altmarius

cultură şi spiritualitate

"MEMORIA PĂMÂNTULUI ROMÂNESC" a rămas o amintire...

Ioan Ion DIACONU, realizatorul uneia dintre cele mai longevive şi mai vibrante emisiuni de radio, „Memoria pământului românesc” (30 de ani de emisie neîntreruptă), a încetat din viaţă. Conduita sa morală şi profesională a fost şi rămâne un model de referinţă pentru foştii colegi şi pentru orice aspirant la acest domeniu profesional numit Radio.

 

Ioan Ion DIACONU s-a născut la 6.X. 1937 în oraşul Balş, jud. Olt, ca fiu al Mariei şi al lui Ion Diaconu, cântăreţ bisericesc. Urmează Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, din 1956 până în 1959, când este arestat şi condamnat pentru atitudine subversivă împotriva orânduirii socialiste. Eliberat, îşi reia studiile şi termină facultatea în 1969. Din 1968 este reporter, apoi redactor la Radiodifuziunea Română. Între anii 1969 şi 1989 a realizat emisiunea “Memoria pământului românesc“. După 1989 a realizat emisiunile „Antena Bucureştilor” şi „Cine ştie ciştigă”. În paralel cu activitatea din radio, a scris proză pentru copii şi tineret. Prima lui carte, Cercelul domniţei (1970), e o povestire cu tentă istorică, de educaţie patriotică în spiritul vremii, dar compusă într-un stil cald şi curgător, valorificând limbajul oral în maniera lui I. Creangă. Povestea unui steag tricolor (1981) evocă istoria (în bună parte reală) a unui steag moştenit de la sărbătoarea Marii Unirii din 1918. În 1996 publică Acea noapte sfântă... Închis sub comunişti pentru Transilvania, o carte de literatură-document, în care relatează întâmplările dramatice prin care a trecut în anii detenţiei. Celula cu suflete (1999), roman rezultat din acceaşi experienţă a detenţiei comuniste, îmbină memorialul cu unele episoade ficţionale. Sunt prezentate ca într-un film diferitele categorii de încarceraţi politici, de la membri ai partidelor istorice la legionari, fiecare cu opţiunile şi argumentele sale. Textul e alert, dens şi semnificativ, prin portretele memorabile ale personajelor descrise şi situaţiile dramatice surprinse cu mare sensibilitate şi forţă scriitoricească.

După o luptă lungă şi crâncenă cu boala, s-a stins din viaţă, în locuinţa sa din Bucureşti. Dumnezeu să-l odihnească, iar cei vii să-şi aducă aminte de el, cu bucuria pe care a ştiut întotdeauna să o ofere cu inima deschisă, fără limită.

Trupul va fi despus la Capela Belu, astăzi, 4 mai, începând cu ora 14.
Înrmormântarea va avea loc joi, 5 mai.

Vizualizări: 164

Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Mai 4, 2011 la 10:07am

Dumnezeu sa-l odihneasca!

I-am ascultat emisiunile, l-am cunoscut si in perioada cit am lucrat in Radio. Era un om deosebit, pasionat de istorie.

Va multumesc pentru aceasta biografie. Oamenii din radio, desi jurnalisti de exceptie, beneficiaza de foarte putina popularizare...

Comentariu publicat de adamescu cezarina victoria pe Mai 4, 2011 la 12:35pm

Un profesionist de excepţie, cum sunt astăzi, din ce în ce mai puţini. Discret şi demn în suferinţă, nefăcând paradă de personalitatea lui covârşitoare,aşa cum îi stă bine unui om de valoare.

Această emisiune mi-a legănat copilăria, adolescenţa, maturitatea. O aşteptam, aşa cum aşteptam Teatrul la microfon şi Teleenciclopedia de la Programul 1 TV. În viaţa mea ele aveau gustul şi culoarea statorniciei.

Câte bogăţii n-am dobândit prin ele. I-am rămas datoare. Încă un uriaş de care ne vom aminti cu nostalgie şi cu dor.

SOMN LIN, MAESTRE ION DIACONU! ZBOR LIN, ÎNSOŢIT DE ÎNGERI!

ŞI LUMINA CEA FĂRĂ DE SFÂRŞIT, SĂ-ŢI STRĂLUCEASCĂ. ODIHNĂ ÎN PACE.

AMIN!

 

Cu regret în suflet,

Cezarina Adamescu

Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Mai 4, 2011 la 1:05pm
Dumnezeu să-l odihnească! S-a dăruit pe sine şi si-a dăruit semenilor talanţii însutiţi!
Comentariu publicat de Rodica Martinescu pe Mai 5, 2011 la 9:11am
Dumnezeu sa-l odihneasca !

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor