Abolirea „pensiilor speciale”. O altă diversiune

[pagina română]

https://www.qmagazine.ro/abolirea-pensiilor-speciale-o-alta-diversi...

Românii sunt supărați. Și au de ce. Problema este că nu știu prea bine de ce nu le merge bine. Un context perfect de a-i manipula pentru cei care vor să îi piardă. Strategia folosită este clasică: dezbină și stăpânește!

DE VINĂ SUNT PENSIONARII

Am trăit să o aud și pe asta: un lider USR declară public că „pensionarii au distrus România!” Evident, o declarație fără argumente, dar nemulțumiții în căutare de vinovați nu au nevoie de explicații.

În contextul românesc actual putem parafraza foarte bine o glumă amintită de Hannah Arendt, care circula în Germania interbelică, cu referire la evrei, și la care marele politolog se referea în efortul identificării originilor totalitarismului. Înlocuind cuvântul „evreu” cu cuvântul „pensionar” ajungem la următoarea versiune. „Unul spune: «Din cauza pensionarilor ne-am prăbușit!» Altul răspunde: «Ai dreptate! Din cauza pensionarilor și a bicicliștilor!» La care primul reacționează contrariat: «De ce din cauza bicicliștilor?!» Iar replica vine imbatabilă: «Dar de ce din cauza pensionarilor?!»”

Aversiunea împotriva celor vârstnici care, chipurile, ar răpi viitorul tineretului, apăsând asupra prezentului acestuia cu obligația de a-i întreține pe cei expirați și neajutorați, consumatori neproductivi, este specifică tuturor ideologiilor de extremă dreaptă. Ea s-a găsit din plin în doctrina și practica fascistă și nazistă care au însângerat omenirea. Cei care azi în România reiau asemenea teze își declină astfel identitatea. În realitate, pensionarii sunt una dintre cele mai nefericite categorii sociale din România, atât din punct de vedere material, cât și din punctul de vedere al păstrării demnității umane.

---

---

O bună idee ar fi renuțarea la impozitarea pensiilor, care este o aberație, întrucât pensia nu este venit, ci plată datorată ca urmare a primelor de asigurare plătite anterior de pensionar din salariul său impozabil. Pensionarul își plătește astfel pensia. De ce să îl impozitezi? O astfel de măsură nu trece prin capul opoziției de astăzi. Cu atât mai puțin îi va trece dacă va ajunge la putere și va trage de buget pentru a-și întreține clientela politică.

Pe de altă parte, principala problemă nu este aceea că unii au pensii prea mari (deși excese care ar trebui corectate există), ci că decalajul între pensiile mari și cele mici este prea mare. Problema nu se rezolvă însă prin reducerea pensiilor mari, singurele care asigură pensionarilor o viață decentă (desigur făcând abstracție de cele excesiv de mari, care sunt, însă, puține). Ideea primitivă de a-i sărăci pe cei care au, oferind astfel o compensație psihologică celor care nu au, în loc de a-i aduce și pe aceștia în situația de a avea, aparține de asemenea, regimurilor autoritar-populiste. Pensiile trebuie aliniate în sus, iar nu în jos. Egalitatea spre care tindem trebuie realizată în bunăstare, iar nu în sărăcie.

Politica haiducească a stângii radicale, potrivit căreia trebuie luat de la bogați ca să dăm la săraci nu este aplicabilă, în cazul României cel puțin.

Așa-zisele „pensii speciale” sau ceea ce am putea numi pensii mari, care se plătesc în prezent, însumează o valoare atât de mică încât abia dacă se simt în buget.

Soluțiile sunt altele. Nu este aici locul să le prezentăm. În orice caz, trebuie găsite căi pentru ca pensiile mici să crească cu un pas care să le apropie de cele mari, permițându-le tuturor să acopere coșul zilnic al unei vieți decente. Aceasta în paralel cu crearea condițiilor ca pensionarii să fie implicați în activități socialmente utile în așa fel încât, fără a ocupa locurile de muncă ale generațiilor mai tinere, să poată contribui, direct sau indirect, la creșterea avuției comune apte a le susține pensiile.

Este vorba aici de politici despre care, cei ce se plâng de povara părinților și bunicilor care nu mor suficient de repede spre a le permite creșterea cheltuielilor de lux, nu aduc vorba. Promisiunea lor este o societate a excluderii bătrânilor, iar nu una în care toate generațiile să trăiască împreună în armonie.

Ironia este că tot ei susțin căsătoria între persoane de același sex, care, evident, nu produce descendenți. De aceea, pe măsură ce natalitatea va scădea, ne putem aștepta că vor dori și legiferarea eugeniei și eutanasierii. Este logic, nu-i așa?

Poate că, în paralel cu desființarea impozitării pensiilor, ar putea fi introdus un impozit pe pensiile foarte mari (să zicem cele care depășesc zece mii de lei), dar asta simultan cu impozitarea averilor foarte mari sau obținute prin donații foarte generoase (precum cea a junelui Andrei Caramitru, care a acumulat la o vârstă fragedă și fără a se afunda în datorii, averi la care alții nu visează nici la vârsta pensionării). Cu siguranță, impozitele din urmă vor aduce la buget mai mulți bani pentru mărirea pensiilor mici, decât impozitarea pensiilor mari. Este un calcul la îndemâna oricui dorește să discute serios această problemă.

Peste 9 miliarde de lei au fost bugetați în 2018 pentru plata pensiilor speciale, din care peste 8 miliarde pentru plata pensiilor militare de stat și 1 miliard pentru plata pensiilor de serviciu.

UNDE SUNT PENSIONARII DE ALTĂDATĂ?

În primele decenii post-comuniste, respectiv în perioada 1990-2010, niciun politician în căutare de voturi nu ar fi îndrăznit să afirme că pensionarii iau oxigenul țării. De ce? Pentru că, pe atunci, pensionarii formau un bazin electoral la care oricine tânjea. Nimeni nu îndrăznea să îi alieneze.

Unii erau „nostalgici” și votau cu stânga. Alții erau „vindicativi” și votau cu dreapta. Toți aveau însă ceva în comun: ieșeau la vot. Fie că aveau școala civică din vremea monarhiei, fie pe cea comunistă, cu toții fuseseră educați să voteze. Acei pensionari încă mai credeau, pe drept sau pe nedrept, că între calitatea vieții lor – individuale și colective – și votul lor există o legătură.

Și astăzi masa pensionarilor este mare. Aceștia nu mai sunt însă pensionarii de altădată. Pensionarii de azi nu mai votează. Inclusiv cei care au ieșit la pensie la vârste timpurii, după ce au servit în munci considerate foarte grele sau periculoase. Cei care, la tinerețe, și-au bătut joc de vot, din indiferent ce motive, nu își vor schimba atitudinea la bătrânețe.
Și dacă nu votează, la ce bun să îi menajezi? Mai bine îi folosești ca țintă pentru cei ale căror sentimente de insatisfacție personală transformate în ură trebuie canalizate.

Spre deosebire de partidele anilor 1990, care voiau să fie percepute de cetățeni ca fiind de stânga sau de dreapta, și care se străduiau să propună programe politice, mai mult sau mai puțin inspirate, partidele de azi, complet sterile din punct de vedere ideologic și programatic, nu mai caută votanți, ci vinovați. Neputând strânge voturi în favoarea lor, au înțeles că este cu mult mai simplu să strângi voturi împotriva altora. Ceea ce se poate face prin stârnirea urii la adresa unor categorii socio-profesionale în contul cărora treci fără nicio noimă toate pierderile individuale și colective ale celorlalți. Una dintre aceste categorii sunt pensionarii, cu specia lor cea mai odioasă, pensionarii cu pensii speciale.

Dacă altădată pensionarii aduceau voturi în mod direct, acum ei le aduc indirect, prin intermediul celor care vor să le ia pensiile. Funcția electorală a pensionarilor nu s-a redus, dar dacă în trecut ei erau primii destinatari ai
promisiunilor, astăzi sunt primii destinatari ai amenințărilor. Demagogiei iubirii i-a luat locul demagogia urii. Ipocrizia protecției sociale a fost înlocuită de cinismul luptei de clasă. Cândva pensionarii erau invitați la o masă pe care nu se aflau destule bucate. Astăzi ei sunt izgoniți de la masa în jurul căreia s-au adunat prea mulți gurmanzi.

Aproape 160.000 de pensii speciale se plătesc anual în România.

CÂT DE NESIMȚITE SUNT PENSIILE NESIMȚITE?

