altmarius

cultură şi spiritualitate

În sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului, 6 august 2020, PS Iosif Păuleţ a celebrat Liturghia crismei, în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, începând cu ora 11.00. Prezenţi la celebrare au fost PS Petru Gherghel, episcop emerit, Consiliul Prezbiteral al Episcopiei de Iaşi şi câţiva credincioşi. Au fost sfinţite uleiurile pentru bolnavi şi catecumeni, precum şi sfânta crismă. Preoţii, prezenţi fizic şi prin intermediul transmisiunii on-line şi-au reînnoit promisiunile din ziua hirotonirii preoţeşti.

În mod obişnuit, episcopul diecezan celebrează această sfântă Liturghie a crismei, unică în timpul anului liturgic, în Joia Mare, ziua în care Mântuitorul Isus a săvârşit prima sfântă Liturghie ca Mare Preot al Noului Legământ şi a întemeiat sacramentele Euharistiei şi Preoţiei. La ea sunt prezenţi toţi preoţii, diecezani şi călugări, de pe teritoriul unei dieceze, pentru a marca unirea lor de slujire cu episcopul şi a-şi reînnoi făgăduinţele din ziua hirotonirii preoţeşti.

Pandemia din acest an a împiedicat un asemenea moment euharistic solemn care să permite o adunare sacerdotală mare în biserica mamă a unei dieceze, catedrala episcopală, locul obişnuit de celebrare a Liturghiei crismei. Participarea a fost redusă numeric, ţinându-se cont de restricţiile timpului şi de prevenirea răspândirii noului coronavirus, la membrii Consiliului Prezbiteral şi la preoţii din Iaşi. Solemnităţii specifice acestei slujbe nu i-a lipsit altfel nimic, Dumnezeu primind lauda şi mulţumirea care i se cuvinte din partea celor prezenţi fizic şi a celor care au urmărit celebrarea, preoţi în primul rând, dar şi credincioşi din ţară şi din străinătate.

În cadrul omiliei, PS Iosif Păuleţ, făcând memoria consacrării episcopale petrecute cu un an în urmă, şi-a exprimat regretul că de data aceasta nu pot fi de faţă atât de mulţi oameni, referindu-se cu precădere la preoţi. Trei idei călăuzitoare au format structura predicii ţinute de păstorul Diecezei de Iaşi: în primul rând, omul doritor de cunoaşterea lui Dumnezeu trebuie să facă experienţa muntelui şi a rugăciunii. Acestea sunt locurile în care Domnul intră în vieţile oamenilor, după cum mărturiseşte în multe părţi Sfânta Scriptură. Isus a ales Muntele Tabor ca loc al transfigurării sale. În al doilea rând, chipurile pe care le au oamenii sunt desfigurate de multe cauze: durere, singurătate, suferinţă, deznădejde, duşmănie, invidie. Ele pot fi transfigurate la sfânta Liturghie, căci, "sfânta Liturghie este muntele Tabor pe care suntem îndemnaţi să-l urcăm zilnic cu credinţă şi umilinţă." În al treilea rând, referindu-se la recenta Instrucţiune dată de Congregaţia pentru Cler în configurarea vieţii parohiale, PS Iosif a spus că suntem cu toţii chemaţi să găsim cu responsabilitate şi creativitate moduri de a-i transfigura şi pe alţii cu mesajul evanghelic.

În încheiere s-a adresat preoţilor Diecezei de Iaşi pe care i-a felicitat pentru munca, devotamentul şi realizările lor pastorale şi ecleziale, conchizând: "Totodată vă încurajez să rămâneţi tari în credinţă, plini de speranţă şi uniţi în dragoste!"

După terminarea rugăciunii euharistice, unul dintre diaconi a adus înaintea altarului ulei pentru bolnavi. După ritul împărtăşaniei a fost sfinţit şi uleiul pentru catecumeni. A urmat sfânta Crisma care a primit suflul episcopului şi rugăciunea de epicleză, preoţii participanţi întinzând cu toţii mâna dreaptă în semn de binecuvântare.

La finalul celebrării i s-a dat cuvântul PS Petru Gherghel care a exprimat un gând de laudă adusă lui Dumnezeu şi o urare către PS Iosif Păuleţ pentru misiunea lui de episcop. Tuturor le-a dorit să aibă mereu bucuria de a trăi în compania Domnului şi de a împărtăşi cu alţii bucuria.

Cântările au fost animate la această Liturghie de o schola cantorum formată ad hoc din preoţi care slujesc în cadrul Episcopiei, animaţi la orgă de Octavian Bişoc.

Domnul să primească ofranda de slujire a tuturor preoţilor, iar prin uleiurile sfinţite, Duhul cel viu şi sfinţitor al lui Dumnezeu să acţioneze asupra credincioşilor care îşi trăiesc viaţa de credinţă alimentaţi de tainele sfinte.

Pr. Cristian Diac

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6 august: Iaşi (catedrală): Liturghia crismei

Iași (catedrală): Liturghia crismei celebrată de PS Iosif Păuleț, PS Petru Gherghel și preoții consiliului prezbiteral (6 august 2020)

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor