Comemorarea zilei: Elena Vacarescu

[altmariusliterar]

Elena Văcărescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Elena Văcărescu (n. 21 septembrie 1864 Bucureşti- d. 17 februarie 1947 Paris) a fost o scriitoare franceză de origine română, laureată în două rânduri cu premiul Academiei Franceze.

Biografie

S-a născut la Bucureşti într-o seară de început de octombrie (3 octombrie 1864), într-o foarte veche şi vestită familie de boieri. Este poetă, prozatoare, autoare de piese de teatru de expresie franceză. Este fiica diplomatului Ioan Văcărescu şi a Eufrosinei Fălcoianu, nepoată pe linie directă a lui Iancu Văcărescu ("Familia din care scobor eu a fost familia de intelectuali cu deosebire a României de odinioară"; "Mama mea aparţinea şi ea unei vechi familii de boieri - Fălcoianii - prezenţi în toate cronicele de altădată ale Valahiei"). Îşi petrece copilăria şi adolescenţa la vatra Văcăreştilor de lângă Târgovişte. ("Dintre toate locurile unde au vieţuit poeţii, Văcăreştii din Dâmboviţa duc mai mult cu ei semnul unei ursite şi vraja unei amintiri"). Primeşte o educaţie aleasă. Prin 1891 se află în Italia în exil, pentru ca după un scurt popas în ţară, în 1895 să se stabilească definitiv în Franţa, unde se distinge în viaţa literară pe mai multe planuri. Debutează în anul 1886 publicând la Paris volumul Chants d'Aurore (Cântecele zorilor), premiat de Academia Franceză.În anul 1925 a fost primită membră a Academiei Române. A tradus în limba franceză din poeziile lui Eminescu, Blaga, Goga, Topârceanu, Minulescu, Vinea. Moare la Paris, la 17 februarie 1947, şi este înhumată în cripta familiei Văcăreştilor din cimitirul Bellu.

Opera

Versuri originale

• Chants d'Aurore (Cântecele zorilor) (1886)
• L'âme sereine (Cu inima senină) (1896)
• Lueurs et Flammes (Licăriri şi văpăi) (1903)
• Le Jardin passioné (Grădina dorului) (1908)
• La Dormeuse éveillée (Visând cu ochii deschişi) (1914)

Prelucrări folclorice

• Le Rhapsode de la Dâmboviţa (Rapsodul Dâmboviţei) (1889)
• Nuits d'Orient (Nopţi orientale) (1907)
• Dans l'or du soir (În auriul înserării) (1927)

Romane

• Amor vincit (Amorul învinge) (1908)
• Le Sortilége (Vraja) (1911)

Memorialistică

• Memorial sur le mode mineur (Memorial la modul minor) (1946)
• Le Roman de ma vie (Romanul vieţii mele)

Teatru

• Stana (1904)
• Pe urma dragostei (1985)

Ediţii româneşti

• Scrieri alese; Ţara mea (1977)
• Memorii (1989)
• Hoinari în ţara zânelor (1991)

Aprecieri critice

Nicolae Iorga

"Toate popoarele cuprind în cadrul vieţii lor sufleteşti ceea ce s-a scris de persoane aparţinându-le în alte limbi."

Camil Petrescu

"N-a fost niciodată despărţită de ţara în limba căreia n-a scris (...). O româncă din cel mai adevărat sânge românesc, care îşi afirmă cu orgoliu şi originea şi sufletul românesc (...) O asemenea personalitate onorează două literaturi."

Şerban Cioculescu

"Aşa cum se-ntreba cândva Tudor Arghezi, cum de-a-ncăput în el ţara întreagă, ne putem minuna de sensibilitatea exponenţială a înzestratei poete de limbă franceză, care cu fapta, cu cuvântul şi cu versul, el însuşi acţiune, a stat necontenit în serviciul îndepărtatei patrii, pentru ea, omniprezentă."

Ion Stăvăruş

"Deocamdată în linie directă din spiţa glorioasă a Văcăreştilor - poeţi (nepoată a lui Iancu, autorul "Primăverii amorului"), Elena Văcărescu a încheiat şirul strămoşilor care au răspuns, cu pana şi inima, celebrului Testament al lui Ienăchiţă. Prin opera literară cât şi prin vasta sa activitate ea s-a pus neîncetat, din dragoste şi cu ambiţie, de la vârsta adolescenţei la octogenat, în slujba culturii române şi afirmării spiritului naţional dincolo de meridianul locului."

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Elena_V%C4%83c%C4%83rescu

[Nicoleta Cimpoae]

Poezii de Elena Văcărescu

Dragoste eternă

Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniştitul început
Şi până-n ceasul de acuma, mai sumbru şi mai învrăjbit,
Ca un refren ce te subjugă, şi-l tot repeţi deşi-i ştiut,
Iubirea ta mângâietoare în sufletu-mi a dăinuit.

Te voi iubi întotdeuna. Din ceasu-acesta care-mi scapă
Şi până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios,
Îşi va goli clepsidra toată, la cea din urmă-a mea etapă,
În inimă îmi va rămâne amorul nostru luminos.

Iar mai departe, sub ţărână, în care trupu-o să coboare
Spre a putea dormi mai bine, vreau să te port cu mine-n gând,
Iar cei ce-mi vor călca cenuşa cu inima nepăsătoare,
De-or fi pe nume să te cheme, sub paşi mă vor simţi vibrând.

Mi-am pus iubirea

În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea:
Zăpezi şi flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Şi în april nu mai găseşti zăpadă.

În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus :
Privire, voce, inimi, sărutare.
Dar tu-mi surâzi şi când eu vin, te-ai dus ;
Dulceaţa de-a iubi, înşelătoare.

Cum suflă pe sub uşă vânt de ghiaţă,
Lugubra-i spăimă, moartea şi-o gemu ;
Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viaţă
Morminte, flori care-au căzut, şi tu.

Mâna ta

Simt dulce mâna-ţi dragă în mâinile-mi febrile !
Lin, degetele tale le-ating, de catifea,
Năvalnice extaze mă copleşesc, subtile,
Şi fire nevăzute mă-nlănţuie de ea.

Când simt că tremur, mâna-ţi nădejdea îmi trezeşte,
Şi soarta grea mai lesne o pot întâmpina;
Oricât de-adâncă-i rana ce-n sânul meu dospeşte,
Durerea să-mi aline, mi-ajunge mâna ta.

Când sufăr, câteodată, de mângâiere plină,
O simt cum se aşează pe fruntea-mi, ca un scut.
Şi fruntea-mi ce spre mâna-ţi, pioasă, se înclină,
Roşeşte, ca în ziua întâiului sărut.

Atunci, trecută vana splendoare parcă-nvie;
Aş vrea să-mpart cu tine şi drumul cel mai greu,
Spre orice ţel, prin noaptea cu bezna ei pustie,
Doar de-aş putea de mână să mi te ţin mereu!