Ministrul de Finanțe, Eugen Orlando Teodorovici, a crezut că va spori popularitatea Guvernului PSD dacă va impozita pensiile așa-zise „speciale”, valorificând astfel în folosul electoral al stângii ura împotriva pensionarilor, sădită cu hărnicie de dreapta. Și-a dat seama imediat, însă, că un atare populism va aduce la buget sume cu mult mai mici decât ura reactivă adusă la urne de foștii beneficiari ai „pensiilor nesimțite” – concept propagandistic la fel de obscur în formă și de reacționar în conținut ca și cel de „penali”.

https://www.qmagazine.ro/wp-content/uploads/2019/01/Ministrul-Eugen-Teodorovici-despre-bugetul-anului-2019-QMagazine-300x200.jpg 300w, https://www.qmagazine.ro/wp-content/uploads/2019/01/Ministrul-Eugen... 768w, https://www.qmagazine.ro/wp-content/uploads/2019/01/Ministrul-Eugen... 1080w" sizes="(max-width: 1024px) 100vw, 1024px" />

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat la mijlocul lunii iulie că vrea să introducă o „taxă de solidaritate” pentru pensiile speciale mai mari de 10.000 de lei.

În fond, ce este cu aceste pensii și cam cine sunt cei îndreptățiți să le încaseze? Ciudat este faptul că nimeni nu are curajul să explice oamenilor cum stau lucrurile.

Acestea sunt măsuri afirmative constând în indemnizații care compensează, după pensionare, o serie de obligații îndeplinite de pensionar în conexiune cu funcția deținută, fie anterior pensionării, fie ulterior acesteia, dar în legătură cu munca anterioară, și care nu au putut fi acoperite prin sistemul asigurărilor pentru pensie. Avem de a face, deci, cu o discriminare pozitivă al cărei scop este unul privind echitatea, dar și siguranța socială. Prin urmare, nu vorbim de privilegii, ci despre plată în condițiile echilibrului drepturilor cu obligațiile.

Sunt profesii, precum cele militare, care nu pot fi practicate până la adânci bătrâneți. Mai ales militarii care îndeplinesc misiuni în teatrele de operații din zonele de război sunt supuși unor eforturi fizice și psihice care îi uzează rapid și justifică pensionarea lor timpurie. Aceștia nu au timpul necesar în a vărsa contribuții pentru asigurările sociale care să le aducă o pensie pe măsura valorii sociale a muncii depuse. În toată lumea civilizată, veteranii se bucură de indemnizații suplimentare față de pensie după ce ajung în retragere. Nu este un privilegiu, ci plata amânată a unei munci care nu a putut fi plătită integral la justa ei valoare la data prestării.

Sunt funcții de importanță socială maximă care pretind ocupantului lor să nu desfășoare în paralel nicio altă activitate lucrativă. Magistrații și parlamentarii, de pildă, nu pot fi membri în consiliile de administrație ale societăților comerciale și nici nu au dreptul de a presta alte munci salarizate, cu excepția celor din învățământ. Desigur, ei primesc salarii mari, dar asta în raport cu alți salariați bugetari.

Câștigurile unui judecător sunt cu mult mai mici decât ale unui avocat de succes, iar cele ale unui parlamentar, infinit mai mici decât ale unui director de bancă. În plus, la data pensionării, este prea târziu pentru ei să se apuce cu adevărat de munci aducătoare de venituri rezonabile în sectorul privat. Compensarea acestui dezavantaj se regăsește în indemnizația cu care se suplimentează pensia obișnuită. O indemnizație, deci, iar nu o pensie propriu-zisă, care are, așa cum am arătat, logica ei.

Există uneori și interesul societății de a deschide celor mai tineri intrarea în sectoare de activitate cu importanță socială ridicată și cu salarizări pe măsură. Ascensorul social trebuie să și urce oameni, nu doar să îi coboare. Asigurarea unei indemnizații suplimentare la pensie îi determină pe ocupanții unor asemenea posturi să nu se cramponeze de ele. E o politică la care apelează frecvent statele. Efectul ei social este pozitiv și el justifică pe deplin „pensia specială”. Cine se uită doar la cauză și ignoră efectul nu poate înțelege rostul amintitei „discriminări” și cere un tratament egal care până la urmă este mult mai scump. Căci, în natură, noi suntem inegali. Sunt persoane care, în virtutea funcției deținute, au acces la date secrete ultrasensibile cu caracter politic, economic, tehnic, militar etc.

Gestionarea acestora justifică salarii ridicate, de natură a oferi un anumit nivel de viață. Ce se întâmplă după pensionare? Dacă nivelul de viață respectiv nu poate fi cât de cât menținut, cel în cauză va încerca să își rotunjească veniturile prin comercializarea informațiilor pe care le deține. Este frumos? Nu este! Dacă o face, să fie aspru pedepsit! – vor zice unii. Desigur, aceasta este o soluție. În practică s-a constatat că o asemenea soluție nu îi descurajează pe cei care au nevoie de bani, (precum) și, dincolo de pedeapsă, nici nu asigură recuperarea prejudiciului.

De aceea trebuie asociată cu terapii de prevenție, printre care și asigurarea unor venituri speciale postpensionare. Păstrate în limitele bunului-simț, asemenea venituri nu afectează bugetul de stat nici pe departe pe cât l-ar afecta divulgarea secretelor comercializate mai mult sau mai puțin licit.

Mai sunt și unii care, pe perioada activității în funcții politice sau administrative, au competența de a lua decizii implicând fonduri importante din bugetul public sau au acces la contracte publice. Aceștia vor fi tentați să utilizeze excesiv asemenea posibilități pentru a strânge bani albi pentru zilele negre ale pensiei. Dreptul la o pensie suplimentară poate preveni asemenea excese. Evident, excesele, abuzurile sunt interzise prin lege. Nicio lege nu poate schimba însă natura umană. O politică bună este aceea care reduce tentația comportamentelor deviante, iar nu cea care urmărește doar pedepsirea acestora. Nu este un ideal acela de a transforma țara într-un penitenciar perfect.

DISCRIMINARE POZITIVĂ, DAR NIMIC FĂRĂ MĂSURĂ

Dincolo de cele scrise până acum, mai este un aspect, de regulă, complet ignorat. Cei care cu adevărat își folosesc funcția ca o trambulină a îmbogățirii, nu au nevoie de „pensii speciale”. Pentru cei lacomi și corupți, averea nu se face din pensie, iar viața de lux nu din pensie se finanțează. Aceștia sunt chiar împotriva pensiilor speciale, întrucât discuțiile legate de pensii pun asupra activității lor o lumină care poate descoperi vederii tocmai adevărata sursă a câștigurilor și averii lor.

Puțini cunosc povestea dezbaterilor de acum mai mulți ani din grupul parlamentar majoritar, anterior votului privind indemnizația specială pentru limita de vârstă. Curentul general era ostil adoptării respectivei legi. Motivul? „Nu dă bine la populație.” Cineva a întrebat: „Poate că nu dă bine, dar nu este oare just ca parlamentarii, care au legiferat timp de peste un deceniu, la vârsta lor cea mai productivă, fără a avea voie să obțină venituri din alte activități remunerate, să primească o indemnizație adăugată pensiei egală cu câteva sute de euro?” Răspunsul nu a schimbat argumentul: „O fi just, dar publicul nu înțelege și pierdem voturi. Prin urmare este suficientă și o pensie obișnuită.” La care deputatul Bogdan Niculescu-Duvăz a strigat: „Bine, stimați colegi, și noi ăștia care nu am furat ce facem?” După aceea, votul final a fost pozitiv.

„Pensiile speciale” sunt recompensa și stimulentul demnitarilor care nu au abuzat de funcție. Merită ei penalizați? Ceilalți nu au nevoie de nicio pensie. Astăzi, dezbaterea despre desființarea pensiilor speciale îi ajută să abată atenția de la izvorul discutabil al averii lor și să mai adune niște voturi de la fraieri.

„Pensiile speciale sunt un furt!” – strigă liderii PMP, în frunte cu Traian Băsescu-Petrov, moșierul de la Nana, sperând să mai ajute astfel STS la măsluirea rezultatului alegerilor, cu câteva voturi reale obținute de le cetățenii turmentați.

https://www.qmagazine.ro/wp-content/uploads/2019/03/Traian-Băsescu-deschide-lista-PMP-la-europarlamentare-QMagazine-300x200.jpg 300w, https://www.qmagazine.ro/wp-content/uploads/2019/03/Traian-Băsescu-deschide-lista-PMP-la-europarlamentare-QMagazine-768x512.jpg 768w" sizes="(max-width: 960px) 100vw, 960px" />

Eugen Tomac şi Traian Băsescu

Propaganda penelisto-useristă face acum mare caz de decizia noului guvern conservator grec de a anula dreptul la pensiile speciale și vede în asta un precedent pentru România. Ironia face ca în chiar această știre, abuziv colportată, să se găsească recunoașterea minciunii lansate anterior de aceeași propagandă, potrivit căreia „pensiile speciale” ar fi fost o aberație fără egal în alte țări membre ale UE, cu parfum de mită socială oferită exclusiv de „ciuma roșie” fidelilor săi.

Prin urmare, aceste pensii nu erau o invenție românească, ci o practică răspândită în lume, iar așa-zisa lor anulare în Grecia nu înseamnă și dispariția lor în alte părți. Oare de ce? Pentru că ele sunt necesare și legitime, cum am arătat anterior.

Necesare și legitime, cu măsură. Ceea ce nu s-a întâmplat în Grecia sub guvernarea unui partid antisistem corespunzător – ce să vezi! – tocmai USR de la noi. Așa cum ar face și USR dacă ar veni la guvernare (pentru că așa au făcut toate partidele de aceeași orientare antidemocratică atunci când au pus mâna pe putere, inclusiv prin mobilizarea votului unui electorat mințit și otrăvit), partidul grec în discuție a considerat că este vremea „să se facă dreptate” și oamenilor lui care flămânziseră pe tușa politicii cu ochii la ciolan. Drept pentru care au dus pensiile speciale, date nu atât unor categorii socio-profesionale, cât membrilor unor camarile de partid individual identificați, până la sume exorbitante cuprinse între 10.000 și 20.000 euro pe lună. Asta într-o țară aflată deja în încetare de plăți, cărora cancelarul german Angela Merkel îi propusese să își vândă insulele ca să își achite datoriile.

Aceste pensii, imposibil de suportat de un stat în care cetățenii nu prea obișnuiesc să își plătească impozitele, nu au fost anulate, căci anularea operează retroactiv, și nici în Grecia legile nu retroactivează, ci restricționate prin diferite metode. Ocazie cu care s-a stabilit și un plafon maxim general al pensiei de 4.000 euro lunar. Nivel la care nu cutează a visa mai nimeni în România; de două ori mai mare decât indemnizația pentru limită de vârstă a parlamentarilor români (la pensia asta ei s-ar lepăda de orice indemnizație suplimentară) și aproximativ egal cu pensia majorității magistraților noștri.

Oricum am lua-o, 20.000 de euro pe lună cu titlu de pensie șochează bunul-simț. Este de zece ori – repet, de zece ori! – mai mult decât „pensia specială” a celui mai longeviv parlamentar și de aproximativ două ori mai mult decât pensia distinsei ex-președinte a ÎCCJ, judecătoarea statului paralel și partenerul de nădejde al DNA, Livia Stanciu.

https://www.qmagazine.ro/wp-content/uploads/2018/12/Penal-darkness-falls-over-the-Supreme-Court-QMagazine-Romania-2-300x200.jpg 300w, https://www.qmagazine.ro/wp-content/uploads/2018/12/Penal-darkness-... 768w, https://www.qmagazine.ro/wp-content/uploads/2018/12/Penal-darkness-... 1080w" sizes="(max-width: 1024px) 100vw, 1024px" />

Klaus Iohannis şi Livia Stanciu

Ceea ce deranjează în cazul Liviei Stanciu este faptul că ea poate cumula respectiva pensie cu un salariu pe măsură, plătit tot de stat, ca judecător al Curții Constituționale. Oricâte merite ar avea această judecătoare în trimiterea la pușcărie a unor nevinovați, adversari politici ai partidelor care vor desființarea pensiilor speciale (!!!), parcă totuși este prea mult. Abia în această privință ar fi necesară o măsură legislativă care să interzică un asemenea cumul. Dându-și seama că lovește în propriii aliați, candidatul userist la președinția României, Dan Barna, a revenit și a precizat că dacă partidul său va ajunge la guvernare are în vedere o corectă discriminare negativă în interes de partid (sic!), anulând pensiile speciale, dar nu și pentru magistrați și, desigur, militari (căci dintre pensionari, cei militari sunt cei mai disciplinați la vot).

Raluca Prună introduce și ea un bemol cioloșist zicând că „magistrații merită pensii speciale”. Evident, este vorba despre magistrații #rezist. Cu alte cuvinte, USR-PLUS vor face dreptate și vor reechilibra, vezi Doamne, bugetul țării, menținând pensiile speciale cuprinse între 4.000 și 10.000 euro și desființându-le pe cele cuprinse între 500 și 2.000. (De ce, totuși, un magistrat care aplică legile să aibă o pensie de serviciu de până la douăzeci de ori mai mare decât un parlamentar care le adoptă, este o altă întrebare. Probabil pentru că vârfurile magistraturii sunt brațul înarmat al „statului paralel”.) Curat murdar!

• Piloții TAROM caută soluții pentru relansarea companiei
• Grapini: Atacul la CCR, alimentat de Klaus Iohannis
• Ludovic Orban: Șansele de a reuşi învestitura guvernului rămân în p...
• De la Cotroceni la „Tronul Crizantemei”
• Ponta: Nu vom vota Guvernul PNL!

DE LA PENSIILE NESIMȚITE, LA LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI

Nu se putea ca din acest discurs demagogic să lipsească și ceva din imnurile cruciadei împotriva corupției. În prag de campanie electorală un parlamentar PNL caută să dea o lovitură de imagine, propunând, până la desființarea tuturor pensiilor speciale, anularea celor la care ar avea dreptul persoanele condamnate pentru corupție.

Astfel, lupta împotriva pensiilor speciale se asociază cu lupta împotriva corupției. Ce poate fi mai frumos?! Ce poate genera mai rapid entuziasmul electoratului?! Cum oare poate fi mai bine valorificată ura celor care cred că au prea puțin, față de meritele lor, împotriva celor despre care se crede că au prea mult?

Onorabilul parlamentar, aflat la o vârstă la care pensionarea este încă un obiectiv îndepărtat, ne spune că ceea ce propune este regulă în UE și că astfel, dincolo de un act de dreptate, prin demersul său, asigură și europenizarea României.

Cum o ști autorul acestui proiect legislativ reglementările din toate celelalte țări europene, când el nu știe că ceea ce propune este deja reglementat în legislația română, pentru a cărei îmbunătățire pare a se lupta?! Într-adevăr, nici parlamentarii și nici magistrații condamnați definitiv pentru comiterea unor acte de corupție nu mai primesc pensiile speciale. (Ca să le iei și pensia de bază este mai dificil, căci pentru aceea au contribuit cu bani din salariul lor, care altminteri ar trebui restituiți.)

Merită oare să îl premiem prin vot pe un parlamentar care încearcă să profite de ignoranța alegătorilor vânzându-le ceea ce deja au? În termeni penali, asta se cheamă înșelăciune. Poate ar trebui adoptată o lege care să ridice dreptul la pensia specială parlamentarilor care răspândesc cu rea-intenție informații false.

Desigur, dintre cei care aplaudă frenetic inițiativa liberală, mulți se gândesc cu satisfacție că Liviu Dragnea va rămâne fără pensie. De două ori fals: pe de o parte, Dragnea are surse de venit din afaceri private, până la proba contrară, licite, care nu îl fac dependent de pensie; pe de altă parte, și asta este valabil pentru toată lumea, legea nu poate retroactiva, iar asta este cu atât mai valabil pentru o lege care are caracter penal, stabilind o nouă pedeapsă complementară pentru o categorie de condamnați.

Să facem abstracție, însă, de aceste „detalii” constituționale, și să vedem efectele concrete ale unei asemenea legi. Dacă beneficiarii pensiilor speciale sunt puțini, cei condamnați pentru corupție sunt și mai puțini. Efectul bugetar al unei asemenea măsuri este, deci, zero.

Desigur, va spune inițiatorul, dar nu efectul bugetar este urmărit, ci efectul moral. Poate fi el obținut în condițiile în care tocmai cei la care s-ar referi o asemenea măsură fac parte dintre victimele justiției selective și abuzive care a condamnat fără probe (în ultimii zece ani nici o înregistrare audio-video prezentată ca probă în fața ÎCCJ nu a fost supusă unei expertize tehnice care să îi ateste autenticitatea) sau pe baza unor denunțuri retractate ulterior de denunțători sau pe baza unor dovezi primite din partea serviciilor secrete, care nu au fost aduse la cunoștința inculpaților etc., de către completuri constituite ilegal. CCR a decis că toate – repet, toate – sentințele date la nivelul ÎCCJ în cazurile de corupție, de către completurile de fond de trei judecători și cele de apel de cinci judecători, sunt absolut nule. Celor condamnați ilegal se dorește să li se ia și pensiile? Ce este moral în asta?

Dacă judecătorul Stan Mustață, cel condamnat pentru o vină inventată, numai pentru a facilita condamnarea fără probe a lui Dan Voiculescu, și asasinat în închisoare, ar mai fi trăit, ar fi rămas fără pensie, în timp ce judecătoarea Camelia Bogdan, cea care i-a luat locul la intervenția SRI și a făcut treaba murdară (potrivit chiar declarației fostului Președinte Traian Băsescu) nu va avea nicio problemă să o primească atunci când va ajunge la vârsta pensionării. Frumoasă lecție de morală! Asta vrem?!

ROMÂNII AU NEVOIE DE IUBIRE, IAR NU DE URĂ

Pe când scriam acest text, mai precis pe 2 septembrie 2019, a intrat în vigoare legea (care încă nu reușește să unifice pe deplin sistemul de pensii și să îi asigure viabilitatea, dar asta este o altă chestiune) privind mărirea generală a pensiilor. Dincolo de așteptările oamenilor normali, momentul a devoalat gradul de paranoia la care a ajuns o parte a societății românești sub acțiunea forțelor politice, vizibile sau ascunse, preocupate să domine punând pensionarii în conflict cu salariații.

Mass-media iohannistă, #rezistentă și fundamentalist-opoziționistă, a organizat un spectacol suprarealist cu certe scopuri diversioniste. Pensionari care urmau să primească pensii mărite (probabil dintre cei care nu trăiesc doar din pensie sau care au vrut să mai facă un „ban cinstit” în reality show) se plângeau de mama focului, în fața camerelor de luat vederi și a jurnaliștilor, sau pe rețelele sociale, cum că această măsură este o nenorocire pentru bugetul țării, că ea va avea ca rezultat creșterea inflației, că va afecta negativ calitatea vieții etc. În consecință, Guvernul care a adoptat-o trebuie urgent dărâmat. Am înnebunit oare cu totul sau cineva vrea să ne ducă la o nebunie colectivă?!

Pensionari isterizați de mărirea pensiilor împotriva pensionarilor disperați că nu pot trăi din pensie! Iată ultimul nivel al dezbinării, alimentate de o irațională ură a tuturor împotriva tuturor.

Lupta cu pensionarii, lipsiți de mijloace eficiente pentru a se apăra, este una dintre cele mai abjecte diversiuni ale celor care nu pot oferi țării nicio perspectivă rațională și pozitivă. Naziștii au promovat ura de rasă. Bolșevicii au promovat ura de clasă. Neo-naziștii și neo-bolșevicii români de azi promovează o ură multivectorială, totală, hobbsiană, a tuturor împotriva tuturor, printre țintele predilecte fiind pensionarii.

Combinația dintre lupta împotriva celor slabi, bătrâni, bolnavi și în nevoie de asistență, tipic nazistă, cu cea împotriva elitelor, tipic bolșevică, se regăsește în obsesia desființării pensiilor speciale. Așa cum am arătat, din punct de vedere economic, această luptă nu va duce la nimic, iar din punct de vedere moral, va adânci faliile din sânul societății române și va spori inechitatea.

Și, chiar dacă legislația are multă nevoie de îmbunătățire pentru a ridica nivelul de viață al pensionarilor la cotele decenței și a spori coeziunea socială, corectând numeroase excese și inechități, a face din problema pensiilor, fie ele și speciale, și nu în sensul creșterii, ci al reducerii lor, fie doar și pentru anumite categorii de pensionari, subiectul central al pseudo-programului celor care vor să pună mâna pe putere exploatând cele mai rele instincte ale masei, este o crimă la adresa neamului românesc. Din păcate, sunt mult prea puțini cei care o denunță. Ne-am făcut o datorie de onoare din a o demasca aici.

În categoria pensiilor speciale sunt încadrate, generic, pensiile militare și pensiile de serviciu. De pensii militare beneficiază cei care au fost încadrați la MApN, MAI și SRI. De pensii de serviciu beneficiază cei care au fost: procurori, judecători, personal aeronautic, personal auxiliar în instanțe judecătorești și parchete, funcționari publici parlamentari, diplomați, auditori publici externi ai Curții de Conturi, deputați și senatori.