"Şi coborându-se la Cezareea, s-a suit (la Ierusalim) şi, îmbrăţişând Biserica, s-a coborât la Antiohia. Şi stând acolo câtva timp, a plecat, străbătând pe rând ţinutul Galatiei şi Frigia, întărind pe toţi ucenicii. Iar un iudeu, cu numele Apollo, alexandrin de neam, bărbat iscusit la cuvânt, puternic fiind în Scripturi, a sosit la Efes. Acesta era învăţat în calea Domnului şi, arzând cu duhul, grăia şi învăţa drept cele despre Iisus, cunoscând numai botezul lui Ioan. Şi el a început să vorbească, fără sfială, în sinagogă. Auzindu-l, Priscila şi Acvila l-au luat cu ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul calea lui Dumnezeu. Şi voind el să treacă în Ahaia, l-au îndemnat fraţii şi au scris ucenicilor să-l primească. Şi sosind (în Corint), a ajutat mult cu harul celor ce crezuseră; căci cu tărie şi în faţa tuturor, el înfrunta pe iudei, dovedind din Scripturi că Iisus este Hristos.(Faptele Apostolilor 18, 22-28)
***
Apostolul de astăzi este al gesturilor nobile: dragostea Apostolului Pavel faţă de comunitatea creştină şi solidaritatea în bine manifestată între Apollo, Acvila şi Priscila. Textul scripturistic ne spune că Sfântul Pavel a "îmbrăţişat" Biserica Ierusalimului, nu doar a vizitat-o. Gestul îmbrăţişării este unul intim şi dezvăluie atât familiaritate, cât şi o legătură tainică. Nu poţi îmbrăţişa fără să participi emoţional, fără să simţi. Atunci când Apostolul îmbrăţişa o comunitate, el de fapt încerca să înţeleagă şi să întărească familia formată, dorea să cunoască problemele şi căutările oamenilor.
Ca un bun păstor de suflete, el nu declanşa anchete, nu judeca la rece, ci devenea unul din comunitate, pentru a diagnostica şi vindeca rana din interior. Poţi înţelege şi ajuta pe cineva nu atunci când cercetezi un caz, ci atunci când solidarizezi cu persoana respectivă în necazul pe care îl poartă. În icoana Dreptului Judecător, Hristos Domnul stă cu braţele deschise, căutând să îmbrăţişeze pe cei care în timpul vieţii L-au îmbrăţişat pe El, doreşte să devină familiar cu toţi cei care au căutat familiaritate în comunitate, cu acei care au fost solidari şi umani.
Tot în acest fragment apostolic vedem că doi creştini, Acvila şi Priscila, îl primesc în casa lor pe Apollo, un iudeu alexandrin care învăţa "calea Domnului". Această legătură este construită pe mărturisirea comună a credinţei. Dar, pentru a se ajunge aici, trebuie să existe o casă deschisă şi oameni deschişi, dispuşi ca timpul lor să devină şi timp al mărturisirii. Atunci când primeşti pe cineva în casă devii un nobil, un boier cu inima, iar când clipa întâlnirii cu acea persoană devine ctitorie de gânduri, cuvinte şi planuri bune, devii misionar. O casă şi un suflet deschis nu sunt uitate niciodată şi pot deveni temelia unor prietenii trainice.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius