Blogul lui George Bulai -- Arhiva Septembrie 2012 (7)

pe trupul tău, ca de vioară,

arcuş m-aş face să te cânt

şi să te zbaţi şi să te doară,

într-un solfegiu ca şi când

l-aş fredona întâia oară...

în trupul tău, ca de fecioară,

m-aş ostoi spre empireu

de unde-apoi, seară de seară,

te-aş asculta cum cânţi, doar eu,

pe-un portativ de primăvară.

... şi trupul tău, dulce povară,

l-aş înălţa de subsuori

să vezi din ceruri cum coboară

parfum de îngeri şi de flori

în dulci…

la noapte vreau să te vizez femeie,

la naiba cu toţi îngerii din cer!,

că prea s-au şmecherit şi eu disper,

privindu-i, goi, dansând la o nedeie.

la naiba cu toţi îngerii din cer!,

că mi-a-ncolţit sămânţa lor stelară

şi urlu ca un pui, flămând, de fiară,

neînţărcat, pe-un continent stingher.

m-ai aburit cu dorul tău de stele

şi cad în gropi, uitându-mă în sus;

sunt ameţit, de tot, precum mi-ai spus,

râzând de toate visurile…

nu mai ştiu ce să fac;

toată ziua alerg.

în bucăţi mă desfac,

dar nimic nu culeg;

între înger şi drac,

toată ziua alerg.

mă întind, pe arac,

ca fasolea spre cer,

dar o cumpăr la vrac;

încă-s viu şi mai sper,

între înger şi drac,

să mă caţăr spre cer.

între înger şi drac

nu ştiu ce să aleg,

c-am rămas tot burlac

şi tot resturi culeg.

nu mai ştiu ce să fac,

toată ziua alerg.

văd un…

toamna;

singurul anotimp care rimează cu doamna.

poţi să răsfoieşti toate dicţionarele scrise şi nescrise,

să dai serch pe google până te vei infecta cu cel mai de temut troian

şi să-ţi provoci o tragedie greacă în software-ul tău fără licenţă,

dar nu vei găsi niciun cuvânt care să rimeze cu toamna,

decât… doamna.

fiindcă numai ea, adică doamna,

este atât de perfectă, cum numai toamna poate fi;

nu te oboseşte, nu te arde,

nu te orbeşte, nu te…

Prinţesă, ce cauţi la mine în suflet?

Mă răscoleşti, îmi iei tihna din cuget!

Nu mai cutez ochii spre tine să-ndrept,

Ştirbă mi-i lancea, amorţit braţul drept.

Stăpână, pe noroade şi imperii,

Femeie - mă farmeci, despot - mă sperii!

Ţi-am fost cavaler, prin braţele-mi scuturi

Purtat-am în vise roiuri de fluturi.

Ce ţanţos păşeam când gingaşa mână

Noaptea tânjeam să ţi-o sărut, stăpână!

Mireasma de poale, în mers unduit,

Mă roade ca…

Iu, iu, iu! Chiuiţi feciori!

Să se-audă hăt, departe!

Cum mai strigaţi de sărbători,

Sfinte zile-n colb de carte.

Chemaţi lângă voi fecioare,

Via toat-acum culeasă,

Să o calce în picioare,

Lacrimă din must să iasă!

Dar chemaţi şi lăutarii,

Să stârnim un dans pe struguri!

Rupă strunele cobzarii,

Când vor arde-n flăcări ruguri.

Să dezlănţuim femeia,

Într-un joc nebun de iele!

Sară mustul pe aceea

Mai frumoasă…

toamna asta-i tristă, fiindcă, pe uliţă,

nu-l mai văd pe tata, încălzit de vin.

la căruţ- o roată, n-are piuliţă

şi la el acasă parcă-i un străin.

a stat, toată ziua, mama la portiţă;

l-a visat, azinoapte, pe fiul cel mic.

lacrima îi cade pe o dumitriţă;

pe uliţa largă n-a zărit nimic.

nici la crâşmă lumea nu se mai îndeasă,

în butoi nici mustul nu mai dă să fiarbă.

încă e, pe dealuri, poamă neculeasă

şi, prin părul negru, bruma stă…