Aniversarea zilei: Victor Brauner

[altmariusart]

Victor Brauner

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Victor Brauner
Autoportret (1923)
Nume la naştere	Victor Brauner
Născut	15 iunie 1903 Piatra Neamţ
Decedat	12 martie 1966 Paris
Naţionalitate	evreu din România
Domeniu artistic	pictură
Pregătire	Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroşanu.
Mişcare artistică	impresionism, dadaism, abstracţionism, expresionism, suprarealism
Opere faimoase	Autoportret (1923), Téléventre, Suprarealistul, Viaţa interioară, Autoportret cu ochiul scos (1930)
Influenţat de	Paul Cézanne (iniţial)

Victor Brauner (n. 15 iunie 1903, Piatra Neamţ - d. 12 martie 1966, Paris) a fost un pictor şi poet suprarealist evreu, originar din România.

Biografie

Familia

Victor Brauner a fost fiu al unui fabricant de cherestea din Piatra Neamţ şi frate al folcloristului Harry Brauner, respectiv cumnat (târziu) al folcloristei şi artistei plastice Lena Constante.

Studii

Victor Brauner urmează şcoala primară la Viena, unde familia se stabileşte pentru câţiva ani. După revenirea familiei sale în ţară, în 1914, Victor îşi continuă studiile la Şcoala evanghelică din Brăila; în această perioadă începe să-l pasioneze zoologia.

Frecventează Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (1919 - 1921) şi Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroşanu.

Cariera artistică

Vizitează oraşele Fălticeni şi Balcic, şi începe să picteze peisaje "cezanniene". Apoi, după propria-i mărturisire, trece prin toate fazele: "dadaiste, abstracţioniste, expresioniste". În 1924, la 26 septembrie, are loc prima sa expoziţie personală, la Bucureşti, la "Galeriile Mozart". În această perioadă îl întâlneşte pe poetul Ilarie Voronca, cu care va înfiinţa revista 75 HP, în care Victor Brauner publică manifestul "Pictopoezia" şi un articol "Supra-raţionalismul". Pictează şi expune "Cristos la Cabaret" (în maniera pictorului Georg Grosz) şi "Fata din fabrică" (în maniera lui Holder). Participă la expoziţia "Contimporanul" (noiembrie 1924). În 1925 face primul voiaj la Paris, de unde se întoarce în ţară, la Bucureşti în 1927.

Victor Brauner: Téléventre

În perioada 1928 - 1931 colaborează la revista "Unu", revistă de avangardă, cu concepţii dadaiste şi suprarealiste, în care publică reproduceri după majoritatea tablourilor şi desenelor sale: "desene limpezi şi portrete făcute de Victor Brauner prietenilor săi, poeţi şi scriitori".

La Paris

În 1930 se instalează la Paris, unde îl întâlneşte pe Brâncuşi, care-l iniţiază în arta fotografică. Tot în această perioadă se împrieteneşte cu poetul român Benjamin Fondane şi îl întâlneşte pe Yves Tanguy, care-l va introduce mai târziu în cercul suprarealiştilor. Locuieşte pe strada Moulin Vert, în acelaşi imobil cu Giacometti şi Tanguy. În acest an pictează "Autoportretul cu ochiul scos", temă premonitorie.

Victor Brauner - Suprarealistul, 1947 - Foundation Peggy Guggenheim, Veneţia

În 1933 are loc prima expoziţie personală la Paris, la "Gallerie Pierre", prezentată de André Breton. Sunt expuse o serie de tablouri în care tema ochiului e mereu prezentă: "Puterea de concentrare a domnului K" şi "Straniul caz al domnului K" sunt tablouri pe care André Breton le compară cu piesa "Ubu Roi" a lui Alfred Jarry, "o imensă satiră caricaturală a burgheziei."

Victor Brauner participă la toate expoziţiile suprarealiste.

În România

În 1935 revine în ţară, la Bucureşti. Se încadrează aici în rândurile Partidului Comunist din România^[1] pentru scurtă vreme şi fără o înregimentare expresă. La 7 aprilie 1935 are loc vernisajul unei expoziţii personale, în sala Mozart. Despre aceasta, Saşa Pană, în romanul autobiografic "Născut în 02" scrie: "7 aprilie 1935... Expoziţie de factură suprearealistă".

Victor Brauner Viaţa interioară, 1939 - Museum of Modern Art, New York

Catalogul prezintă 16 picturi cu un vers, cu o imagine suprararealistă, delicioase prin insolitul lor, poate creaţii ale unui dicteu automat şi, precis, fără nici o referire la pânza respectivă. Sunt redactate în franceză. Savoarea lor se păstrează şi în româneasca lor transpunere. Expoziţia a prilejuit apariţia în ziare şi reviste a numeroase, interesante articole critice şi luări de atitudine cu privire la suprarealismul în arte şi literatură.

Alte aprecieri despre participările lui Brauner la expoziţii suprarealiste: "Acest curent cu toata aparenţa sa de formulă absurdă... este un punct de tranziţie spre arta care vine." (D. Trost, în "Rampa" din 14 aprilie 1935). În "Cuvântul Liber" din 20 aprilie 1935, în articolul "Expoziţia lui Victor Brauner", Miron Radu Paraschivescu scria: "Faţă - de exemplu - de ceea ce putem vedea în sălile de expoziţie vecină lui Victor Brauner, pictura acestuia însemnează integrare, atitudine care, în măsura artisticului, este socială, fiindcă V. Brauner ia atitudine prin însăşi factura şi ideologia plasticii lui."

În ziua de 27 aprilie, creează ilustraţiile pentru culegerea de poeme a poetului Gellu Naum "Drumeţul incendiar" şi "Libertatea de a dormi pe frunte".

Din nou în Franţa

În 1938 se întoarce în Franţa. La 28 august, pierde ochiul stâng într-o dispută violentă care a avut loc între Dominquez şi Esteban Frances. Victor Brauner, încercând să îl apere pe Esteban, a fost lovit cu un pahar aruncat la Dominquez: premoniţia s-a adeverit. Episodul îl inspiră pe scriitorul argentinian Ernesto Sabato care îl foloseşte în romanul său "Despre eroi şi morminte".

În acelaşi an o întâlneşte pe Jaqueline Abraham care-i va deveni soţie. Creează o serie de picturi numite "lycantrope" sau uneori "chimere". În 1940 părăseşte Parisul însoţit de Pierre Malbille. Locuieşte câtva timp la Perpignan, la Robert Rius, apoi la Cant-Blage (în Pirineii Orientali) şi la Saint-Felin d'Amont, unde are domiciliu obligatoriu, dar păstrează legăturile cu suprarealiştii refugiaţi la Marsilia.

În 1941 obţine permisiunea de a locui în Marsilia. Grav bolnav, este internat în clinica "Paradis".

Pictează "Preludiu la o civilizaţie" (aflată în colecţia Gelman). După război, ia parte la bienala din Veneţia; călătoreşte în Italia. În 1959 se instalează în atelierul din strada Lepic. În 1961 călătoreşte în Italia. Se instalează la Varangéville, unde lucrează în cea mai mare parte a timpului.

În 1965, creează un ansamblu de tablouri-obiecte pline de inventivitate şi vioiciune, regrupate sub titlurile "Mythologie". şi "Fêtes des mythes". Mitologia lumii moderne, unde omul este infăţişat cu umor, tandreţe şi pesimism totodată, înstrăinat de noile sale "mame" care sunt "L'automoma" şi "L'aeroplapa". Critica sau acceptarea acestei lumi, altădată "atât de înspăimântătoare" şi în care "realitatea devenea un lucru teribil de vătămător", dar pe care viaţa a făcut-o mai acceptabilă. Nu se va nega că aceste tablouri, pictate la Varangéville, în 1964 la Athanor, unde Victor Brauner s-a retras, sunt viziunile pline de umor şi de fantezie a lumii viitorului, pe care voia să ni le lase, ca un dar (sărbătoare) pe care ni-l oferă ea acum. În această Mitologie se află şi ultimul tablou prevestitor "La fin et le debut" (realizat în 1965) care aminteşte că "dacă viaţa pictorului s-a sfârşit, opera lui însă începe să trăiască" (Dominique Bozo, în "La petit journal des grandes Expositions" - "Victor Brauner" - au Musée National de l'Art moderne - Paris du 2 juin au 28 septembre 1977").

În 1966 este ales pentru a reprezenta Franţa la Bienala din Veneţia, unde o sală întreagă îi este consacrată.

Sfârşitul vieţii

La 12 martie 1966, Victor Brauner moare la Paris, în urma unei boli îndelungate. Mormântul său, aflat în cimitirul Montmartre, are ca epitaf o frază extrasă din Carnetele sale: "Peindre, c'est la vie, la vraie vie, ma vie"^[2].

Carnetele pictorului cu însemnări personale, pe care acesta le-a dat lui Max Pol Fouchet, conţin în parte "cheia" creaţiei sale: "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştei mele...".

Bibliografie

• A. Jouffroy, Victor Brauner, Paris, 1966
• S. Alexandrian, Dessins de Victor Brauner, Paris, 1966
• W. Hoffmann, Victor Brauner, Amsterdam, 1955
• Amelia Pavel, Victor Brauner (album), Bucureşti, Editura Arc 2000, 1999
• Emil Nicolae, Victor Brauner - la izvoarele operei (album monografic), Editura Hasefer, 2004
• Sarane Alexandrian, Victor Brauner, Iaşi, Editura Junimea, 2005
• Emil Nicolae, Patimile după Victor Brauner, Bucureşti, Editura Hasefer, 2006

Note şi referinţe

1. ^ Eugen Simion: Avangarda românească (I), în ziarul Ziua, nr. 4190 / 22 martie 2008 (autorul citează afirmaţiile lui Stelian Tănase, care susţine că artişti suprarealişti români ca Victor Brauner, Jules Perahim sau Geo Bogza erau agenţi ai N.K.V.D (poliţia politică a Sovietelor).
2. ^ În traducere românească: A picta este viaţa, adevărata viaţă, viaţa mea.

Legături externe

Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Victor Brauner

• ro Complexul Muzeal Judeţean Neamţ: Biografie Victor Brauner
• ro Pavel Şuşară: Victor Brauner şi România, în revista Calende, nr.1 (113)/ianuarie-martie 2005
• en Guggenheim Museum: Victor Brauner - Biography
• en 3D-Dali.com :Painters Biographies - Victor_Brauner
• de Zentralinstitut für Kunstgeschichte - OPAC: Victor Brauner: paintings, encaustics, drawings; 1932 - 1959 / Bodley Gallery; New York, 1961. – 2 Faltbl. : zahlr. Ill. (date catalog expoziţie personală Victor Brauner, Bodley Gallery; New York, 27.03 - 15.04.1961)
• en Metropolitan Museum of Art - Works of art: Prelude to a Civilization, 1954 - Victor Brauner (Romanian, 1903–1966)
• Imagini Google: Victor Brauner (imagini din opera pictorului

[Nicoleta Cimpoae]

Victor Brauner était un peintre dadaïste puis surréaliste qui a fait partie de l'importante communauté d'artistes et intellectuels roumains de Paris avec Constantin Brâncuşi, Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugène Ionesco, Panaït Istrati et Tristan Tzara.
Sa jeunesse est marquée par deux faits importants : d'une part, la révolte en Moldavie et les séances de spiritisme de son père auxquelles il assiste en secret, et, dautre part, le souvenir laissé par létrange excitation provoquée par le passage de la comète de Halley en 1911, qui, pour beaucoup, annonçait la fin du monde. La famille Brauner sinstalle pendant quelques temps à Hambourg, puis à Vienne (1912) et revient à Bucarest en 1914.
Il étudie à l'école des Beaux-Arts de Bucarest de 1919 à 1921. En octobre 1924, il expose ses œuvres et édite, avec Ilarie Voronca, une revue Dada "75 H.P." (un seul numéro) dans laquelle il écrit le manifeste de la "picto-poésie". Ni tout à fait peinture, ni tout à fait poésie, la "picto-poésie" juxtapose des formes géométriques différenciées selon la couleur et la touche du pinceau, où s'inscrivent des lettres tracées à la main ou au pochoir, formant dans l'esprit à la fois futuriste, dadaïste et constructiviste, un vocabulaire dont la signification ne prend sens que par leur inscription sur la toile et soulignent l'expression dynamique de l'image.
« Salomé »
Un premier voyage à Paris, en 1925, lui fait découvrir Giorgio De Chirico et les surréalistes. Mais ce n'est qu'en 1932, installé à Paris, qu'il prend contact avec ces derniers grâce à Yves Tanguy. Il commence une série de tableaux autour du symbole de l'œil énucléé.
« Autoportrait » (1931), « La Porte » et « Paysage méditerranéen » (1932).
En 1934 a lieu sa première exposition parisienne à la galerie Pierre. André Breton préface le catalogue : « Le désir et la peur président par excellence au jeu qu'il mène avec nous, dans le cercle visuel très inquiétant où l'apparition lutte crépusculairement avec l'apparence. »
« L'Étrange K de Monsieur K »
Après un retour à Bucarest, en 1935, il revient à Paris en 1938 et partage l'appartemment d'Yves Tanguy. Il rencontre Jacqueline Abraham qu'il épousera en 1946.
Dans la nuit du 27 au 28 août 1938, lors dun chahut entre Oscar Dominguez et Esteban Francés, il est atteint en plein visage par un verre qui le prive définitivement de son œil gauche .
Jusqu'à la déclaration de guerre de septembre 1939, le peintre traverse une période dite des « Chimères ».
« Espaces psychologiques », « La Ville ».
Après la défaite de juin 1940 et l'occupation partielle de la France par l'armée allemande, Victor Brauner se réfugie dans la famille du poète Robert Rius (dont il vient d'illustrer le recueil Frappe de l'Echo) à Perpignan. Il loge à Canet-plage, puis est en résidence surveillée à Saint-Filiu d'Amont.[réf. nécessaire]En novembre, il est à la villa Air-Bel à Marseille, avec d'autres artistes comme André Breton, Max Ernst, Wifredo Lam, et le militant révolutionnaire Victor Serge, dans l'espoir d'obtenir un visa pour quitter le pays et échapper à la répression. Son attente étant vaine, il est alors caché en Provence par René Char. La précarité de sa vie le contraint à s'adapter et utiliser le peu de matériau dont il dispose. Ainsi, il peint à la cire, matière à qui il donne une valeur alchimique, voire ésotérique.
« Devenir non devenant » (1943), « Analogie animale » (1945), « Triomphe du doute », « Motan de Lune » (1946).
En 1947, il participe à l'Exposition internationale surréaliste, à la galerie Maeght et présente son être-objet le « Loup-table ».
Après cette exposition, il quitte le groupe surréaliste. Sa peinture s'assombrit jusqu'à devenir presque monochrome tandis que les titres de ses œuvres renouent avec l'humour Dada : « Orgospoutnique », « Autonoma », « Aeroplapla », « Poisson à roulettes ».
Malade et inquiet du sort des Roumains illégaux en France, Brauner ira à Zurich puis à Ronco.
Il meurt à 63 ans des suites d'une longue maladie. Inhumé au cimetière de Montmartre, sur sa tombe est inscrit en épitaphe une phrase extraite de ses carnets : « PEINDRE CEST LA VIE, LA VRAIE VIE, MA VIE. »
L'ensemble de son œuvre est répartie entre les Centre Georges Pompidou et le Musée d'Art moderne de Paris et le Musée d'Art moderne de Strasbourg.