44 de ani de la vizita lui Nicolae Ceausescu in SUA la invitatia lui Richard Nixon, presedinte.

[altmariusistoric]

Cristian Gottwaldt

Fostul lider comunist Nicolae Ceauşescu a vizitat de patru ori S.U.A. şi a avut discuţii oficiale cu trei preşedinţi americani - Richard Nixon, Gerald Ford şi Jimmy Carter. El s-a înţeles cel mai bine cu republicanul Nixon, în mandatul căruia a şi fost de două ori în S.U.A., în 1970 şi 1973. Celelalte două vizite au avut loc în 1975 şi 1979.
Dintre aceste vizite, cea de-a doua, efectuată la invitația lui Richard Nixon în perioada 4-7 decembrie 1973, a fost de departe cea mai fastuoasă. Gazdele americane i-au oferit lui Nicolae Ceauşescu şi soţiei sale toate onorurile posibile, tratându-i cu maximă curtoazie.
Astfel, pe timpul şederii la Washingon, familiei Ceauşescu i s-a pus la dispoziţie superb reședință Blair House, unde liderul român i-a primit pe Hendrich Johannes Witteveen, preşedintele Fondului Monetar Internaţional, pe Robert McNamara, preşedintele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. pe Frederick Dent, ministrul Comerţului, pe William Casey, subsecretar de stat pentru problemele economice la Departamentul de Stat al SUA, pe senatorul Edward Kennedy, care a adua salutul Congresului american, precum și pe George Shultz, ministrul Finanţelor. La Camera de Comerţ şi Industrie a S.U.A., Ceaușescu a purtat discuții cu importanți oameni de afaceri americani.
În cadrul dineului of icial, preşedintele Richard Nixon a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Nicolae Ceauşescu: „Ceea ce vreau să spun, totuşi, este că distinsul nostru oaspete din seara aceasta, dintre toţi oamenii de stat din lume, a jucat unul dintre cele mai însemnate roluri ale unui om de stat de pe glob, prin faptul că a văzut ansamblul problemelor mondiale cu care suntem confruntaţi şi nu numai pe acelea care implicau propria sa ţară sau o altă ţară, cu al cărei conducător el putea discuta într-un anumit moment. El a dat dovadă de înţelepciune şi înţelegere şi a contribuit enorm la deschiderea unor dialoguri care, altfel, ar fi rămas, poate, închise pentru totdeauna“.
În cele patru zile ale vizitei, Ceauşescu s-a întâlnit cu congresmeni, cu oameni de afaceri şi ziarişti, a vizitat fabrici şi uzine, dar şi oraşul New York. Aici, cuplul prezidenţial român s-a cazat la hotelul Waldorf Astoria, unde a cerut şi a primit cel mai luxos apartament, rezervat capetelor încoronate. Programul de la New York i-a permis Elenei Ceauşescu o scurtă escapadă la cumpărături. Violeta Năstăsescu, traducătoarea oficială a primei doamne a României, a afirmat ulterior că, de pe Fifth Avenue, a târguit cosmetice şi eşarfe pentru ea, fulare pentru soţ şi copii. Tot traducătoarea a precizat apoi că, la procesul de la Târgovişte, din decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu purta unul dintre fularele cumpărate de la New York, în 1973!
Din documente ale Departamentului de Stat declasificate ulterior a reieșit că, de fapt, Nicolae Ceauşescu se cam autoinvitase la Casa Albă, diverși oficiali de la Bucureşti presând administraţia Nixon să-l primească pe liderul român neapărat în anul 1973. După deliberări, punând în balanţa forţelor avantajele şi dezavantajele, americanii au acceptat să-i facă pe plac. Trebuie spus că Nixon se afla în cea mai dificilă perioadă a mandatului său, ca urmare a declanșării așa-numitei afaceri Watergate, ceea ce-l va sili de altfel să demisioneze la jumătatea anului următor, el fiind și până în prezent singurul președinte American care a demisionat în cursul exercitării mandatului. Pe de altă parte, Nixon inițiase o politică de destindere cu țările lagărului comunist, în primul rând cu U.R.S.S. și China, dar a fost dezamăgit să constate că acvestea nu și-au retras sprijinul oferit Vietnamului de Sud, de unde Nixon își retrăsese trupele în cursul aceluiași an, în urma Acordului de la Paris din 27 ianuarie 1973.
În ceea ce privește obiectivele avute în vedere de Ceaușescu înaintea vizitei din 1973 – obținerea clauzei naţiunii celei mai favorizate, ce presupunea facilităţi vamale pentru produsele româneşti importate de S.U.A. și a unui credit de 500-600 milioane de dolari, cu dobândă mică, trebuie spus că acestea nu s-au concretizat, în pofida situației extrem de dificile în care se găsea președintele american.