre ale culturii europene şi în timpul peregrinării sale prin diferite ţări. Aproape că nu îi scapă nimic din ce avea mai valoros civilizaţia cărţii în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Biblioteca ar putea fi apreciată ca o mare citadelă a culturii universale prin valoarea colecţiilor, selecţia şi raritatea lor. Nu s-a făcut deloc economie atunci când, în Viena - important centru istoric şi cultural aflat în permanentă legătură cu pulsul marilor oraşe ale Europei - , erau oferite produse ale tiparului. Cartea făcea parte din formaţia omului politic şi de cultură, motiv pentru care nu a avut niciodată îndoieli sau reţineri privitoare la achiziţii. Pe lângă cerinţele personale de ordin intelectual, cărţile cuprindeau informaţii de valoare care meritau să fie transmise posterităţii, intenţie care implică actul de responsabilă cultură.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Monica Avram - Director Biblioteca Judeteana Mures
Biblioteca este un templu cultural care îşi deschide porţile cu cheia curiozităţii intelectuale. O bibliotecă deschisă se lasă interogată de acei oameni care ştiu să dea frâu liber dragostei de carte şi încearcă să-şi cristalizeze destinul cultural şi existenţial în preajma cărţilor, în atmosfera prietenoasă şi binevoitoare a informaţiilor valoroase.

Relaţia oamenilor cu biblioteca are o istorie îndelungată. Din antichitate şi până în prezent, lectura o fost şi va rămâne o activitate de îmbelşugare cognitivă, existenţială şi spirituală. Exercitată în contexte culturale diferite, în cadrul unor epoci istorice diverse, lectura a fost şi va continua să fie o preocupare esenţială a fiinţei umane. Cadrele culturale se modifică permanent, gusturile se schimbă, valorile estetice îşi dispută neîncetat supremaţia. Din perspectiva lecturii, trăim astăzi sub imperiul modei Umberto Eco, în timp ce strămoşii noştri şi-au declarat fascinaţia în faţa operelor lui Shakespeare sau Goethe. Preferinţa pentru diferite tipuri de texte, pentru diverşi autori, pentru multiplele domenii ale cunoaşterii şi practicii umane este în schimbare permanentă.

Pe de altă parte, secolul actual se remarcă prin diversificarea resurselor informaţionale şi prin reformularea cadrelor culturale. Ispitele noilor mijloace de comunicare generate de apariţia internetului şi de implicarea mass-mediei în existenţa noastră zilnică, sunt tot mai acute. De nezdruncinat rămâne însă, dragostea de carte, încrederea în aceşti prieteni tăcuţi, cărţile, care, nu fac zgomot dar produc seisme culturale şi ştiinţifice, care dau naştere unor neaşteptate vibraţii spirituale şi te îndeamnă cu tainic cântec de sirenă să le răsfoieşti, să le redeschizi.

Cu credinţă afirm că Biblioteca Judeţeană Mureş face parte din viaţa elevilor şi studenţilor, a profesorilor şi cercetătorilor, din viaţa tuturor categoriilor de cetăţeni români sau de alte naţionalităţi, din viaţa locuitorilor mureşeni, care îşi îndreaptă atenţia spre oportunităţile de autoperfecţionare individuală, socială, culturală şi spirituală pe care le oferă această instituţie. Percepută ca un stindard al libertăţii de exprimare, biblioteca îşi extinde tentaculele informaţionale şi încearcă să pătrundă în mijlocul societăţii, „nu, ca un simbol al trecutului, ci ca un reper important al viitorului omului şi al comunităţii”.

Veniţi la Biblioteca Judeţeană Mureş, păşiţi încrezători în acest spaţiu al libertăţii intelectuale, unde se scriu destinele profesionale sau artistice a mii şi mii de oameni. Uniţi-vă, în dorinţa de a citi, a afla şi cerceta. Lăsaţi-vă conduşi de nevoia de a intra în dialog cu marile spirite ale lumii, sfidând trecerea timpului. Aruncaţi o privire spre “oglinzile infinite ale istoriei” descifrând, în cele din urmă, marea ecuaţie existenţială a omenirii.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În anul 1913, la darea în folosinţă a Palatului Culturii din Târgu-Mureş o întreagă aripă a impunătorului edificiu a primit destinaţia de bibliotecă, pentru satisfacerea nevoilor de lectură ale populaţiei din municipiu.

