altmarius

cultură şi spiritualitate

Ludovico Ariosto

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ludovico Ariosto

Ludovico Ariosto (*8 septembrie 1474, Reggio Emilia - †6 iulie 1533, Ferrara) a fost un poet italian din epoca Renașterii, cunoscut mai ales ca autor al poemului eroic "Orlando furioso" (1516).

Viața și Opera

Ludovico Ariosto se naște pe 8 septembrie 1474 în Reggio Emilia, fiu al Dariei Malaguzzi Valeri și al contelui Niccolò Ariosto, căpitan al castelului din acel oraș. Familia se mută în 1481 la Rovigo, unde tatăl devine comandant de garnizoană la curtea ducelui d'Este, apoi în 1484 la Ferrara. În timp ce Italia era zdruncinată de războaiele dintre Franța și Spania purtate prin provinciile ei, Ferrara reprezenta o zonă de stabilitate.

Între 1489 și 1494, Ariosto studiază dreptul la Universitatea din Ferrara, în același timp intră în contact cu diverși literați și umanști, ca Ercole Strozzi sau Pietro Bembo, cel ce avea să ajungă mai târziu cardinal și exeget al lui Petrarca. Abandonează studiul jurisprudenței și se dedică literaturii latine, începând să scrie versuri, fie în latină, cu caracter liric amoros sau elegiac, " De diversis amoribus", "De laudibus Sophiae ad Herculem Ferrariae ducem primum", fie în italiană, "Rime" (publicate postum în 1546).

În 1502, Ariosto devine căpitan al castelului din Canossa și intră în serviciul cardinalului Ippolito d'Este, pentru care scrie și înscenează primele piese de teatru ale literaturii italiene, în majoritate comedii ("La cassaria", 1508 sau "I suppositi" 1509 - reprezentată mai târziu în 1519 la Roma cu decoruri executate de Rafael în prezența Papei Leon al X-lea).

Orlando furioso, ediţie din 1536

În anul 1516 apare prima ediție a operei sale majore, "Orlando furioso", considerată continuarea poemului epic "Orlando Innamorato" (1487) a poetului Boiardo, pe teme eroice și cavalerești din timpul lui Carol cel Mare în luptă cu Sarazinii, arabi din peninsula Iberică, având ca erou principal pe cavalerul Roland (în italiană "Orlando"). Poemul este scris în versuri "octaverine", fiecare strofă constând din opt versuri endicasilabice rimând între ele. Este considerat cea mai frumoasă operă în genul poemului eroic din câte au fost scrise și, de la prima sa apariție, s-a răspândit rapid în toată Europa, exercitând o puternică influență asupra dezvoltării literaturii Renașterii.

Orlando furioso, pagină de copertă a unei ediţii moderne

În criză financiară, acceptă în 1521 din partea ducelui Alfonso din Ferrara o slujbă administrativă într-o regiune muntoasă sălbatică din Garfagnana, unde rămâne până în 1525. Întors la Ferrara, este chemat să facă parte din "Maestrato dei Savi" ("Consliul înțelepților") și este numit supraintendent al spectacolelor de la curtea ducală. În 1528 scrie o nouă comedie, "Lena", și însoțește pe ducele Alfonso în escorta de onoare a împăratului Carol Quintul, în trecere prin Modena.

Ariosto petrece ultimii ani ai vieții în vila sa din "Mirasole", lucrând la revizuirea poemului "Orlando furioso", a cărui ediție definitivă apare în 1532. Îmbolnăvit de enterită, moare pe 6 iulie 1533. În 1809 este reînhumat în sala mare a Bibliotecii "Ariostea" din Ferrara.

Legături externe

Vizualizări: 65

Comentariu publicat de silvian dobre pe Ianuarie 15, 2011 la 10:50am
MULTUMESC FRUMOS  !

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor