Cetatea Noviodunum (Isaccea)

[altmariustotal catolic]

Dobrogea: Impresii de călătorie (X)

Întrucât cei patru martiri descoperiţi la Niculiţel (Zotic, Atal, Camasie, Filip) au fost martirizaţi la Noviodunum, ne-am îndreptat spre această cetate, situată la 15 km. Martirologiul ieronimian în principal şi cel siriac (pentru Filip) îi menţionează pe toţi, la aceeaşi dată (4 iunie), adăugând şi alte nume: Eutihie, Quirinus, Iulia, Saturninus, Galdunus, Ninnita, Fortunio şi alţi 25, ale căror nume nu sunt notate. În total ar fi 36 de martiri care au pătimit pentru Cristos fie în timpul persecuţiei lui Diocleţian, în anii 303-304, fie în timpul ultimei persecuţii sângeroase din timpul împăratului Liciniu, în anii 319-324. Ce se ştie la Noviodunum despre ei?

La cetatea Noviodunum am ajuns uşor. În apropierea Primăriei Isaccea este un indicator, iar de acolo mai sunt 2 km. Cetatea - fortificaţie romană - este situată pe malul drept al Dunării, pe un promontoriu (înalt de peste 20 m), în locul numit Pontonul Vechi, la cel mai important punct de trecere al fluviului, lăţimea fluviului fiind aici mai mică de 1 km.

Deşi cetatea este una dintre cele mai vechi din Dobrogea, am găsit-o acoperită aproape în întregime cu pământ. Multe săpături făcute în anii precedenţi sunt conservate, aşa că nu am realizat ce anume s-a descoperit.

O pancartă ne-a ajutat să descifrăm puţin cele descoperite: turnurile care erau pe dealul de lângă drum, o bazilică (B2), acum în apă, iar cealaltă (B1) pe marginea apei.

Noviodunum înseamnă o zonă largă care cuprinde în jur de 200 de hectare. La sud-est de cetate este aşezarea civilă, înconjurată de un sistem defensiv din trei valuri de pământ cu şanţurile spre sud. Pe platforma de la sud-est de cetate este necropola tumulară.

În rest gropi, ziduri, buruieni... Ruinele vechiului oraş romano-bizantin se văd peste tot. Altădată aici era ultimul şi cel mai important vad de trecere. Noviodunum a avut un important rol strategic şi economic înaintea venirii romanilor, care s-a accentuat în perioada romană, romano-bizantină, medie-bizantină şi în Evul Mediu.

Este cel mai bogat sit arheologic din punct de vedere numismatic, cu zeci de mii de monede. Mai târziu am aflat că obiectele descoperite aici (monede, sigilii, obiecte de podoaba şi de cult, arme, piese de harnaşament, unelte, ceramică locală şi de import) sunt expuse la muzeul judeţean Tulcea.

Datele despre Noviodunum le-am aflat dintr-un documentar istoric şi de pe internet.

La Noviodunum s-au descoperit urme datând din mileniul V î.C. În anul 514 î.C., perşii conduşi de Darius cel Mare au zdrobit în zonă o puternică armată a sciţilor. Apoi s-au dezvoltat aşezări ale băştinaşilor geţi. În anul 46 d.C., zona a fost cucerită de romani. Romanii au înfiinţat provincia Moesia împărţită în anul 85 în Moesia superior şi Moesia inferior. Aici s-a construit un castru. Aici a fost sediul flotei imperiale de la Dunărea de Jos: Classis Flavia Moesica, înfiinţată de Vespasian. De-a lungul timpului au fost cantonate trupe precum cele din legiunea a V-a Macedonica şi din legio I Italica. Goţii şi herulii au atacat Noviodunum în 267. Din veacul al IV-lea oraşul devine unul dintre cele mai importante centre creştine ale Moesiei inferior. Până acum creştinii adesea au avut de suferit persecuţii. În 364 cetatea a fost atacată de goţi. În 369 după două acţiuni ale împăratul Valens a încheiat o pace cu vizigoţii conduşi de Athanaric într-o corabie chiar în mijlocul fluviului, după ce s-a construit un pod de vase. În jurul anului 440 cetatea a fost cucerită de un trib de germanici aliaţi ai hunilor, fiind apoi recuperată de bizantini. În secolul al VI-lea, Iustinian (527-565) a construit noi fortificaţii şi a înfiinţat şi un scaun episcopal. În anul 602, cetatea a fost cucerită de slavi şi avari care fac, pentru mai bine de trei secole, să nu se mai vorbească despre ea. De la mijlocul secolului al X-lea începe din nou să se vorbească de aşezare ca făcând parte din Imperiul Bizantin şi cunoaşte dezvoltare. În anul 1241 cetatea rezistă în faţa tătarilor. Apoi îşi pierde importanţa pentru că marele vad de trecere se înnămoleşte. Centrul se mută la Isaccea, la Noviodunum continuând să fie o aşezare rurală.

Dr. Victor Henrich Baumann, responsabil ştiinţific, într-un film documentar, a explicat istoria cercetării arheologice.

Mai întâi au fost descoperiri întâmplătoare. Săpături arheologice s-au făcut cu intermitenţă şi au fost săpături de salvare. Acestea au început în 1955 după ce în 1953 o echipă care săpa la Dinogeţia a făcut cercetări. Au abordat faleza de nord, zona portuară. Când apele erau retrase, colectivul condus de prof. Ion Barnea a scos la iveală până în anul 1973: 6 turnuri, o bazilică paleocreştină din sec. VI, două terme romane (una din sec. II şi apoi refăcută). N-au putut să le păstreze, dar le-au pus pe hârtie. În anul 1995, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea a început cercetări sistematice. Primele săpături până în anul 1997 au fost făcute în aşezarea civilă, confirmând concluziile arheologilor din anul 1990, scoţând la iveală alte elemente noi legate de cronologie şi de intensitatea de locuire. În anul 1990 fusese identificată existenţa unui nucleu de locuire din secolul al XIII-lea, ce suprapune o necropolă, care a funcţionat în secolele XII-XIII, şi mai multe niveluri de locuire din secolul al XI-lea, care la rândul său suprapune complexele de epocă romano-bizantină. Săpăturile de după anul 1990 au arătat că locuirea din zona extra muross-a reluat la sfârşitul secolului al X-lea în acelaşi moment cu locuirea din cetate. Cercetările arheologice din anul 2003 aduc argumente noi, că aşezarea civilă a continuat să fie locuită şi după anul 1242, până la cucerirea otomană de la începutul secolului al XV-lea.

Din anul 1997 cercetările au început în cetate. În anul 2000 a început un alt proiect care a urmărit cercetarea din partea de sud-est a cetăţii. S-a descoperit turnul mare (cu nouă niveluri de locuire), cel mai mare turn cunoscut, cu o anvergură de 31,5 m, care iese în exterior pe 13,5 m, fiind construit pe o suprafaţă de 225 mp. Este structurat în interior cu patru piloni aşezaţi pe un stilobat. În partea de jos era magazia de alimente, iar partea de sus era rezervată apărătorilor cetăţii. Săpăturile au descoperit şi urme ale primei fortificaţii romane din sec. I. În partea de sud-est a fost descoperit turnul din colţ, construit pe 180 mp, în formă de potcoavă. Turnul A este cel de-al treilea, aflat pe aceeaşi latură. Cu un fronton semirotund, construit în sec. III, a fost funcţional trei sute de ani.

În apropierea cetăţii se află necropola tumulară. Aici s-au făcut săpături între anii 1958 şi 1992 şi au fost cercetate 30 de movile din cele 60. Cele mai multe informaţii rezultate de aici fac referinţă la perioada sfârşitul sec. I - sfârşitul sec. II, vorbind despre obiceiurile, credinţele şi vestimentaţia vremii. Potrivit istoricilor, în perioadele de maximă dezvoltate la Noviodunum erau în jur de două mii de locuitori în castru şi alte câteva mii în aşezarea civilă de lângă ziduri. Ulterior locuitorii au încetat să-şi mai îngroape morţii în necropolă, numeroase morminte fiind descoperite din ce în ce mai aproape de ziduri, chiar în valurile de apărare. Au fost descoperite până acum 15 inscripţii (în special pe sarcofage sau pe pietrele funerare). În august 2016, pe fondul scăderii cotelor Dunării, s-a descoperit o inscripţie în limba latină pe o bornă militară (o piatră cu o înălţime de 1,4 metri care marchează distanţa dintre două localităţi din Imperiul Roman), fiind datată între anii 317 şi 324, în timpul domniei comune a împăraţilor Constantin şi Liciniu.

Cu privire la bazilici, pr. Emil Dumea (Creştinismul antic în Scythia Minor (Dobrogea), Editura "Sapientia", Iaşi, 2016, p. 64), citându-l pe I. Barnea (Les monuments pale?ochre?tiens de Roumanie, Vatican, 1977, p. 144-145), dă informaţii despre una (probabil B2 în schema de pe pancartă). O bazilică cu trei nave (13,80x10,75) şi cu absidă semicirculară care are diametrul de 7,80 m. Nartexul divizat (2,70 m lăţime) atestă caracterul creştin al clădirii. Acest element arhitectonic este o creaţie greacă ce datează din secolul al V-lea, specific pentru bazilicile paleocreştine. Există mari posibilităţi ca această bazilică din Noviodunum să dateze încă din perioada împăratului Anastasius I.

În campania din anul 2012 a fost descoperită o altă bazilică (probabil B1) în apropierea celeilalte. A fost datată la finele secolului al V-lea - începutul secolului al VI-lea. În acel an, responsabilul ştiinţific al şantierului Noviodunum, Florin Topoleanu, declara pentru Agerpres: "Bazilica se află pe malul Dunării, într-o zonă inundabilă din nefericire, astfel că s-a păstrat doar temelia care are o formă caracteristică bazilicilor creştine. Din vechime pericolul inundării era real, zidul dinspre nord, Dunăre, fiind aproape de două ori mai gros decât cel din sud. Până acum doar s-a conturat forma bazilicii. Urmează să vedem fazele de construcţie, cât s-a păstrat din elementele tipice ale unui asemenea monument şi mă gândesc la posibilitatea existenţei unei cripte martirice care de obicei este săpată sub altar, criptă foarte des întâlnită la bazilicile din secolele V-VI. Descoperirea unei asemenea cripte ar fi o completare absolut fericită a unei campanii de excepţie".

Pr. Cornel Cadar