În cele aproape nouă decenii de existenţă, biblioteca târgumureşeană adaugă funcţiei sale publice calităţi care o detasează de alte instituţii similare, consacrându-i valoare şi distincţie, nu numai prin volumul mare de cărţi şi documentele pe care le deţine (peste 890.000 unităţi de inventar), ci şi prin bogăţia şi varietatea sporită a informaţiilor ce le ofera populaţiei. Cititorii precum şi cei care au dirijat evoluţia pe multe planuri a instituţiei, printr-o echilibrata politică de dezvoltare şi selecţie a publicaţiilor, au avut în atenţia lor crearea unui fond de conservare (un exemplar din toate publicaţiile colecţionate), conferindu-i reale posibilităţi de cercetare în ansamblu a unei probleme dintr-un anumit domeniu, în orice moment dat.

Dacă ar fi să analizăm principalele stadii ale dezvoltării bibliotecii din punctul de vedere al constituirii colecţiilor, am delimita două perioade: prima, în care se constituie un fond de carte din numeroase donaţii, publicaţii cu o largă adresabilitate, care răspundeau cerinţelor lecturii publice în paralel cu eforturile de completare retrospectivă, etapa care se încheie la începutul ultimei conflagraţii mondiale, şi a doua, rezultată din sistemul centralizat al editurilor (1948-1989), perioada în care biblioteca achiziţionează 90-95% din producţia naţională de carte.

Sub aspectul structurii lingvistice colecţiile au fost influenţate de regimurile statale care s-au succedat în acest spaţiu în decursul timpului. Iniţial, biblioteca s-a constituit în exclusivitate pe carte de limba maghiară (cu mici excepţii în limba germană), instituind şi dezvoltând în paralel şi un fond românesc în perioada interbelică, eliminat din colecţiile sale în perioada Dictatului (1940-1944), revenind la o dezvoltare normală în conformitate cu structura de limba a populaţiei dupa această dată, până în zilele noastre. Este important faptul că în tot decursul existenţei sale, nu au fost distruse ori transferate cărţi, ele fiind retrase numai din punct de vedere al accesului publicului, fiind repuse în circuitul informaţional după încetarea restricţiilor.

Corespunzător conceptului de mare bibliotecă la Târgu-Mureş pe care o prefigurau primii ei custozi, dr.Molnár Gábor şi Aurel Filimon, s-a constituit fondul de carte rară, bibliofil>ă, constând în ediţii vechi comentate ale clasicilor greci şi latini, carte veche românească şi maghiară, transilvaneană publicaţii periodice, afişe, pliante, iconografie. Bibliotecarii care i-au urmat, dată fiind cantitatea mare de documente, enciclopedismul şi adresabilitatea acestora, au procedat la diversificarea serviciilor şi secţiilor în conformitate cu imperativele timpului şi extinderea tematică a colecţiilor.



Prima secţie desprinsă din biblioteca publică unică s-a adresat în exclusivitate cititorilor copii (1952) sub numele de Biblioteca Copiilor.



A urmat separarea fondurilor de împrumut pentru adulţi şi fondul permanent al sălii de lectură (1961), secţie specială consacrată accesului cititorilor la cartea ştiinţifică şi tehnică (1964; 1974), secţia de artă (teatrologie, arte plastice, muzică), secţie pentru publicaţii periodice, colecţii speciale şi patru biblioteci filiale în cartierele cu populaţie mai numeroasă.

Vizualizări: 98

Comentariu publicat de constantin grecu pe Ianuarie 14, 2010 la 7:44am
ESTE O MÂNDRIE SĂ EI CONTACT CU ASEMENEA LOCAŞURI DE CULTURĂ ŞI CU ASEMENEA OAMENI CARE AU SFINŢIT ŞI SFINŢESC LOCUL!NUMAI PRIN CULTURĂ UN POPOR SE DESĂVÂRŞEŞTE!
Comentariu publicat de Doina Dragus pe Ianuarie 14, 2010 la 10:06pm
Sunt tare mandra sa fac parte din acei copii care erau abonati si aveam o fisa foarte bogata de carti imprumutate de la acest minunat lacas de cultura numit pe atunci Biblioteca Copiilor.Participam la multe concursuri cu premii
tot in carti, erau organizate multe activitati culturale de la care mereu plecam cu ceva cadouri.
Doamna Monica, va multumesc mult, mi-ati trezit poate cele mai frumoase si pure amintiri din copilaria mea.
Neuitate au ramas apoi scenele de teatru de papusi din holul de la intrare.
Dragilor, daca ajungeti vreodata in Targu-Mures, nu ocoliti ci cautati sa vizitati macar aceasta Biblioteca.
Nu o sa va para rau.
Comentariu publicat de Doina Dragus pe Ianuarie 14, 2010 la 10:08pm

Meritati cu prisosinta acest buchet de flori.

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor