Motto: „Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim şi dăm înapoi la ordinele lui, greşeala noastră e că ne închipuim că-l putem trage pe sfoară.” – Jose Saramago în „Peştera”
de Răzvan Moceanu
Joi, 17 noiembrie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea scriitorului portughez Jose Saramago, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în anul 1998.
* * * * *
Jose Saramago s-a născut la 16 noiembrie 1922, la Azinhaga, un sat din provincia Ribatejo din Portugalia, fiind fiul lui Jose de Sousa, artilerist în Franţa, în Primul Război Mondial, şi al soţiei sale, Maria de Piedade.
La vârsta de doi ani, familia sa s-a mutat la Lisabona, unde tatăl său a obţinut o slujbă de agent de trafic, iar mama sa a lucrat ca menajeră.
În vacanţe va reveni în satul natal, la bunicii săi, ţărani simpli, fără carte.
Saramago a absolvit şcoala primară, fiind un elev conştiincios, apoi a urmat doi ani de gimnaziu.
Va întrerupe această şcoală şi va continua să studieze cursuri tehnice, unde timp de cinci ani a învăţat meseria de mecanic.
După absolvire, vreme de doi ani, va munci într-un atelier de reparaţii auto, iar serile, va frecventa o bibliotecă din Lisabona, unde îşi va dezvolta şi rafina gustul pentru literatură.
Au urmat mai multe locuri de muncă ce au presupus multă muncă fizică, apoi va deveni jurnalist, traducător şi scriitor.
În anul 1944, Saramago se căsătoreşte cu Ilda Reis, o dactilografă în cadrul Companiei de Transporturi Feroviare, care a devenit mai târziu o respectată gravoare. În 1947, cei doi vor deveni părinţii micului Violante, însă vor divorţa în anul 1970.
Tot în 1947, Saramago va publica primul său roman, intitulat „Terra do Pecado”.
Începând cu anul 1955 a tradus din mai mulţi scriitori, precum: Colette, Pär Lagerkvist, Jean Cassou, Maupassant, André Bonnard, Tolstoi, Baudelaire, Étienne Balibar, Nikos Poulantzas, Henri Focillon, Jacques Roumain, Hegel, Raymond Bayer.
În 1966, a publicat „Os Poemas Possíveis”, iar în anii 1967 – 1968, a fost critic literar.
În anul 1969 intră în Partidul Comunist Portughez, pe atunci interzis.
În anul 1970, a publicat o altă colecţie de poezii „Probably Joy” şi la scurt timp, în 1971 şi 1973, sub titlurile „From this World and the Other” şi „The Traveller’s Baggage”, două colecţii de articole de ziare, pe care criticii le consideră esenţiale în înţelegerea operei de mai târziu a scriitorului.
În anii 1971-1973, a lucrat la ediţia de seară a ziarului „Diário de Lisboa”, fiind director al suplimentului cultural şi redactor.
În aprilie 1975, a devenit director adjunct al ediţiei de dimineaţă a ziarului „Diário de Nóticias”, post pe care l-a ocupat până în noiembrie când a fost concediat în urma schimbărilor provocate de lovitura de stat politico-militară din 25 noiembrie.
În 1977, va publica romanul „Manual de Pintura e Caligrafia” („Manual de pictură şi caligrafie”), în care surprinde geneza unui artist, fie el pictor sau scriitor.
Începând din anul 1979 s-a dedicat în întregime scrisului, publicând piese de teatru, nuvele, romane, poezii, librete, jurnale şi cărţi de călătorie.
În 1980, îi apare romanul „Levantado do Chao”, povestea unei familii sărace, de-a lungul a trei generaţii, care a trăit în perioada de după Primul Război Mondial până la 25 aprilie 1974, data revoluţiei portugheze.
În 1981 publică „Viagem a Portugal” („Călătorie în Portugalia”), în care Saramago a căutat ideea unei noi Portugalii, la câţiva ani după ce dictatura s-a încheiat. Pentru a putea reda etapa nouă prin care trecea ţara sa, Saramago a folosit cea de-a treia persoană, observând în paralel, împrejurările cât şi propriile reacţii.
În 1982, publică romanul satiric „Memorial do Convento”, care îi aduce aprecierea internaţională, iar în 1984, succesul este reconfirmat după apariţia volumului „O Ano da Morte de Ricardo Reis” („Anul morţii lui Ricardo Reis”), un roman cu un subiect sub forma unui dialog între marele poet portughez Fernando Pessoa (1888-1935) şi personalitatea sa autoritară alternativă din colecţia de poezii „Odes de Ricardo Reis”.
În 1986, îi apare „A Jangada de Pedra” („Pluta de piatră”), ecranizată în 2002 de către regizorul olandez George Sluizer.
În 1988, s-a căsătorit cu jurnalista, scriitoarea şi traducătoarea spaniolă Pilar del Rio, iar în 1989, publică „Historia do cerco de Lisboa” („Istoria asediului Lisabonei”).
În 1991, a intenţionat să publice romanul „O Evangelho Segundo Jesus Cristo” („The Gospel According to Jesus Christ”), însă autorităţile guvernamentale portugheze, sub presiunea comunităţii catolice, i-au interzis apariţia. „Evanghelia după Iisus Cristos” este cel mai polemic roman al său, care reconstruieşte o viaţă apocrifă a lui Iisus – în fapt un demers prin care autorul critică indirect dogmele Bisericii catolice.
În acest context, scriitorul a părăsit Portugalia şi s-a stabilit pe insula spaniolă Lanzarote, împreună cu soţia sa, iar romanul controversat va vedea lumina tiparului.
În 1995, a publicat primul volum dintr-o trilogie despre identitatea fiinţei umane „Ensaio Sobre a Cegueira” („Eseu despre orbire”) – ecranizat, în 2008, de regizorul brazilian Fernando Meirelles, cu titlul „Blindness” -, continuat, în 1998, cu „Todos os Nomes” („Toate numele”) şi încheiat în 2004 cu „Ensaio Sobre a Lucidez („Eseu despre luciditate”).
În anul 1995, Saramago a primit Premiul Camoes pentru întreaga sa operă, iar în 1998 a devenit laureat al Premiului Nobel pentru literatură pentru crearea unei opere în care, „cu parabole susţinute de imaginaţie, compasiune şi ironie, ne permite constant să captăm o realitate fugitivă”. Era primul scriitor portughez care a primit acest mare premiu.
În 1999, a fost instituit Premiul Literar „Jose Saramago” (bianual) în onoarea sa şi pentru recunoaşterea tinerilor autori de limbă portugheză.
A urmat o perioadă de muncă asiduă, mai multe romane văzând lumina tiparului: „A Caverna” („Peştera”) – în anul 2000, „O Homen Duplicado” („Omul duplicat”) – 2002, „As intermitncias da morte” („Intermitenţele morţii”) – 2005, „A viagem do elefante” („Călătoria elefantului”) – 2008 – nominalizat la categoria „Cea mai bună carte a anului”, în 2009, în cadrul Premiului pentru literatură de la Sao Paulo, Brazilia – şi „Caim” („Cain”) – 2009, ultimul roman al scriitorului.
Este autorul a mai multor volume de poezie şi autobiografii, precum „As pequenas memórias” („Fărâme de memorii”), publicat în 2006.
Jose Saramago a murit la 18 iunie 2010, la vârsta de 87 de ani, la Lanzarote, în Insulele Canare.
În 2011, a fost publicat pentru prima dată romanul „Clarabóia” (tradus în limba engleză sub titlul „The Skylight”, în 2014).
Ultimul jurnal al romancierului portughez Jose Saramago, scris în 1998, anul în care a câştigat premiul Nobel pentru literatură, a fost descoperit şi a fost publicat în luna octombrie 2018 în Portugalia şi Spania. Era al şaselea – şi totodată ultimul – volum din „Cadernos de Lanzarote”, insula din Arhipelagul Canare unde locuia celebrul scriitor. Volumul a fost descoperit din întâmplare într-un fişier existent în computerul romancierului, a explicat Pilar del Rio, văduva scriitorului, care prezidează Fundaţia Jose Saramago, al cărei sediu general se află în Lisabona.
Pentru a marca centenarul naşterii marelui scriitor portughez, Radio România a programat, pentru miercuri, 16 noiembrie 2022, un eveniment extraordinar la Sala Radio, concertul prezentat de Orchestra de Cameră Radio, în parteneriat cu Ambasada Portugaliei la Bucureşti, dedicat laureatului Premiului Nobel pentru literatură. Pe scenă a urcat apreciatul violonist Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, iar spectacolul s-a derulat sub bagheta tânărului dirijor portughez Martim Sousa Tavares. Concertul de la Sala Radio a cuprins lucrări semnate de compozitori celebri ca Beethoven sau Saint-Saens, dar şi partituri ale unor apreciaţi creatori portughezi.
De asemenea, în 2022, pentru a marca centenarul naşterii sale, pentru a-i sărbători opera și cititorii, în perioada 15 noiembrie – 11 decembrie 2022, Muzeul Național al Literaturii Române și Ambasada Portugaliei la București organizează expoziția „Retracing The Steps That Were Taken” („Să te întorci la pașii care au fost făcuți”), realizată de Fundația José Saramago, cu sprijinul Camões, Instituto da Cooperação e da Língua, I.P. Marți, 15 noiembrie, la sediul MNLR a avut loc vernisajul expoziției, în prezența reprezentanților organizatorilor.
În data de 29 noiembrie 2022, cititorii lui Saramago și cei dornici să îi descopere opera sunt invitați la Muzeul Național al Literaturii Române (Str. Nicolae Crețulescu nr. 8) la dialogul literar „José Saramago, de unde și până unde?”, care va avea loc între Dinu Flămând, poet, eseist, jurnalist și traducător literar, Anca Milu-Vaidesegan, lector universitar la Universitatea din București și traducător literar și Vlad Bogza, colaborator al Colegiului Național „Sfântul Sava” unde predă limba portugheză și lusitanist.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius