Agenda liturgică 2014
luni, 23 iunie 2014
Sf. m. Agripina (sec. III). În timpul săpt. Ap şi Ev săpt. a 3-a dR. Rm 7,1-13; Mt 9,36-10,8.
http://www.bru.ro/agenda-liturgica/
Lecturile zilei: Rm 7,1-13 Mt 9,36-10,8
Rm 7,1-13: Oare nu ştiţi, fraţilor - căci celor ce cunosc Legea vorbesc - că Legea are putere asupra omului, atâta timp cât el trăieşte? Căci femeia măritată e legată, prin lege, de bărbatul său atâta timp cât el trăieşte; iar dacă i-a murit bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului. Deci, trăindu-i bărbatul, se va numi adulteră dacă va fi cu alt bărbat; iar dacă i-a murit bărbatul este liberă faţă de lege, ca să nu fie adulteră, luând un alt bărbat. Aşa că, fraţii mei, şi voi aţi murit Legii, prin trupul lui Hristos, spre a fi ai altuia, ai Celui ce a înviat din morţi, ca să aducem roade lui Dumnezeu. Căci pe când eram în trup, patimile păcatelor, care erau prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducem roade morţii; Dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ţinuţi robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche. Ce vom zice deci? Au doară Legea este păcat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut păcatul, decât prin Lege. Căci n-aş fi ştiut pofta, dacă Legea n-ar fi zis: Să nu pofteşti! Dar păcatul, luând pricină prin poruncă, a lucrat în mine tot felul de pofte. Căci fără lege, păcatul era mort. Iar eu cândva trăiam fără lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viaţă; Iar eu am murit! Şi porunca, dată spre viaţă, mi s-a aflat a fi spre moarte. Pentru că păcatul, luând îndemn prin poruncă, m-a înşelat şi m-a ucis prin ea. Deci, Legea e sfântă şi porunca e sfântă şi dreaptă şi bună. Atunci, ce era bun s-a făcut pentru mine pricina morţii? Nicidecum! Ci păcatul, ca să se arate păcat, mi-a adus moartea, prin ceea ce a fost bun, pentru ca păcatul, prin poruncă, să fie peste măsură de păcătos.
Mt 9,36-10,8: Şi văzând mulţimile, I s-a făcut milă de ele că erau necăjite şi rătăcite ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerişul e mult, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului, ca să scoată lurcători la secerişul Său. Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: Întâi Simon, cel numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu şi Ioan fratele lui; Filip şi Vartolomeu, Toma şi Matei vameşul, Iacov al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu; Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut. Pe aceşti doisprezece i-a trimis Isus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; Ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.
Lecturile sunt luate din Biblia ortodoxă. Dat fiind că versetele încep cu literă mare, iar aici au fost puse unele după altele, în mijlocul proproziţiilor apar în mod nejustificat cuvinte cu majusculă. Într-o altă versiune textele vor fi parcurse şi aranjate corespunzător. Trimitele pentru lecturi sunt aşa cum apar ele în agenda liturgică pe 2014 apărută la Casa de Editură Viaţa Creştină.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius