Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte mâine Schimbarea la Faţă, când este dezlegare la peşte. Sinteza acestei sărbători o face troparul praznicului: „Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie!”
Părintele profesor Ene Branişte spune că această sărbătoare este menţionată în documente în prima jumătate a secolului al 5-lea, iar la început a fost aniversarea anuală a sfinţirii bisericii zidite de Sfânta Împărăteasă Elena pe Muntele Tabor, secolul al 4-lea. El arată că această sărbătoare s-a generalizat în Răsărit până în secolul al 8-lea.
Despre Schimbarea la Faţă a Domnului aflăm din Sfânta Scriptură a Noului Testament, de la Sfinţii Evanghelişti Matei (17, 1-9), Marcu (9, 2-9) şi Luca (9, 28-36) şi din a doua Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru (1, 16-18).
Sfânta Scriptură a Noului Testament relatează că Domnul nostru Iisus Hristos, împreună cu cei trei ucenici, Apostolii Petru, Iacov și Ioan, au mers pe Muntele Tabor, unde, în timp ce Îl priveau, Mântuitorul S-a schimbat la faţă înaintea lor. Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul (cf. Marcu 9, 2-3). În timpul Schimbării la Faţă au venit Ilie și Moise și au vorbit cu El despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l împlinească în Ierusalim (cf. Luca 9, 31). Ucenicii au fost uimiți și înspăimântați.
Acest eveniment biblic dezvăluie divinitatea lui Iisus Hristos, înainte de Sfintele Sale Pătimiri, astfel încât ucenicii să înțeleagă că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, mai ales că acum Dumnezeu Tatăl proclamă acest adevăr: „Şi, pe când vorbea el acestea, s-a făcut un nor şi i-a umbrit; şi ei s-au spăimântat când au intrat în nor. Şi glas s-a făcut din nor, zicând: Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultaţi!” (Luca 9, 34-35).
La Schimbarea la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Tabor, lumina necreată a prezenţei lui Dumnezeu a revelat celor trei ucenici, care Îi erau cei mai apropiaţi, Petru, Ioan şi Iacov, firea dumnezeiască a lui Iisus Hristos. Ei au putut, prin harul lui Dumnezeu, să vadă această lumină. Aşa cum la Botezul lui Hristos S-a revelat Sfânta Treime, la fel şi la Schimbarea Lui la Faţă de pe Tabor Se revelează Dumnezeul Treimic. A doua Persoană a Sfintei Treimi - Care S-a întrupat - a strălucit înaintea ucenicilor şi a arătat slava dumnezeirii Sale. Tatăl a adeverit că Acesta este Fiul Său cel iubit, iar Duhul Sfânt era norul luminos care i-a umbrit pe ucenici. Dumnezeul Treimic este Lumină, pentru că Lumina este strălucirea dumnezeirii, vederea harului Sfintei Treimi.
În troparele Bisericii se cântă: „Lumină este Tatăl, Lumină este Cuvântul, Lumină şi Duhul Sfânt”. Chipul lui Hristos a strălucit ca soarele, glasul Tatălui a fost vedere puternică a luminii, iar norul, care era prezenţa Duhului Sfânt, era, de asemenea, luminos.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius