cultură şi spiritualitate
André Breton (n. 18 februarie 1896 - d. 28 septembrie 1966) a fost un poet francez, eseist, editor şi critic, şef iniţiator şi unul dintre fondatorii curentului cultural suprarealism, împreună cu Paul Eluard, Luis Buñuel şi Salvador Dalí printre alţii. Manifestele suprarealiste ale lui Breton conţin cele mai importante expuneri teoretice ale mişcării.
Literatură franceză |
Istoria literaturii franceze |
Medievală |
Scriitori francezi |
Listă cronologică |
Portal Franţa |
Portal Literatură |
André Breton s-a născut la Tinchebray (Orne) ca fiu al unui negustor. Şi-a petrecut copilăria pe meleagurile britanice începând să scrie de mic poeme – l-a cunoscut pe poetul Paul Valéry. A studiat medicina şi mai târziu psihiatria datorită căreia, în 1921, l-a cunoscut pe Sigmund Freud. În timpul primului război mondial, l-a cunoscut pe Jacques Vaché, un dadaist înfocat.
În 1916 el s-a alăturat curentului cultural dadaist, dar după un timp a formulat o serie de obiecţii la adresa asupra dadaismului, declarând: „ Lasă tot. Lasă Dada. Lasă-ţi nevasta. Lasă-ţi amanta. Lasă-ţi speranţele şi temerile. Lasă-ţi copii în păduri. Lasă-ţi substanţa pentru umbră. Lasă-ţi viaţa uşoară, lasă-ţi ceea ce aveai pentru viitor. Haide, la drum.” Atunci s-a întors la suprarealism şi a colaborat cu Louis Aragon şi Philippe Soupault la revizuirea operei Littérature. Foarte importante pentru el au fost întâlnirile din timpul războiului cu Guillaume Apollinaire. Manifestele sale suprarealiste au fost publicate în 1924. Influenţat de teoriile psihologice, Breton definea Suprarealismul ca fiind „autonomism psihic pur, prin care o încercare este făcută să exprime, fie oral, în scris sau într-o altă manieră, adevărata funcţionare a gândului. Comanda gândului, în absenţa totală a controlului gândului, excludând orice preocupare morală sau excentrică.” În Al Doilea Manifest, Breton afirmă că suprarealismul luptă să obţină „avantaj mintal, din care viaţa şi moartea, realul şi imaginarul, trecutul şi viitorul, înţelesul şi neînţelesul, nu vor mai fi percepute contradictoriu.” Breton şi colegii lui credeau că izvoarele libertăţii personale şi liberării sociale stau în inconştient. Au găsit exemple în tablourile pictorilor Hieronymus Bosch şi James Ensor, în scrierile lui Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Alfred Jarry şi chiar în conceptele revoluţionare ale lui Karl Marx.
Deşi mişcarea suprarealistă a fost, încă de la început, în continuă schimbare sau conflictuală, totuşi, în toate lucrările majore, La Révolution surréaliste (1924 - 1930) şi Le Surréalisme au service de la révolution (1930 - 1933), au canalizat cooperarea şi răspândirea ideilor şi peste hotarele Franţei.
„Subiectivitatea şi obiectivitatea comit o serie de atacuri una alteia în timpul vieţii unde prima suferă cele mai mari lovituri.”(citat din Nadja, 1928).
Din 1930 publică câteva colecţii de poeme printre care Iubire nebună (1937), volum ce apără emoţiile iraţionale ale iubiţilor, inspirat din mitul Cenuşăresei. Proza scrisă de el a fost mai bine văzută decât poeziile sale dintre care se remarcă opera Nadja (publicată în 1928), un portret al lui Breton şi al unei femei nebune. Titlu se referă la un nume de femeie, de fapt numele soţiei sale, şi începutul cuvântului "speranţă" sau "nădejde" în ruseşte.
Într-o plimbare cu barca la Martinique, în 1941, Breton îl cunoaşte pe antropologul Claude Lévi-Strauss cu care discută despre creaţia artistică. Claude Lévi-Strauss critică definiţia dată de Breton unei capodopere spunând că este un rezultat al spontaneităţii minţii fără a analiza valoarea estetică a operei. Breton îi răspunde că „foarte puţin îl interesează ierarhia operelor suprarealiste – chiar dacă am făcut o ierarhie a operelor romantice şi simboliste.”
În timpul războiului Breton a scris trei poeme epice în care a tratat tema exilului. După cel de-al doilea război mondial el a călătorit în sud-vestul şi în vestul Indiei, întorcându-se în Franţa în 1946. La scurt timp după întoarcerea în Franţa, el devine un fel de meditator al unui grup de tineri suprarealişti.
Între 1940 şi 1950 el a scris esee şi colecţii de poeme printre care Arcane 17 (1945). Ultima sa lucrare poetică se numeşte CONSTELLATIONS (1959).
Moare la Paris la 28 septembrie 1966.
Adaugă un comentariu
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius